Cum se face un safari in deşert, in 10 paşi simpli 🙂
Data trecută v-am povestit despre vizita la satul de beduini aflat în deşertul Sinai dar destul de aproape de Sharm El Sheikh. Şi am promis că voi reveni cu detalii despre safari.
În primul rând safari e uşor cam mult spus. E vorba de o plimbare grăbită pe ATV-uri, pe o zonă destul de restrânsă. Dar să o luăm pe paşi:
Pasul 1: negociere la bazar pentru eşarfe. Doi deştepţi din România au plecat în Egipt fără pălării, fără eşarfe şi fără ochelari de soare. Da, erau pe listă, dar cine a mai apucat să verifice lista în cele 15 minute disponibile în care a fost făcut bagajul?
Pasul 2: la marginea deşertului sunt o grămadă de puncte în care se pot închiria aceste maşinării pe 4 roţi. Uşor frustrant pentru mine dar safe, pentru că nu am făcut niciodată enduro. Cum ajung turiştii cum hop apare şi omul cu ochelarii. Pentru cine? Îi mai ţineţi minte pe deştepţii de mai sus? Ei bine, nu sunt singurii… iar egiptenii ştiu asta!
Pasul 3: se împachetează capul în eşarfă… hm, ar fi trebuit o cască? La alţii am văzut, noi nu avem, eşarfa e de bază. Eşarfă care se pune bine peste nas, nimeni nu îşi doreşte o porţie de nisip la cină. În spaţiul liber rămas în dreptul ochilor se fixează ochelarii. Dar tot nu suntem gata.
Pasul 4: fetele trebuie să demonsteze că pot mânui maşinăria. Pornire, frână, curbă. Demonstrează toate, fără excepţie.
Pasul 5: se pleacă în trombă. Ţineţi-vă aproape unii de alţii. Ei, nici chiar atât de aproape încât să vă ciocniţi între voi!!!
Pasul 6: Maşinăriile cedează, pe rând. Ghizii se agită şi le schimbă cât ai zice nisip. A mea se opreşte din cînd în când, în mers. E nărăvaşă! Nu mă plâng atât timp cât o pot porni singură. N-am observat însă că nu are lumină. Dacă aş fi ştiut m-aş fi plâns.
Pasul 7: Unde sunt fotografii? Nu-s! Aşteptăm până când sunt recuperaţi din rătăcire. Între timp puii de beduini vin să ne ceară chestii. Nu am chestii, am doar o sticlă de apă la care ţin prea mult ca să o dau.
Pasul 8: se face popas cu ceai la cortul beduinilor. Mâini care dor, drumul prin deşert este deosebit de zdruncinat, asta tot din cauza maşinăriilor care trec pe acolo prea des, în umila mea părere.
Pasul 9: se stinge în cele din urmă şi lumina. A soarelui, nu vă gândiţi la orgii! Cum se aprinde lumina la drujba mea? Nu se aprinde… Merg ca orbeţii înainte, rugându-mă să nu mă abat prea tare de la calea testată de cei din faţa mea. Niciodată nu m-am simţit mai bine pe asfalt ca atunci când am ieşit din deşert.
Pasul 10: Una peste alta a fost fain. Suntem pudraţi cu praf şi uşor frustraţi. Doar atât?
Personal aş fi vrut să dureze mai mult şi să nu fie făcut aşa pe fugă. Mi-ar fi plăcut să stau puţin în linişte şi să ascult soarele apunând, fără orchestra de motoare atât de nepotrivită cu peisajul. Data viitoare vreau pe cămile. Ceea ce am văzut însă, chiar din mers, a fost minunat. Şi a rămas pe cameră, de unde deducem de ce s-a rătăcit Alex…
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
