Cum ne-am rotit ca dervișii prin Pera și Galata

Totul a pornit de la cafea. Nu puteam să stau prin Istanbul fără să încerc să găsesc locurile în care pot degusta o cafea turcească bună, preferata mea dintre cafele. După ce am cercetat internetul și am făcut o listă scurtă, am decis că începem cu „cea mai bună cafenea din Istanbul”, conform călătorilor și autorilor de bloguri. Pașii ne-au dus așadar, de dimineață, către Mandabatmaz. Nu ne așteptam să ne prindă întunericul în zonă, dar am găsit suficiente de văzut și făcut în fosta Pera și Galata, cât să nu mai vrem să mergem mai departe.

Pe străzile mai puțin bătute din Istanbul (ziua 1)

În greacă Pera înseamnă „peste”, adică dincolo de Cornul de Aur, pe partea cealaltă.  În prezent, fosta Pera se numește Beyoğlu, iar Galata – Karaköy. Galata a înflorit sub genovezi, iar împărații bizantini au permis ca această colonie să aibă propria guvernare. După cucerirea otomană din 1453, cartierul a fost „cucerit” de toți ambasadorii și comercianții Europei. S-au construit edificii impresionante ce pot fi admirate și astăzi, chiar dacă servesc acum doar consulatelor, în cel mai bun caz. Pe lângă oficialități, ca în vremurile mai îndepărtate, Galata este centrul distracției. E plin de taverne, restaurante, cluburi și multe magazine. Focul a distrus Galata de două ori în istorie, în 1831 și 1871*, dar pasărea Phoenix a forfotei a renăscut din propria cenușă.

Noi am ieșit din stația de metrou Șișhane direct în Istiklal Cadessi (fosta Grand Rue de Pera), o stradă pieonală ce ajunge până în piața Taksim și pe care, pe măsură ce s-a apropiat prânzul, un tsunami de oameni a umplut-o făcându-ne să dăm bir cu fugiții pe străzile mai înguste ce coboară spre turnul Galata. Dar o vreme am avut bulevardul doar pentru noi, ne-am bucurat de arhitectură, pisici și scopul pentru care venisem: o cafea cu adevărat bună la Mandabatmaz. Mai bine zis două cafele, nu m-am putut opri la una.

Pe lângă palatele construite pentru ambasade, pe Istiklal Cadessi am găsit o moschee, o biserică grecească, alta franciscană, fațade Art Nouveau,  dar și impresionantul Galatasaray Lisesi – școala fondată de sultanul Baiazid al II-lea și e cea mai veche instituție educațională din Istanbul. La un moment dat am intrat prin Pasajul florilor (Çiçek Pasajı) și am ieșit, pe partea cealaltă, direct în piața de pește unde am fost întâmpinați amical cu un „ce faci, mă?”. Un vânzător cu alură de cowboy s-a uitat cu ochii mijiți la noi și ne-a spus, mai întâi în engleză: „nu păreți prea flămânzi. De unde veniți?”. Iar când i-am răspuns că din România, a scos la înaintare puținele și nu neapărat cele mai rafinate cuvinte pe care le știa de la foștii lui angajați.

Pe strada cea mai animată și mai aglomerată cu restaurante și taverne, îngusta Nevizade, era încă liniște la ora la care am ajuns noi. Un grup de tineri care venea strigând de la un meci ne-a oferit totuși o mostră de zarva care ar putea fi la ceas de noapte. Privind în sus am constatat că nu doar strada era strâmtă, ci și clădirile care se ridicau în stânga și în dreapta ei, majoritatea fiind ornate cu scări metalice spiralate, exterioare.

Nevizade, Istanbul

Cum vânzătorul avea dreptate, nu ne era foame, am ieșit din nou în Istiklal Cadessi și, fugind din calea mulțimilor, am pornit pe strada pitorească ce trece pe lângă Galata Mevlevi Tekke. Nu ne-a luat mai mult de un minut să ne hotărâm că luăm bilete pentru a asista la rugăciunea dervișilor rotitori*. Până atunci mai aveam câteva ore pentru plimbare, așa că nu ne-am oprit până ce n-am dat de Turnul Galata, parte din fostul sistem de fortificație al genovezilor.

Am stat cu mulțimea la o coadă uriașă, am ascultat între timp un concert improvizat de o trupă de stradă așezată în fața unei frumoase fântâni din 1732, am urcat cu mulțimea, ne-am înghesuit pe terasa îngustă din vârf pentru a admira orașul, privind către toate orizonturile sale și nereușind să vedem unde se termină.

Iar când ne-au înghețat bine de tot mâinile pe aparate, ne-am încălzit și distrat pozând pentru posteritate, în roluri de mult apuse.

Restul timpului l-am petrecut rătăcind pe străzile care coboară spre podul Galata, apoi urcându-le înapoi către Galata Mevlevi Tekke, pentru ultimul act amețitor al unei zile în care ne-am învârtit și noi ca niște derviși, prin Pera și Galata.

Pentru introducere și cuprins, citește Pe străzile mai puțin bătute din Istanbul.

Ilustrație: Roxana Farca

Fotografii: Roxana Farca și Alexandru Farca

*Nu vreau să intru acum în mai multe detalii legate de Rumi, sufi sau rugăciunea dervișilor, o activitate care se află la granița între turism și spiritualitate , dar despre care aș prefera să mai citesc înainte de a scrie sau comenta. Poți citi mai multe  în engleză în engleză aici: http://www.dar-al-masnavi.org/sema.html sau un articol scurt și la obiect, în română, aici https://radioromaniacultural.ro/turcia-konya-ordinul-mevlevi-2/

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent studiază artele plastice și fotografia, iar când rămâne timp mai scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.