Ținutul Zimbrului: avem ceva de făcut

Meșteșuguri pe cale de dispariție în Ținutul Zimbrului? După cinci ani, depinde tot de noi, pentru că ei fac ceva.

Cu atâtea nenorociri în jur, știu că mă scol dimineața și că mă pot gândi la altceva, că am ceva de făcut, mi-a spus Tincuța Ciubotariu, de la Asociaţia Meşteşugărească Nemţeanca. Mă întorceam de la o plimbare destul de solicitantă cu bicicleta, pe dealurile din apropierea Ozanei, eram peste măsură de încântată și transpirată, aproape că nu-mi mai doream nimic și nu credeam că mai pot fi entuziasmată de ceva. Dar Daniel Gavriloaia, membru în Asociația Ținutul Zimbrului și unul dintre cei responsabili de programul meu, nu m-a lăsat să respir și m-a adus așa cum eram în fața acestei distinse persoane, în care eu am văzut pasiunea și speranța pentru salvarea portului tradițional românesc.

Când am scris articolul MEȘTEȘUGURI PE CALE DE DISPARIȚIE? DEPINDE DE NOI… nu am plănuit și nu am sperat că acesta va avea și o urmare. Am revenit însă în Județul Neamț după cinci ani, am revăzut-o cu bucurie pe Ionela Lungu, m-am simțit onorată în prezența lui Vasile Găman, l-am cunoscut pe Vasile Neamțu, am avut această scurtă întrevedere cu Tincuța Ciubotariu și cu fiecare întâlnire am simțit că mă îmbogățesc într-un fel anume. În timp ce zimbrii s-au reîntors în natură și învață să trăiască în libertate, oamenii de aici mi-au lăsat impresia că luptă, că au permanent ceva de făcut pentru ca formele autentice și tradiționale de cultură să nu se piardă. Ținutul Zimbrului e un exemplu minunat de renaștere a valorilor importante, atât cele care țin de natură, cât și cele care țin de meșteșuguri sau frumusețea și varietatea portului tradițional. Nu îi e nimănui ușor, dar cei în vârstă au un exemplu de dat și un cuvânt de spus atât de convingător, încât vreau să cred că și tinerii vor reuși în cele din urmă să se elibereze din țarcul falselor aspirații și vor prelua ce e mai bun din trecut pentru a-l valorifica în viitor. Așa cum zimbrii trebuie să existe, pentru echilibrul naturii, tot așa meșteșugurile trebuie să readucă armonia în sufletul oamenilor sau, de ce nu, a turiștilor. Noi, călătorii, suntem cei care cumpărând un obiect din lemn, o figurină din lut, o bundiță sau o ie, ajutăm cu adevărat și, nu în ultimul rând, ne ajutăm.

Zimbrii din Parcul Natural Vânători Neamț

În discuția pe care am purtat-o cu Răzvan Deju, specialist în ştiinţele vieţii și responsabil cu managementul zimbrului la Parcul Natural Vânători Neamț, am descoperit că zimbrul înseamnă mai mult decât completarea unui spațiu părăsit, odată cu dispariția acestei specii la începutul anilor 1800. Inițiativa și interesul pentru reintroducerea zimbrului în libertate a pornit chiar de la Parcul Natural Vânători Neamț și a venit împreună cu proiecte de implicare și educare a comunităților, începând de la cei mai fragezi membri ai acestora. În fiecare școală din zona parcului există câte un club ecologic mi-a spus Răzvan și urechile mele pâlnie s-au făcut, să picure cât mai ușor astfel de informații în ele. Dar copiii sunt interesați? am întrebat cu jumătate de voce și cu pâlniile tremurând de frică. Da, sunt foarte receptivi și deschiși, mi-a răspuns. Mai greu e cu cei care vin de la oraș și pe care nu-i poți scoate din telefoane sau tablete, oricât de interesant ar fi ceea ce le povestim. Se vede diferența, a adăugat Răzvan și urechile mele și-au revenit la forma normală, pocnind de durere.

Sală de lucru în Parcul Natural Vânători Neamț

La sediul administrativ al parcului aflat în comuna Vânători, în județul Neamț, se află pasarele care ajung până la cincisprezece metri înălțime, de pe care pot fi admirate pădurile din jur și zimbri aflați în captivitate sau, dacă ai noroc să îi vezi, în semi-libertate. Mai e o sală de clasă în care sunt întâmpinați copiii, dar și vizitatorii adulți. Prezentarea e interactivă și amuzantă, iar abecedarul se redefinește, Ana are mere devenind Ana are mere pentru zimbri. După ce am stat cuminte și am înțeles ce se întâmplă pe acolo, am pornit alături de un ranger, să găsim măcar câțiva dintre zimbrii aflați în țarcul de aclimatizare, locul în care sunt pregătiți pentru lumea lor mare, în care nu va mai fi nimeni să-i hrănească sau să-i trateze, dacă apar probleme. Câțiva zimbri liberi au fost dotați cu colare pentru a putea fi urmăriți prin satelit, dar cu timpul animalele acestea puternice reușesc să le distrugă sau să scape de ele. În prezent sunt aproximativ treizeci și șase de exemplare în libertate, iar spațiul parcului ar putea susține până la maxim o sută. În jur de cincizeci ar fi super rezonabil și ar putea asigura existența speciei fără să ne temem de consangvinizare, mi-a mai spus Răzvan Deju.

Pasarelă în Parcul Natural Vânători Neamț

Iubitorii de natură pot participa la un bison safari, în grupuri foarte mici și acompaniați de un ranger, dar găsirea lor este din ce în ce mai dificilă și o zi poate să nu fie suficientă. Uneori localnicii îi întâlnesc în livezi, unde distrug sau mănâncă din culturi, sau îi văd undeva pe drumul  dintre Agapia – Secu – Sihăstrie, mai ies la șosea. Într-una din zile am stat puțin la povești cu măicuța care se ocupă de Muzeul Vivant de la Agapia, un fel de ilustrare perfectă și foarte bine îngrijită a vieții în cadrul unei mânăstiri. M-a impresionat când mi-a spus că și ele trăiesc într-un vârtej și că au deseori nevoie de momente și locuri cu liniște. Atunci pleacă în pădurile din jur, departe de zgomot și de atâția oameni. Nu mă tem de zimbri, a mai adăugat ea. Mai răi sunt zimbrii ăștia cu două picioare care ne taie pădurile.

Eu am simțit ceva emoții când am intrat cu rangerul în țarcul de aclimatizare. Aveam doar câteva ore la dispoziție și am sperat că voi găsi măcar câțiva dintre cei șaptesprezece zimbri aflați în semi-libertate. Am avut noroc, erau chiar acolo, la umbra copacilor, întinzându-și oasele și pregătindu-se să iasă în luminiș pentru mic dejun și duș, o tăvăleală bună prin praf și iarbă. Zimbrul nu este un animal violent, atât timp cât îl respecți și ții distanța. Am pășit cu crengile trosnind pe sub picioare, prin pădure, pentru a căuta un loc mai bun pentru fotografie. Era o zi întunecată și în calea obiectivului meu se tot puneau trunchiuri sau alte crengi. Zimbrii, cel puțin cinci la număr, știau că sunt acolo și nu aveau de gând să mă slăbească din priviri. Toate capetele, cu coarne cu tot, erau îndreptate către mine. Un mascul masiv a început la un moment dat să mormăie. Asta era semnul clar că, din punctul lui de vedere, devenisem prea curioasă.

Zimbrii din Ținutul Zimbrului

Rucsacul meu roșu nu ajută, nu-i așa? l-am întrebat pe ranger. A zâmbit și nu mi-a răspuns. Ne-am îndepărtat încet și am ieșit odată cu el, în luminiș, la suficientă distanță cât să nu mai creez suspiciuni. Inima îmi bătea foarte tare și îmi doream să fac fotografii, dar iarba era înaltă și avertismentul zimbrului fusese suficient cât să nu mă simt în siguranță. Rangerul mi-a propus să urcăm într-o căsuță de observare din mijlocul poienii și am aprobat bucuroasă. Am făcut un mare ocol până la ea și de sus am privit relaxată cum au ieșit toți la lumină, cum au apărut femelele cu pui, cum un vițeluș se împingea la supt sau alt adult ieșea precaut din pădure, uitându-se în primul rând la mine, apoi în altă parte. Iar eu n-am putut să nu mă emoționez și să nu plec de acolo fericită că, într-un fel aparte, am făcut parte din natură și din istorie.

Zimbrii din Ținutul Zimbrului

Cu eforturi susținute și prin astfel de programe ambițioase, zimbrul poate să redevină un simbol al României. Este motivul pentru care Ținutul Zimbrului a intrat în TOP 100 Destinații Sustenabile din lume! De celelalte valori și simboluri ale Ținutului Zimbrilor se ocupă meșteșugarii.

Întâlniri și lecții de la meșteșugarii din Ținutul Zimbrului

Ionela Lungu – cu rușinea nu ajungi nicăieri

Ionela Lungu la treabă

Despre Ionela Lungu am povestit și după vizita anterioară prin Neamț, dar m-am bucurat să o revăd de parcă ne-am fi cunoscut de o viață. M-a poftit în chioșcul ei de sub Cetatea Neamțului și, în timp ce modela micile figurine reprezentând personaje din Creangă, mi-a dat o grămadă de idei și informații despre zonă, mi-a povestit despre țesături sau despre obiectele din lemn sculptate de soțul ei, Constantin Lungu. Printre picături mi-a spus și cum a ajuns să lucreze în lut. La început a folosit lutul de pe casă și căciula socrului. Iar când a ieșit prima dată pe stradă să vândă, o bătrână a întrebat-o: da și doamna Lungu, n-ai și mânca pe’acasă? Ionela a râs amintindu-și, apoi mi-a zis: cu rușinea nu ajungeam nicăieri.

Și câtă dreptate are! Putem să fim oricât de deștepți, de creativi, de buni într-un anumit meșteșug, dar dacă nu suntem mândri de țara și valorile noastre, dacă ne e rușine să facem ce făceau bătrânii noștri, nu ajungem nicăieri.


Vasile Găman – „am scris istoria cu dalta”

Vasile Găman, meșterul care a scris istoria în lemn

Meșterul Vasile Găman, în vârstă de 81 de ani, se pregătise cu toată grija și respectul de vizită. I se spusese cine sunt, că urmează să scriu atât pe blog, cât și în National Geographic Traveler, așa că își pusese un frumos costum popular și ne-a așteptat cu poezii și plăcinte, în casa muzeu pe care singur a creat-o. Aici am scris poezia lemnului. Aici am scris istoria cu dalta, mi-a recitat el, chiar în fața casei din Lunca, numit de el sat de răzeși. Am intrat în casă și a continuat cu versuri lungi despre război și cu multe povești fie din viața lui, fie legate de fiecare sculptură sau obiect pe care l-a adunat cu drag pentru muzeu. Iar când am ieșit din nou în fața porții, am citit pe ea toată istoria României: cu cele mai importante personalități și momente, dar și simboluri. A fost ca o lecție interactivă care ar trebui predată oricărui elev și m-am gândit că Vasile Găman ar putea fi un profesor minunat, dacă n-ar avea vârsta înaintată.

Cazul lui este unul fericit. Nu doar pentru că meșterul a făcut ce a iubit toată viața, inclusiv în epoca de aur (mi-a arătat și câteva opere realizate în acea perioadă), ci pentru că în casa lui există un atelier și se lucrează în continuare în lemn. Cei doi fii îi sunt alături și duc mai departe tradiția.

Ce am învățat de la el e un lucru foarte simplu: dacă faci cu pasiune ceva, te ține toată viața și asta îți păstrează mintea vie și sufletul tânăr.


Vasile Neamțu – de ce încap toți oamenii buni într-un loc

Obiecte strânse de Vasile Neamțu

Pentru vizita la Vasile Neamțu n-am fost deloc pregătită și nici el nu fusese prevenit, așa cum făcusem în cazul lui Vasile Găman. Am apărut pur și simplu în poarta casei lui din satul Nemțișor, împreună cu Daniel și Viorela, și am avut șansa să-l găsim acasă. Peste tot erau obiecte asamblate din lemnul așa cum vine el din natură, solid și uneori încovoiat: leagăne, scaune sau măsuțe care își așteptau viitorii proprietari. Vasile Neamțu este ultimul meșter care, pe lângă obiectele utile pe care le creează din lemn, mai știe cum să facă un scrânciob tradițional. Chiar la el în curte se mai află unul, un strămoș al roților impresionante pe care le vezi azi în toate parcurile de distracții. Nu mai vrea nimeni varianta tradițională, s-a plâns el. Asta nu-l împiedică să lucreze altceva sau să-și facă de lucru colecționând obiecte tradiționale de prin sat, costume sau tot felul de obiecte folosite cândva prin gospodărie. Mai are puțin și poate crea la rândul lui un mic muzeu din ce a strâns. Curtea lui e o bucurie pentru copiii care iubesc să poposească sau să meșterească ceva pe acolo.

N-am știut ce să-l întreb și l-am lăsat mai mult pe Daniel să poarte o conversație ca între prieteni, despre cine ce mai face și ce mai drege, în timp ce eu am studiat obiectele din jur și am mai tras cu urechea. O vorbă pe care o auzise și meșterul de la altcineva mi-a rămas în cap. Nu mai țin minte contextul, dar suna cam așa: di și încap tăți oaminii buni într-un loc? Pentru că îs puțâni.

Călătoriile m-au învățat că nu sunt puțini oameni buni pe lume, dimpotrivă, dar în Ținutul Zimbrului chiar par să se fi strâns foarte mulți.


Tincuța Ciubotariu – să faci ceea ce-ți place, chiar și la pensie

Tincuța Ciubotariu

Deși s-a pensionat și a fost înainte inginer, Tincuța Ciubotariu s-a dedicat unei noi activități și pare să știe foarte bine ce face: vorbește despre planuri de afaceri, fonduri, finanțare, public țintă și produse care să își poată găsi o piață. Se ocupă atât de Fundaţia Filantropică Omenia, pentru copiii şi bătrânii aflaţi în dificultate, cât și de coordonarea atelierului din Târgu Neamț și a meșterilor din ținut, strânși sub umbrela Asociaţiei Meşteşugăreşti Nemţeanca.

Printre toate, mi-am dau seama că pasiunea ei cea mai mare este portul popular și mai ales bundița. Ne-am uitat împreună prin varietatea de modele dintr-un catalog, am admirat modelele expuse spre vânzare și, dacă aș fi avut atunci banii necesari la mine, n-aș fi plecat cu mâna goală, atât de frumoase le-am găsit. Diversitate ca aici nu există nicăieri, mi-a spus Tincuța Ciubotariu și cred că are dreptate.

Dar lecția cea mai importantă pe care am reținut-o atât de la ea, cât și de la toți cei pe care i-am întâlnit este că pensia nu trebuie să fie un final de viață, ci un nou început și poate chiar calea deschisă către o nouă pasiune.

Bine ar fi să nu așteptăm până atunci. Așa cum bine ar fi să rămânem conștienți de faptul că avem mereu ceva de făcut, ceva care să ne placă și să contribuie la valorificarea și păstrarea unor valori.

Ce mai poți face în Ținutul Zimbrului:

Povestea altor meșteșugari o mai poți găsi în articolul anterior.

Pentru o vacanță activă, așa cum îți recomand mereu (în care poți include și vizite culturale sau spirituale), poți închiria o bicicletă. Din păcate nu există trasee marcate, momentan această lipsă e compensată de un grup entuziast de bicicliști care ies în fiecare weekend și pot însoți amatorii de plimbări sau pot oferi sfaturi. Eu am făcut un traseu alături de ei și m-am simțit minunat, vezi câteva fotografii în galeria de la finalul articolului. Îi găsești pe grupul de facebook Bicicliști și trasee din Ținutul Zimbrului, vezi aici.

Ecoturismul și promovarea activităților în natură mi se par destul de slab reprezentate în zonă, deocamdată, sper ca în viitorul apropiat să se vadă o evoluție. Regiunea este mult mai bine cunoscută și organizată pentru turismul monahal, la nenumăratele mânăstiri existente în zonă. Dacă vrei să știi mai multe, poți să cauți aici.

Mai e apoi componenta culturală, iar în plimbările tale merită să incluzi Cetatea Neamț, foarte frumos restaurată, dar și Casele Memoriale Ion Creangă, Veronica Micle, Alexandru Vlahuță și Mihail Sadoveanu. Află detalii aici.

Alte detalii despre Ținutul Zimbrului mai găsești aici sau aici.

Tu ce ai mai adăuga, ce ai mai recomanda?

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.