Passau – Viena pe biciclete, în familie. Itinerariu și sfaturi practice.

Călătoria noastre pe biciclete dinspre Passau până la Viena, urmând o parte din Donauradweg, Danube Cycle Path sau Eurovelo 6*, a fost o premieră din multe puncte de vedere. Am petrecut cele mai multe zile dintr-o vacanță fără să avem nevoie de mașină sau alte mijloace poluante de deplasare, a fost pentru prima dată când am mers cu toții mai mult decât o tură scurtă de câteva ore, dar și când am pedalat cu bagaje pe biciclete. Intenția noastră este să-ți împărtășim lucrurile pe care le-am aflat și învățat, pentru a te convinge și a te ajuta să să pleci cu cei dragi într-o astfel de vacanță. Dacă noi am reușit, nu văd niciun motiv pentru care tu n-ai putea.

Te sfătuim să parcurgi tot articolul, dar dacă ai deja experiență și te interesează doar un anumit capitol, dă click pe titlul din cuprins:

Cuprins

1. De ce tocmai Passau – Viena? Avantajele acestui traseu pentru o călătorie pe biciclete, în familie.

2. Ce ai nevoie pentru bicicletă, ce bagaje iei cu tine și ce folosești pentru orientare?

3. Când să mergi?

4. Cum să-ți planifici traseul și opririle? Itinerariul nostru.

5. Unde să mănânci?

6. Cât te costă?

7. Ce cărți să citești înainte?

Alte lecturi și articole:

Între Passau și Viena, 10 experiențe de neuitat

---

1. De ce tocmai Passau – Viena? Avantajele acestui traseu pentru o călătorie pe biciclete, în familie și nu numai.

Am ales porțiunea dintre Passau și Viena pentru că iubim Austria și pentru că am testat cu altă ocazie și în alt context acest traseu, așa cum am povestit deja aici . Știam cât e de frumos și civilizat și mai știam că suntem începători și neantrenați, nu ar fi fost prea înțelept din partea noastră să ne aruncăm la ceva mai complicat sau mai dificil de atât. Pista este prezentă și bine semnalizată pe aproape tot parcursul, drumul este plat, ca medie coboară, iar puținele urcări sunt doar de scurtă durată și ușor de cucerit chiar și cu o bicicletă încărcată cu bagaje. Se spune că vântul bate în direcția curgerii fluviului, mă tem însă că nu e o regulă, pe noi ne-a bătut din față o bucată bună de drum.

În total am făcut 380 de kilometri, cu tot cu foieli, plimbări și rătăceli, dar nu e nimeni obligat-forțat să-i facă pe toți cap-coadă. Poți alege de la bun început o porțiune mai mică, sau poți scurta drumul cu trenuri sau, pe alocuri, ambarcațiuni pentru bicicliști care ajută nu doar la traversarea Dunării de pe un mal pe altul, ci și la parcurgerea anumitor distanțe într-un mod relaxant și plăcut, dacă se instalează oboseala sau plictiseala. Pe tot parcursul am întâlnit atât pasionați de curse și viteze, cât și familii cu copii mici sau foarte multe persoane în vârstă.

Dat fiind că am circulat prin zonă atât cu mașina, cât și cu motocicleta, iar acum cu bicicleta, pot spune că ritmul pedalelor e ce mai bun pentru a te bucura cu adevărat de natura care se cuibărește încă ciripind și foșnind pe lângă bătrâna Dunăre. Călătoria pe bicicletă nu s-a comparat cu nimic din ce am încercat până acum, iar pentru această afirmație am fost toți trei în consens.
Înapoi la Cuprins

2. Ce ai nevoie pentru bicicletă, ce bagaje iei cu tine și ce folosești pentru orientare?

Mai ales dacă ești la o primă astfel de încercare, așa cum am fost noi, te întrebi poate ce nu ar trebui să-ți lipsească la bicicletă pentru a reuși să te simți bine și pentru a nu transforma plimbarea în chin. Noi am avut nevoie de ceva timp pentru documentare, pentru studiu și pentru alergat dintr-un magazin în altul, găsind cu greu variantele la care ne hotărâsem. Am luat decizia finală destul de târziu, iar plecarea noastră era în mai, chiar la începutul sezonului, un moment în care magazinele din București abia începeau să se aprovizioneze. Am profitat chiar de un drum în Germania pentru a ne completa anumite nevoi, deci primul sfat este să încerci să te organizezi din timp.

Ce ne-a impresionat pe drum, în călătorie, a fost bogăția ofertelor din magazinele austriece dedicate bicicliștilor. Altă viață, altă cultură, altă educație. În Viena, alegerea șeii este o știință și un asistent dintr-un magazin e capabil să-ți facă o recomandare pe baza unor măsurători, după care poți testa șaua timp de o lună ca să vezi cum te simți. Am făcut această mică paranteză pentru a sublinia faptul că șaua e foarte importantă și eu cred asta, în ciuda tuturor teoriilor pe care le-am auzit de la cei mai pricepuți ca mine, că orice șa e inconfortabilă și că trebuie doar să mergi cât mai mult și să te obișnuiești. Dacă a fi bine pregătiți pentru această călătorie ar fi fost o condiție eliminatorie, probabil că nu am fi reușit niciodată să plecăm. Revenind la șa, iată care a fost situația noastră: Alex știa dinainte că nu tolerează șaua din fabrică pe distanțe mai lungi și și-a schimbat-o cu alta mai moale, la noroc. A cumpărat-o din Decathlon, se cheamă Selle Italia – FLX Gelflow și l-a costat 99 lei. Petra a pretins că nu are nevoie de alta, dar după câteva zile s-a răzgândit și i-am schimbat-o pe drum, într-un mic magazin din Grein, tot o alegere făcută cam din ochi și pe grabă, se apropia pauza de prânz și se închidea. I-am luat o Selle Royal, cu 60 Euro și sper să fie mulțumită în continuare cu ea. Eu am răbdat pe ce aveam, dar n-aș fi zis nu la ceva mai confortabil, dacă aș fi avut timp să mă ocup de asta. Aștept magazinul din București care îmi va oferi un serviciu ca cel din Viena, sau mă duc la Viena special pentru asta. În concluzie, șaua este doar un mic aspect din toată dotarea necesară, dar suficient de important ca să facă diferența dintre a pedala în relaxare sau în chinuri.

O altă investiție pe care am făcut-o a fost în cauciucuri. La cel puțin două din bicicletele noastre li se tociseră tălpile și era vremea pentru o schimbare de papuci. Am ales varianta Schwalbe Marathon Mondial pentru că sunt foarte bune pentru touring, ușoare și în același timp rezistente având și protecție la eventualele mici împunsături pe care le-am fi putut culege de pe traseu. N-am avut nici cea mai mică problemă, dar nici riscuri mari nu erau. La un moment dat am întâlnit o mașină de curățenie care lustruia pista de biciclete, asta ca să înțelegi la ce mă refer când vorbesc despre civilizație și bună organizare.

A urmat decizia cea mai grea, aceea a coburilor. Din păcate în magazinele de biciclete de la noi variantele sunt puține, iar brandurile consacrate (Ortlieb, Vaude, etc.) sunt greu sau aproape imposibil de găsit. Am mers pe varianta de coburi spate și ne-am oprit la brandul Vaude – VAUDE Karakorum format din 3 piese (68 l) și Vaude Road Master (50 l), stânga-dreapta, achiziționate din Germania și de la un magazin on-line de la noi.  Ambele variante sunt ușoare, ușor de montat și scos de pe portbagaj, rezistente la ploi scurte, dar având și huse de ploaie în caz că toarnă.

Foarte importante și utile ni s-au părut gențile care se pun pe ghidon, ușor de scos sau de folosit ca geantă de zi cu zi, chiar și atunci când nu mergeam pe bicicletă.  Vaude (Road li) și Merida (2925) au poposit pe ghidoanele noastre. Un plus merge la varianta Vaude, mai grea, dar cu un cadru foarte solid și nedeformabil.

Odată ce ne-am văzut cu gențile pe portbagaje (da, trebuie și așa ceva), am început să îndesăm, să scoatem, să regândim și să cântărim. Am redus cât s-a putut, iată mai jos și lista de bagaj, ca să îți faci o idee:

– patru tricouri cu mânecă scurtă, din care două tehnice (via Decathlon, se usucă foarte ușor, le puteam spăla seara și a doua zi dimineață erau uscate)

– două tricouri cu mânecă lungă de teama frigului, subțiri, preferabil merinos,

– patru „dedesubturi”, patru șosete la rândul lor tehnice, pentru a se usca repede și ușor,

– ceva de dormit și umblat nestingherit prin camping (de exemplu colant și tricou),

– un polar,

– o geacă de ploaie,

– o pereche de pantofi de schimb (sau sandale),

– un pantalon ușor și subțire, de schimb, pe lângă pantalonii de biciclit de pe noi, cu burete în zonele esențiale,

– prosoape subțiri care se usucă repede (trăiască din nou Decathlon),

– cosmetice și produse de igienă în recipiente mici,

– trusă miniaturală de medicamente și prim ajutor. Foarte util ne-a fost un gel cu arnică, sunătoare și gălbenele de la Plafar, pentru entorsele pățite pe drum. Utile s-au dovedit și cremele de soare. În rest ar trebui să știi ce nevoi și ce riscuri mai ai tu pe drum, la ce probleme ești mai sensibil sau mai ușor expus. N-am recomanda, de exemplu, perioada mai-iunie persoanelor alergice. Ningea cu pufi de plop, la propriu, aproape peste tot.

În plus s-au distribuit prin bagaje următoarele (de o parte tu te poți lipsi, dacă nu vrei la cort sau nu ai nevoie de atâta tehnologie):

– aparatul foto (Sony Alpha A6000) și vreo trei obiective (Sony E 55-210 mm F4,5-6,3 OOS, Sigma 60 mm F/2,8,  Samyang 8 mm Fisheye F2.8 II), care au încăput fără probleme în geanta fixată pe ghidon.

– un laptop și varii încărcătoare sau baterii,

– cort, saci și saltele. Avem o colecție mică și ușoară de munte, ideală și pentru acest tip de călătorie, poți studia pentru mai multe detalii și recomandările din articolul Trekking înTorres del Paine. Sfaturi practice de călătorie.

– primus, vase, trei căni și trei farfurii,

– chestii de prim ajutor pentru bicicletă: o cameră de schimb, o trusă de scule miniaturală, spray de curățat și uns lanțul, kit de reparație pentru cameră  – nefolosite spre norocul nostru, cu excepția sprayului.

– un obiect de preț s-a dovedit a fi păturica de picnic, foarte utilă în camping, mai ales pentru că în cort nu intram decât ca să dormim.

Pentru asigurarea bicicletelor am avut la noi antifurturi Abus (U-lock Granit Plus și Bordo Granit 6500 X-Plus) pe care le-am folosit doar atunci când ni s-a spus că ar fi bine să le legăm. În general bicicletele au stat pe lângă cort sau, când am dormit la pensiuni, în garaje sau spații închise. Pe drum n-a fost nevoie să lăsăm bicicletele nesupravegheate, pentru foame sau alte nevoi se găsesc restaurante exact pe traseu, cu locuri de parcare și alte facilități pentru bicicliști.

În total bagajele noastre au cântărit după cum urmează: Alex – 23 de kg (cam mult, mai ales când a trebuit ridicată bicicleta la tren sau urcată pe ceva trepte), Roxana – 16 kg (decent și mai ușor de manevrat) și Petra – 7 kg (lejer).
Înapoi la Cuprins

3. Când să mergi?

Perioada pe care ne-am ales-o noi a fost ideală: final de mai – început de iunie. Am auzit din mai multe surse că vara traseul e foarte aglomerat, iar dacă mai ai ghinion și de zile caniculare nu poate fi o bucurie. Când ne uitam noi la prognoze se anunțau destul de multe precipitații, dar vremea s-a tot schimbat de la o zi la alta și n-a fost ploaie decât în două zile, zile în care întâmplarea a făcut să fim pietoni, nu bicicliști. Am prins chiar și o zi caniculară care ne-a convins că e greu pe biciclete în toiul verii. Foarte plăcut trebuie să fie și toamna, când începe recolta și producția de vin, mai ales dacă te hotărăști să zăbovești mai mult prin Wachau, așa cum am făcut și noi. Acum zece ani Austria era o oază de răcoare, comparativ cu ce se întâmpla vara în București, în ultimii ani însă s-au înregistrat temperaturi neobișnuit de ridicate chiar și la munte. Poate și de aceea ar trebui să fim și mai responsabili și mai atenți la modul în care călătorim.

Adaug ceea ce am spus și mai sus, în caz că a scăpat, perioada noastră nu e de recomandat persoanelor alergice, puful de plop ne-a însoțit tot drumul, iar polenul din mulțimea de flori sigur nu stătea nici el liniștit.

Înapoi la Cuprins

4. Cum să-ți planifici traseul și opririle? Itinerariul nostru.

Călătoria în extrasezon mai are un avantaj: disponibilitatea mai mare a cazărilor libere. Pentru că traseul ciclistic dintre Pasau și Viena e foarte bătut și cunoscut, costurile nu sunt tocmai mici. Vei găsi la final câteva exemple și un buget, dar depinde și de felul tău de a te organiza și a călători. Noi am vrut să fim flexibili și să ne putem adapta din mers itinerariul, în funcție de ceea ce descopeream pe drum și de toanele sau stările de spirit ale copilului. Nu ne-am rezervat nimic dinainte și am pornit cu încrederea că sigur găsim ceva. Nu ne-am înșelat. Am găsit și când a trebuit să ne oprim într-un oraș minuscul cu doar două sau trei cazări, după ce Petra și-a sucit din neatenție o gleznă. Am găsit  camere particulare cu ajutorul oficiilor de turism la care, apropo, ai grijă la ce oră de ajungi pentru că se pot închide oricând începând cu ora 16:00. De câteva ori am rezervat cu o zi înainte, pe booking.com sau cu ajutorul unei agenții din Linz condusă de o familie de români, dacă am descoperit ceva ce părea convenabil, bine plasat și eram siguri că putem ajunge până acolo. Iar pentru că am avut mult timp la dispoziție, două săptămâni pentru un traseu care se poate face în cinci-șase zile, nu am avut prea mari emoții că nu vom fi în stare să ajungem dintr-un punct în altul sau că nu ne iese nimic interesant în drum.

Există multe moduri în care poți verifica traseul și ce opțiuni de cazare există în zonă, se găsesc hărți și pliante foarte bogate în informații și sugestii. Noi am folosit harta Danube Bike Trail 2 (Bikeline Cycling Guide, editată în 2017) mai ales pentru a alege pe care parte a Dunării ne doream să fim în fiecare etapă. Poți folosi de asemenea și varianta .pdf – Danube Cycle Path 2017 pe care o poți găsi și în varianta tipărită la birourile de informații turistice de pe traseu, dar care nu oferă aceleași detalii ca Danube Bike Trail 2.

Bineînțeles că am avut un plan dinainte și că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la târg. Poate îți va fi totuși util să îți spunem mai departe, pe scurt, unde am oprit, cât am biciclit și cât am stat. Înainte de orice mai trebuie să îți povestesc că până la Viena am ajuns cu mașina, că pe dumneaei am lăsat-o la odihnă într-o parcare Park & Ride la 3,4 euro/zi, iar de la Viena am plecat mai departe spre Passau cu trenul Danube Radtramper care are prețuri mai bune și locuri mai multe pentru biciclete. Mai sunt și alte trenuri care oferă locuri de biciclete, poți verifica sau cumpăra dinainte pe website-ul OBB. Pentru Danube Radtramper am făcut dinainte rezervare pe mail (un schimb haios de mesaje, noi în engleză, ei în germană) și am tipărit biletele în gară. În perioada în care am fost noi puteam să luăm și direct din gară biletele, a fost aproape gol. În full sezon s-ar putea totuși să se schimbe situația.

Următoarele opriri au fost așa:

Ziua 1: Passau – Obernzell. 16 km și oprire forțată, neplanificată. O bucată din drum pista merge pe lângă șosea (separată de aceasta), apoi intră în pădure și devine încântător. În Obernzell merită o oprire și o vizită la Muzeul ceramicii, găzduit într-un castel.

Ziua 2: Obernzell – Schlögener Schlinge – camping Kaiserhof (Aschach an der Donau). 41 de km și două traversări cu bacul de biciclete. Unul ne-a dus din Au până la Grafenau pe o porțiune în care nu era oricum pistă, iar al doilea, la Untermühl, ne-a traversat  pe malul sudic, unde am stat la campingul aflat chiar lângă Dunăre, vizavi de ruinele un castel. Toată zona e frumoasă, iar drumul până acolo e superb, pe malul Dunării sau prin tunele de verdeață.

Ziua 3: Kaiserau – Ottensheim. 35 de km cu ceva ocolișuri în căutarea unui loc de cazare. Pista e foarte bună și liniștită, se traversează din nou pe partea nordică iar o oprire care merită făcută e imediat după Feldkirchen, la cele patru lacuri unde sunt tot felul de activități pe apă (cel puțin în sezon) sau măcar o șansă bună pentru o baie, dacă vremea ține cu tine. Ottensheim e un oraș mic și foarte cochet, stă prost la capitolul camping (am găsit unul, dar nu nu-a plăcut deloc așa că am căutat o gazdă), în schimb are în centru o berărie artizanală tare bună, Thor Bräu, la care se și mănâncă tradițional germano-austriac.

Ziua 4: Ottensheim – Linz. 9 km plus alți 9 prin oraș, până la hotel. Cel mai neinteresant traseu, majoritatea pe lângă șoseaua principală (tot separat de aceasta, dar cu zgomotul de fundal aferent). Prețurile la cazări în Linz sunt bine umflate, așa că l-am rugat pe Mihai Bobocel să ne ajute. Prețul obținut de el a fost excelent, hotelul era încremenit în anii ‘80 și oarecum departe de centru, dar un tramvai direct ne-a dus și ne-a adus fără mari bătăi de cap, o alegere inteligentă și confortabilă, în cele din urmă.

Ziua 5: Pauză în Linz. Atracțiile principale au fost tramvaiul vechi Pöstlingbergbahn și extraordinarul muzeu Ars Electronica.

Ziua 6: Linz – Enns – Mautthausen – Au an der Donau. 32 de km, cazare la camping. Pentru că hotelul din Linz era departe de centru și de pista de pe Dunăre, am ales să ieșim din oraș pe malul râului Traun, până când acesta s-a întâlnit cu Dunărea și noi cu Donauradweg, pe malul sudic. E o variantă foarte bună și foarte frumoasă. Pe drum am urcat până în Enns, despre care se zice că ar fi cel mai vechi oraș din Austria. Am trecut apoi din nou pe malul nordic, prin Mautthausen, oraș cu amintiri triste, dar neașteptat de frumos îngrijit și pitoresc. Campingul de la Au an der Donau ne-a impresionat, foarte bine pus la punct, atât din punct de vedere al siguranței, cât și al dotărilor și facilităților.

Ziua 7: Au – Grein. 31 de km, cazare la camping. Grein e unul dintre cele mai frumușele orașe de pe drum și nici drumul până la el nu e rău. Campingul din Grein e cumva între Dunăre și șosea, are vedere superbă la castel și aparține unor români. Castelul merită vizitat, ca și cel mai vechi teatru păstrat în forma originală.

Ziua 8: Grein – Ybbs. 20 de km, cazare la pensiune. De la Grein am trecut din nou pe malul sudic și ne-am trezit într-o zonă minunată, cu lacuri și zone de îmbăiere și orășele mici ce arătau ca niște stațiuni. Pe o bucată de drum, când nu mai e mult până la Ybbs, drumul e împărțit cu mașinile, e loc suficient și nu e șosea principală, dar a fost singura bucată în care mi s-a părut că mașinile mergeau și depășeau cu viteze prea mari. În rest am simțit peste tot o maximă atenție arătată de șoferi bicicliștilor. În Ybbs am ajuns târziu și am ratat muzeul bicicletei. După ce ne-am cazat la un hotel-pensiune care costa mai mult decât făcea, am aflat și că a doua zi muzeul era închis.

Ziua 9: Ybbs – Melk. 20 de km, cazare la pensiune. Traseu frumos și scurt, cu o oprire meritată în Pöchlarn, locul care celebrează cântecul nibelungilor și în care s-a născut Oskar Kokoschka. Apariția abației de la Melk, după ce ieși din pădure, merită tot efortul. În Melk am găsit cele mai amabile gazde și cea mai caldă primire din tot traseul, la pensiunea Goldener Stern, într-o casă istorică aflată în buricul târgului și amenajată cu mult suflet. De cum am intrat ne-am hotărât că stăm două nopți în loc de una. O recomandăm cu mare căldură.

Ziua 10: Pauză în Melk și împrejurimi, pentru baie la lacuri pline cu pești. Alți 10 km dus întors.

Ziua 11: Melk – Dürnstein. 32 de km, cazare în campingul de la Rossatz. După Melk poți spune că ai intrat cu adevărat în Wachau și că merită să îți acorzi mai mult timp. E păcat să nu deguști vinul zonei în restaurantele mai mici sau mai mari ale localnicilor, numite heuriger. Pista e frumoasă pe ambele părți, pe sud e mai liniștită și mai sălbatică, pe nord trece prin câteva orașe foarte frumoase, combinând cultura cu viile și livezile de caiși. Am vrut să o luăm inițial pe sud și a doua zi să trecem pe nord, dar undeva am greșit și ne-am trezit trecând podul către nord. A fost foarte bine, chiar dacă odată ajunși în Dürnstein am luat bacul pentru a trece Dunărea din nou spre campingul minunat din toate punctele de vedere: dotări mai ceva ca la o pensiune, magazine în apropiere sau chiar la recepție, priveliște către Dürnstein și plajă cu nisip și intrare lină și liniștită în Dunăre.

Ziua 12: Pauză în Dürnstein, cu bălăceală în Dunăre și într-un ștrand cu piscină naturală surprinzător de frumos – Kuenringerbad.

De aici Petra a mers cu Alex cu trenul, Roxana a continuat pe bicicletă.

Ziua 13: Dürnstein – Tulln. 53 de km, o zi de pedalat și de spălat pe creier, plus încă 10 prin oraș. Cazare la B&B Roemerhof Hotel. Orașul e foarte înflorit și frumos, cu multe invitații în natură în jurul lui. Există o grădină mare, un parc sălbatic cu multe poteci de biciclit și alergat sau canale pentru canoe. În partea cealaltă e un alt mare ștrand natural, în jurul unui lac.

Ziua 14: Tulln – Viena. 46 de km, cazare la hotel bike-friendly în apropiere de Prater, Hotel Praterstern. După Tulln peisajul începe să se schimbe și se combină apariții industriale cu câteva orașe istorice sau atracții importante (cum ar fi abația Klosterneuburg) sau cu așezări mici în care simți că te apucă invidia pentru viața tihnită și cochetă a austriecilor. Merită intrarea triumfală în Viena prin Donauinsel – locul în care e vacanță mereu și în care orice semn de Donauradweg dispare.

Înapoi la Cuprins

5. Unde să mănânci?

Cum spuneam, traseul este foarte bine pus la punct și organizat. Nu te lasă să ocolești centrul orășelelor cu piețele lor ca niște bijuterii în care sigur găsești o înghețată bună sau ceva de mâncat. Dacă mergi mai mult timp fără să treci prin niciun sat, sigur există un restaurant plasat chiar pe drumul tău. Magazinele sunt însă mai bine ascunse și trebuie să fii atent să-ți iei ce ai nevoie din timp, dacă ești mai strâns cu bugetul.

Bucătăria pe acest traseu nu e foarte variată. Am avut parte de șnițel și paneuri în exces, de kilograme de cârnați –  kasekrainer, flammkuchen (să-i spunem pizza falsă, o variantă  gustoasă de origine alsaciano-germano-franceză), felurite preparate uscat-crud-afumate (mai ales când decizi să te oprești pentru mâncat la un heuriger), Apfelstrudel, Kaiserschmarrn. Sezonul sparanghelului ne-a bucurat din plin cu tot felul de preparate, de la supa cremă și clasicul sparanghel cu sos olandez până la variante de cordon bleu și combinații cu pește – Fisch Spargel.

O vizită la heuriger este o experiență pe care nu trebuie să o ratezi dacă treci prin Wachau. Pentru noi este un motiv să evaluăm pe îndelete regiunea într-un viitor apropiat și să ne bucurăm vinul și mâncarea pe care familiile de viticultori le oferă.

Înapoi la Cuprins

6. Cât te costă?

Pentru că am vrut să fim cât mai liberi în ce privește parcurgerea traseului, nu am avut cazări stabilite de la început cu excepția celor din Viena și Passau. De asta, uneori am găsit varianta de două camere (dublă și single) pentru că nu erau disponibile camere triple. Varianta de cazare sub o mie de stele, cam cinci nopți în total, ne-a scăzut media la 66 euro/noapte.

La restaurant, nota de plată a variat între 20 și 70 euro, băuturi incluse, pentru trei persoane.

Traversările cu ferry (ambarcațiuni mici de lemn numite și taxi de biciclete) sunt între 2,4-2,6 pentru adulți și 1,2-1,6 pentru copil. Bicicleta mai adaugă 1,1 euro la suma totală. Există de asemenea și variante mai convenabile dus-întors sau combinație de 2 ferry – de ex. Donaubus – Combi Untermuhl – 6,5 euro/adult și 3,5 euro/copil.

Diferite intrări:

• Ars-electonica (Linz) – bilet de familie – 19 euro
• Plimbare cu tramvaiul istoric (Linz) – 6,2 euro/adult și 3,1 euro/copil (biletele îți asigură și 24 de ore acces la mijloacele de transport în comun)
• Abația Melk – bilet de familie – 22 euro
• Schloss Greinburg (Grein) – 6 euro/adult și 2 euro/copil
• Teatrul din Grein – 4,5 euro/adult și 2,5 euro/copil
• Ștrand Kuenringer (Durnstein) – 2,5 euro/adult și 2 euro/copil
• Aubad Tulln – bilet de familie -13 euro/zi (2 adulți și până la 4 copii)
• Plimbare caiac (Tulln) – 12 euro/oră
• TimeTravel (Viena) – 19,5 euro/adult și 15,5 euro/copil (5-14 ani)
• Plimbare cu trăsura (Viena) – 55 euro/30 minute

Înapoi la Cuprins

7. Ce cărți să citești înainte?

Întotdeauna am spus că e păcat să treci neștiutor pe lângă locurile prin care călătorești. Dunărea are multe povești și pagini de istorie adunate de-a lungul ei, îți garantez că nu te vei plictisi citind despre asta. Am cel puțin trei cărți care mi-au plăcut și pe care le recomand cu drag:

• Dunarea. Fluviul imperiilor, de Andrei Șarîi
• Blue River, Black Sea, de Andrew Eames
• Danubia : A Personal History of Habsburg Europe, de Simon Winder
• Între păduri și ape, de Patrick Leigh Fermor

Înapoi la Cuprins

Cred că am spus aproape tot ce aveam de spus, mai puțin poveștile de pe drum. Dacă mai ai întrebări concrete la care nu ai găsit răspunsul în cele de mai sus, nu ezita să ne lași un comentariu. Dacă ai și tu recomandări, sfaturi din experiența ta și idei pentru bicicliști, de asemenea ne-am bucura să ne lași un mesaj, mai jos.

Drum uscat, cu vânt din spate și mai ales cu voie bună!

---

* Donauradweg face parte din Eurovelo 6, un traseu care se întinde de la Atlantic până la Marea Neagră, teoretic cel puțin, pentru că imediat ce intră în România este reprezentat prin puncte puncte, după cum poți vedea aici.

Această călătorie a fost susținută și promovată de Descoperă Austria și Oficiul de Turism al Austriei. Am avut și avem libertate deplină în planificare, desfășurare, alegerea traseului și opiniile exprimate.