Munţi şi trenuri
Cum ajungem pe cel mai înalt munte ca să-i vedem pe ceilalți? S-au creat drumuri pentru mașini. Unde nu s-au făcut șosele, se practică drumețiile cu rucsacul în spate. Telescaunul și telecabina înlesnesc urcușul schiorilor și al acelora care nu au condiția fizică optimă pentru ascensiuni. Și trenul ar fi bun și mai încăpător ca autoturismele sau autocarele. Deja inventat*, trece prin tuneluri**, unele chiar subacvatice, este un adăpost mai sigur ca telecabina și mai confortabil ca telescaunul. Trenul obișnuit urcă pante moderate; atunci i s-a adaptat cremaliera*** și așa a ajuns să se cațere pe munți. Țările bogate în înălțimi îl folosesc cu succes. În Germania o parte din urcușul pe Zugspitze se face cu trenul. Elveția, de pildă, are niște trasee fabuloase, văzute din trenuri: spre Jungfrau, în jurul muntelui Pilatus (cel mai abrupt), de la Zermatt spre Matterhorn și Glacier Express care străbate Alpii din sudul Elveției. Iar Austria, țara peisajelor muntoase și a schiului, cum să se lase mai prejos?
Am fost cu trenulețe pe două trasee minunate: pe Schneeberg, muntele de zăpadă şi pe Schafberg, muntele oilor. Şi până acolo am trecut rapid şi prin Hollental, Murzzuslag, Traunkirchen şi Bad Ischl.
Schneeberg, muntele de zăpadă
De pe autostrada Viena-Graz se văd culmile munților Schneeberg și Raxalpen. Înainte de a urca la ei am urmat traseul Schneeberg care cuprinde și valea râului Schwarza, Hollental – Valea Diavolului (austriac!). Era foarte cald așa că a merge pe lângă râu, munți, păduri, case și pensiuni, era mult mai plăcut decât „la drumul mare”, chiar dacă cerul s-a învinețit și a aruncat o răpăială de scurtă durată, timp în care am rătăcit un pic direcția și a trebuit să ne informăm prin viu grai. Cum din cauza ploii a rămas puțină lume la plimbare am răsuflat ușurați când o mașină s-a oprit la semnele noastre. A coborât un bărbat plinuț și brunet, între două vârste. Cămașa cadrilată bine mulată pe un abdomen rotunjor cedase la un nasture și lăsa la vedere o piele păroasă. Imediat mi-am spus in gând că, precis, omul nu era de prin partea locului. Chiar așa! Acesta s-a uitat la număr și a început să vorbească românește. L-am întrebat:
– Locuiți aici?
– Oh, nu, lucrez de doi ani în zonă.
– Deci, cunoașteți locurile.
– Destul de bine. Unde vreți să ajungeți?
– La Murzzuslag.
După ritualul scărpinatului în cap, ne-a spus că… și că…, i-am mulțumit și am luat-o la roată căci se însera și era ceva distanță până la cazare. După o jumătate de oră ne-am dat seama că nu eram pe calea cea bună și am avut noroc de un austriac care ne-a luminat. După informațiile anterioare mergeam exact invers.
Mi-am amintit de interviurile luate la noi, pe stradă, privitoare la momente cruciale din istoria României, personalități din cultura noastră, expresii idiomatice, etc. Mă șocau nu neapărat frazele aberante, rizibile, ci străduința de a răspunde neapărat la o întrebare de care cei abordați nu aveau habar și de a-și demonstra astfel în plen incultura. De ce le-or fi rușine unora să spună „Nu știu”?
În fine, am nimerit Murzzuschlagul și am trecut pe lângă el, se făcuse târziu, am ajuns în orășelul Langenwald unde aveam rezervare. Acolo am aflat că:
- Deși scria în rezervare scria pensiune („gasthof”), de fapt era un camping acceptabil privit din față și urât în spate, amplasat ideal, lângă o cale ferată!
- Nu am primit camera din poză, ci una cu unica fereastră deschizându-se spre un dos sumbru unde niște tineri s-au relaxat în tihnă la o țigară, o doză de bere, o conversație pe mobil, până la miezul nopții.
- În camere, când am dat cu ochii de pereții și plafonul stabilimentului am simțit că îmi crește blană si o coadă în evantai căci construcția era din plăci presate, natur, identice cu cele folosite de Alex pentru cușca domnișoarei Lizzy, cățelușa noastră. Numai că Alex le-a vopsit, ceea ce aici nici măcar atât!
- Toate, împreună, m-au ținut trează ceva timp. Dimineața am constatat că exista un living – bucătărie spațios cu toate dotările și televizor, magazinul Billa și un loc de joacă pentru copii în apropiere așa că nu am lăsat corigent campingul intitulat păcălicios „gasthof”. Proprietara nu avea nume german.
A doua zi, am intrat în Murzzuschlag. După ce am parcat am văzut că o doamnă în uniformă dădea târcoale mașinilor. Undeva era afișat un orar și ne pusesem ceasul de carton pe bord. Doamna ne-a zâmbit dulce și a trecut de noi lin, ca o lebădă, ceea ce ne-a făcut să credem că e ok. Centrul era modern, nu departe, în fața casei lui Brahms trona bustul acestuia. În biserica parohială, trecerea de la cotidian la reculegerea creștină a fost bruscă și surprinzătoare: grupul statuar al coborârii Mântuitorului de pe cruce care, în general, este în interiorul bisericii, de multe ori în altar, ne-a întâmpinat chiar imediat, după intrare, când, până să se adapteze ochii la penumbră, personajele în mărime naturală păreau vii și aproape ne-am ciocnit de ele.
În parcare ne-a așteptat o surpriză sub formă de amendă. Așa deci! Perfida creatură ne-a lăsat să greșim și și-a văzut de treabă.
Vom ocoli Murzzuschlagul altă dată. Sau vom învăța germana…
Pe șoseaua spre Schneeberg-Puchberg se intra de la Terniz, unde o biserică modernă cu un amplu mozaic și un impresionant drum al Crucii alcătuit dintr-o suită de basoreliefuri era mândria orașului. Indicatoarele ne-au îndrumat spre Puchberg, stațiunea de schi de la 80 de km de Viena. În centru, lac, rațe, lebede, pensiuni, hoteluri. În împrejurimi, ruinele unui vechi castel, ferme familiale cu produse naturale, poteci pentru drumeții la peșteri și lacuri alpine. Se poate face ciclism montan și alpinism, se organizează Crăciunul și Anul Nou.
Vedeta locului este trenul Salamandra**** (colorat cu galben și negru) care merge 60 de minute până la 1190 m, pe muntele de zăpadă, Schneeberg. Priveliștile se deschid pe partea stângă, la urcare. Cam la jumătate de drum, într-un gasthof montan, se pot mânca prăjituri excelente. Gara, făcută din bârne groase, curbate, era împodobită cu scene montane si mari postere după tablourile pictorului Voka. Pe platoul pietros indicatoare din metal conțineau date despre denumirile și altitudinile munților ce se întreceau în frumusețe, pe mai multe rânduri, cu pajiști înflorite, stânci și poteci. Grupul de bătrâni austrieci cu care urcasem s-a dispersat fie la han sau pe terasa restaurantului, fie la Kaleidoskop, la capela dedicată împărătesei Sisi, sau la sala expozițională. Caleidoscopul semăna cu o omidă ciudată din metal și conținea imagini vechi și noi ale trenului Salamandra. Pe un ecran se derulau imagini panoramice ale împrejurimilor, luate de la înălțime. În salonul artelor se auzeau ape curgând şi muzică, un filmuleț îl arăta pe artistul Voka la lucru, modern și dezinvolt, cu kilograme de culori pe paleta și masa sa. Într-un perete de sticlă se zbăteau neîncetat fulgi albi, purtați de curenți de aer. Era o secvență de iarnă, pusă în vitrină.
Peisajul era impresionant; din adâncile văi verzi se ridicau aburi albi. Deasupra lor se etalau spinările ascuțite ale munților și stânci frumos lucrate de ape și vânt. În Puchberg era foarte cald, copiii se bălăceau în lac. Aici, sus, era mult mai bine. Răcoare însorită, parfum de pădure, liniște. Mi-ar fi plăcut să fie măcar un lac, la baza lor, ca la Schafberg despre care voi povesti imediat.
Schafberg, muntele oilor
Salzkammergut este o regiune austriacă plină de frumuseți: 76 de lacuri, peșteri, munți cu piste de schi și poteci pentru drumeții, stațiuni.
Începând cu 1893, de lângă lacul St. Wolfgang, o locomotivă cu aburi conduce un trenuleț roșu până la 1783 m, 5,7 km în 45 de minute.
De dimineață, gazda noastră ne-a făcut să așteptăm micul dejun căci a alergat pe colinele învecinate ca să-și adune fânul, fapt care ne-a mirat, cunoscând ospitalitatea austriacă, și ne-a întârziat un pic plecarea.
Drumul spre St. Wolfgang mergea pe lângă lacul Tauber; munții magnifici se oglindeau în apă. Am intrat de câteva ori în ei prin tuneluri, unele șerpuite. Traunkirchen, „satul cocoțat” nu era de ocolit. Ca și la Hallstatt, frumoasele case austriece erau cățărate pe munte și toate pline de flori.
Îmi place să descopăr oriunde modul in care artiștii/meşterii au inventat ceva nou inspirați de aceleași teme. În biserica parohială am găsit scene biblice pictate pe stâlpi, „înrămate” cu stuc alb și „Amvonul pescarilor”, o sculptură neobișnuită ce înfățișa o barcă, doi pescari în ea și năvod cu pești. La baza bărcii, șiroaie de apă, din argint.
Pe un colț înalt de stâncă o capelă domina peisajul. Drumul până la ea a fost agreabil, lacul și satul privite de acolo, o încântare. Ne-am despărțit cu greu de Traunkirchen.
A urmat Bad Ischl, stațiune renumită unde Franz Josef a cunoscut-o pe Sisi și a revenit adesea la Kaiservilla, refugiul său de vară și vânătoare. Traversat de râul Ischl, orașul se remarcă prin arhitectura veche și elegantă a numeroaselor hoteluri, bazelor de tratament, cazinoului, vilelor particulare. Stradă pietonală, magazine, trenuleț, statui, parc, fac din Bad Ischl o vedetă a stațiunilor austriece.
Kaiservilla și parcul ei evocă personalitatea împăratului pasionat de vânătoare. Pe pereți și în vitrine, trofee de cerbi, mistreți, capre, zburătoare împăiate. Statuetele expuse, tablourile, armele, tot la vânătoare trimiteau. S-au păstrat intacte interioarele cu mobilierul, draperiile, candelabrele de cristal. De Sisi aminteau fotografii, un bust, o superbă rochie regală și micuțul său chip cu trăsături fine și o bărbie voluntară; era masca mortuară. M-a copleșit dintr-o dată tristețea și am plecat din Bad Ischl cu ideea că frumusețea, bogăția, poziția socială, nimic din toate acestea nu pot împiedica soarta să-și exerseze floreta cu cine și când dorește.
Ei bine, noi ne propusesem în acea zi să ajungem la Schafberg, Muntele Oilor. Am trecut repede de St. Wolfgang; pe malul lacului era stația și soarta ne-a ajutat, am prins ultima cursă*****.
Trenul fluiera puțin răgușit, era bătrân, dar nu se lăsa. Prin ferestrele deschise, călătorii fotografiau și bine făceau căci, la munte, seninul este relativ, dispare repede. Am trecut pe lângă și prin stânci, în pădure pâlcuri de copaci crescuseră înclinați din cauza vântului constant. Pe măsură ce urcam, când copacii erau mai rari, s-au văzut lacurile albastre cu apa verzuie la maluri, tihărăi și pante abrupte. Sus, ne-am bucurat de priveliști doar o oră și 20 de minute. Fiind ultima coborâre, nu ne-am extins plimbările pentru a nu scăpa din ochi trenulețul. Gasthoful, renumit ca „cel mai bun” dintre restaurantele alpine austriece, hotelul Schafbergspitze (construit în 1862) priveau și ele la culmile îndepărtate și la numeroasele lacuri, Attersee, Mondsee, Wolfgangsee, Fuschl, Hallstattersee, Chiemsee. De pe un panou colorat am citit toponimele locurilor văzute. După puțin timp contururile și volumele au început să se estompeze sub presiunea ceții ce se ridica de pe ape și din vegetație. Briza serii înfiora lacurile turcoaz cu străluciri palide. Pe pajiștile verzi flori mărunte puternic colorate, albastre și galbene; păsări negre cu cioc galben țopăiau la mică distanță de oameni. Cârâitul lor aspru zgâria liniștea de deasupra lumii liliputane care se vedea în văi și părea diorama unui colecționar de căsuțe printre șosele argintii.
Un nor gri, pricăjit, a început să capete consistență și a slobozit o pâclă rău prevestitoare peste văile colosale. Am coborât în St. Wolfgang. A început să picure. S-a declanșat o furtună violentă; apă, vânt, gheață, se luau la întrecere. Fusese secetă; din case, acum, ieșeau oamenii și se bucurau de ploaie, bătrânii priveau de pe terase, tinerii, pe străzi, săreau ca niște iezi, primind apa cu brațele deschise.
Cred că dimineața, gazda noastră știa că vine ploaia din moment ce a pus fânul pe primul plan. Austriecii nu se bazează exclusiv pe turism, ei cresc animale, fac agricultură, lucrează la pădure. Michel a strâns multe mâini bătătorite ale gazdelor când ne luam rămas bun.
Minunată invenție trenurile cu cremalieră! Datorită lor am privit splendori ale naturii la care altfel nu am fi avut acces.
—————————————————————————
* De la cărucioarele pe șine din mine (sec. al XVI-lea), până la locomotiva cu aburi (1804), locomotivă electrică (1881 Anglia) s-a ajuns la trenuri celebre, de mare viteză ca T.G.V. și RER (Franța), ICE–uri în Germania, trenul plutitor (de fapt, „prins” în partea superioară) de la Wuppertal, Bergisches Land, Germania , în Japonia „trenul-glonț” Shinkansen. China experimentează un tren ce va atinge 500 de km/h. Trenuri de lux traversează țări și continente. Pe magistrala Bergensbanen din Norvegia circulă pe margini de prăpăstii, printre fiorduri, lacuri și cascade, Flam Railway.
**Să spui în prezent „cel mai”, este riscant căci, de la un an la altul, în construcții de tot felul, performanțele cresc amețitor; totuși, tunelurile feroviare cele mai lungi din lume sunt: Seikan, 58,85 km prin pământ, 23,3 km sub mare, în Japonia, Tunelul Canalului (Canalul Mânecii) 50 km și Lotschberg Base, 34,6 km, din Elveția.
***Dex: „Bară dințată pe care se angrenează o roată cilindrică dințată pentru a transforma mișcarea de rotație într-o mișcare de translație și invers”; roțile patinează la pante mari. Cremaliera a fost inventată în 1882 de inginerul elvețian Roman Abt.
**** Gara oferă orare, informații și bilete – 35 euro/persoană adult, dus-întors.
***** Schafbergbahn, 32 euro/persoană adult, dus-întors, reduceri, ca și în alte părți, pentru copii, grupuri sau familii.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
