Toate străzile din jurul hotelului nostru din Nișantași, un cartier bine cotat din Istabul, păreau o galerie pentru rochii și costume de ocazie ce străluceau în vitrinele mari. În fața lor, pe trotuare, zăceau o mulțime de saci de gunoi, unii intacți, alții vărsați, alături de baxuri cu bidoane pline cu apă și rămășițe de ambalaje sau cutii. Pisicile aveau locul lor de cinste, în căsuțe speciale de carton, alături de care vedeai și bolurile cu apă și mâncare. Pe un scuter, un exemplar enorm de câine ciobănesc își ținea demn echilibrul, între picioarele stăpânului. Purtam în mâinile reci un corn de hârtie cu cele mai bune castane pe care le gustasem vreodată, fierbinți și ușor de curățat. Și în tot amestecul acesta de mărfuri, gunoaie, animale, claxoane, oameni și arome, am descoperit un sentiment pe care nu-l anticipasem pentru Istanbul. Am simțit că-l iubeam deja.
Am plecat de acasă fără prea multe pregătiri și speranțe, cu sentimentul că un oraș așa mare are sigur surprize de oferit, pe lângă obiectivele deja cunoscute din Sultanhamet –pe care nici măcar nu am plănuit să le revăd. Intrasem în două rânduri în cele două moschei binecunoscute (Moscheea Albastră și Sfânta Sofia) și vizitasem acum mult timp Palatul Topkapî sau bazarul. De data aceasta îmi doream mai degrabă să simt gustul Istanbulului din perspectiva celui care are mai mult timp de petrecut la o cafea turcească sau pe străzile mai puțin bătute. Era un fel de amăgire pentru amândoi, de fapt aveam pentru plimbare doar trei zile pline pe care intenționam să le petrecem în locuri cât mai diferite.
Se știe deja că Istanbul este singurul oraș din lume situat pe două continente. Strâmtoarea Bosfor desparte Europa de Asia, iar Europa e împărțită la rândul ei în două de Haliç, golful numit și Cornul de Aur. Pe o parte stă portul Galata și bătrânul ‘Stanbul, cu vechile ziduri bizantine încă vizibile în suficiente locuri. Pe cealaltă parte se întinde un oraș modern și la fel de aglomerat, pe dealurile ce urcă mai sus de turnul Galata. Nu vreau să intru în mai multe detalii sau să îți povestesc despre istoria orașului, nu o stăpânesc destul de bine și nici nu aș vrea să îți răpesc prea mult timp cu introducerea. Pentru asta îți recomand o carte care face asta mult mai bine ca mine și care m-a însoțit în toate plimbările prin Istanbul: Strolling Through Istanbul: The Classic Guide to the City, de Hilary Sumner-Boyd și John Freely. O găsești ca e-book sau prin toate librăriile cu cărți în limba engleză din oraș, mai ales în Sultanhamet.
Ce îmi propun mai departe e să te iau cu mine în cele trei zile pe care le-am petrecut pe străzile mai mult sau mai puțin bătute din Istanbul:
1. Cum ne-am rotit ca dervișii prin Pera și Galata
2. Printre conacele din Istanbulul mic
3. Fener și Balat – mirul și naftalina
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
