Era a patra noapte în care avea același coșmar. De data aceasta țipase și sărise în sus, în mijlocul cortului, cu inima bubuindu-i în piept ca la club: Ai auzit? Ce-a fost asta? Cine a țipat așa? El o privise buimac, o mângâiase pe spate și îi răspunsese calm: Stai liniștită, tu ai fost. Același vis? Ești bine? Nici măcar nu-și recunoscuse vocea. Cum să fie bine?
S-a ridicat, a ieșit din cort și a aprins butelia. Soarele nu răsărise, dar avea de gând să-și facă o cafea și să privească marea întunecată și lucioasă ca un lac. Păsările dormeau, greierii căzuseră răpuși după petrecerea de noapte, aerul era umed și cald, iar apa abia se clintea. Momentul de liniște calm și sfida agitația din pieptul ei. Flacăra de la butelie s-a auzit ca o explozie în întuneric, ca un final de care se temea, în visul ei. S-a scuturat din tot corpul, a turnat apă în ibric și și-a abătut atenția de la scenariul sinistru din minte prin numărarea linguriţelor de cafea, apoi a celor de zahăr. Obișnuia să bea cafeaua neagră, dar acum avea poftă de una dulce, foarte dulce. Rușinată și protejată din întuneric, a numărat lingurițele de zahăr: una, două, trei, patru.
Fermoarul de la cort s-a auzit și el s-a așezat foșnind alături, pe salteaua lăsată la uscat. Cafeaua a fost gata odată cu prima geană de lumină. Marea s-a înfiorat ușor, apoi a revenit la ținuta ei de lac, pregătindu-se să oglindească nuanţa rozalie a răsăritului. Hai să facem o baie, i-a propus el. Și cafeaua? a întrebat ea. Au decis că va fi și mai bună după puțină mișcare, și-au abandonat hainele pe mal și i-au stricat mării deghizarea, tulburându-i suprafața și decorând-o cu cerculețe ce deveneau tot mai mari pe măsură ce ei înaintau înotând silențios, fără să stropească în jur. Când s-au întors cafeaua era numai bună de băut. Dumnezeule, cât zahăr ai pus în ea? a spus el îndepărtând ceașca de la gură de parcă ar fi găsit un șarpe încolăcit înăuntru. Iartă-mă, cred că n-am numărat bine, nu aveam chef să fie așa amară pe stomacul gol, a mințit ea fără să clipească.
Vacanța lor era exact așa cum și-o doriseră. Apa limpede și foarte liniștită, plajele aproape goale, peștele de la taverne întotdeauna proaspăt și delicios, totul ar fi fost perfect dacă n-ar fi avut drumurile acelea înguste și abrupte, pe marginea unor prăpăstii adânci ce puteau deveni tobogane fatale către mare, la cea mai mică defecțiune a mașinii. Din prima noapte ea începuse să viseze că mergeau pe un astfel de drum și pierdeau controlul asupra frânelor. Mașina prindea viteză și nu răspundea nici măcar la frâna de motor, curbele deveneau din ce în ce mai greu de luat și se trezea transpirată și cu inima bătându-i în piept ca basul în subwoofer. În noaptea ce tocmai trecuse coșmarul ei atinsese noi proporții. Mașina rămăsese de data aceasta fără frâne la deal și, după ce eșuase în urcarea unei pante prea abrupte, o luase înapoi, cu spatele. Era mai rău decât rău, de aceea țipase așa de tare. Ea sau altcineva, nu era încă sigură că acela a fost țipătul ei.
Trebuie să te relaxezi, Gina e în stare perfectă, am verificat-o înainte de plecare și nu are nicio problemă, plăcuțele de frâne sunt noi, lichidul în regulă, chiar nu are cum să se întâmple așa ceva, mă crezi? îi spusese el de fiecare dată și chiar îl credea, dar visele tot reveneau în fiecare noapte. În seara care urma avea de gând să îl invite undeva la dans, să țopăie pună nu va mai putea și să cadă apoi învinsă de oboseală, poate așa nu va mai avea timp de visat. Se anunțase o petrecere pe o plajă din apropiere, nu aveau decât un drum scurt de făcut cu mașina până acolo și, ceea ce era cel mai important, era drept, printr-o pădure rară, fără prăpăstii, pante și alte peisaje ce le-ar fi putut fi fatale.
După noaptea scurtă pe care o avuseseră înainte, cheful de dans nu a venit chiar așa ușor. Dar atmosfera era molipsitoare, muzica bună, și-au intrat în cele din urmă în starea potrivită și au sărit pe ritmuri nebune, au cântat în cor cu toată lumea refrenele verii, și-au făcut prieteni și nici n-au simțit când dimineața s-a apropiat din nou. Dacă barmanul nu ar fi dat stingerea, ar fi prins din nou răsăritul pe plajă. Ea a adormit în scaunul mașinii din primele cinci minute, pe drumul drept și întunecat. Dormea adânc și atunci când el și-a dat seama că nu mai are frâne. Dacă întunericul nu l-ar fi obligat să meargă atât de încet, n-ar fi putut opri atât de lin, folosind doar frâna de motor și cea de mână. Acum se simțea el de parcă a luat basul din boxele de pe plaja în piept. Dumnezeule, prietena mea e vrăjitoare, și-a spus. Cum a ghicit că se va întâmpla asta? Nu știa ce să facă cu descoperirea asta, cel puțin nu acum, când mașina stătea inertă în mijlocul unei păduri, iar ea dormea alături cu un zâmbet liniștit pe buze. A tras hotărât de frâna de mână, a oprit motorul și și-a dat imediat seama că nu vor încurca pe nimeni acolo, fuseseră ultimii care părăsiseră plaja. Nimeni care să-i claxoneze sau să-i ajute să mute mașina din drum. A închis și el ochii, puțin.
Ea nu a mai avut niciun coșmar, dar s-a speriat la fel de tare când o rafală de vânt a scuturat mașina. Soarele răsărise, dar pădurea, chiar și așa rară cum era, fusese zgârcită cu lumina și nu se deslușea prea mult din peisajul din jur. Cum ajunseseră acolo și de ce dormeau în mașină? A întins mâna către el și l-a scuturat șoptindu-i să se trezească. La naiba, am ațipit, a spus el, scuturând din cap și frecându-se la ochi. Dormeai așa de liniștită și te-am lăsat, am zis că închid și eu ochii o clipă, a continuat el, amânând momentul în care știa că nu mai putea ocoli motivul pentru care opriseră în mijlocul pădurii. Ai dreptate, n-am mai avut coșmarul acela, a spus ea răsuflând ușurată, dar tot aș aprecia o saltea pe care să mă întind, nu cred că ăsta e cel mai confortabil loc pentru a dormi. El și-a dres glasul, răgușit după cât cântaseră în timpul nopții. Știi, va trebui să mergem pe jos. Mă întorc eu mai târziu după mașină, a spus el sperând, la limita absurdului, că ea va lua afirmația lui ca atare și că nu îi va pune nicio altă întrebare. Spre surprinderea lui, ea a deschis portiera și, la fel de zâmbitoare, l-a chemat: păi hai atunci, ce mai aștepți?
Ținându-se de mână au ieșit din pădure și au pornit încet către plaja lor. Soarele abia se ridicase și nu avea nevoie de cuvinte sau explicații pentru a face ceea ce trebuia să facă. Ea știa ce s-a întâmplat. Iar el nu avea decât să dea un telefon pentru a primi o mașină la schimb și a rezolva cu transportul Ginei până la cel mai apropiat service, să dezlege ei acolo misterul pe care el nu-l putea sau nu voia să-l înțeleagă. Până una alta, puteau să se bucure în continuare de vacanță.
I-am privit îndepărtându-se și am răsuflat ușurată. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu prinsă în mintea unei femei. Nenorocita aia de Gina, nu putea găsi o farsă mai bună decât să mă arunce în mintea unei turiste. De când se crede BMW numai prostii face. Noroc că el m-a recunoscut și a rupt vraja spunându-mi pe nume. Cine știe cât m-aș mai fi zbătut acolo și cât ar mai fi trebuit să suport răul de mașină. Noi, vrăjitoarele autentice, am preferat dintotdeauna măturile. Și cafeaua dulce.
Nu-ți doresc asta, dar această situație fictivă poate deveni realitate, cel puțin parțial. Povestea a fost inspirată de 9695, un serviciu de asistență rutieră care îți poate salva vacanța. Nu știi niciodată ce surprize poți avea, nici într-o mătură nu mai poți avea 100% încredere. Ai mai multe detalii în articolul: Asistența rutieră sau cum să nu faci gaură în bugetul de vacanță.
Citește și:
Poveste de călătorie cu final la alegere
Poveste de călătorie cu cheia blocată
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
