Călătoria cu cățelul: cum să te pregătești și la ce să te aștepți

Călătoria cu cățelul a fost pentru noi un domeniu virgin, chiar dacă familia noastră nu a fost niciodată alcătuită doar din bipede. Am avut dintotdeauna pisică sau pisici, cel puțin un câine în curte, ţestoasa trăiește încă și pariez că o lăsăm moștenire nepoților, iar la toanele copilului au mai apărut și alte vietăți cu termen mai scurt de valabilitate. În timp am ajuns să urâm tot ce trebuie ținut captiv și am pus condiții și limite clare în ceea ce privește alegerea viitoarelor animale de companie. Vreau un cățel mic, să mă pot juca cu el, să-l țin în brațe tot insista Petra, iar noi o țineam într-un nu, nu, nu. Și pe Lizzy tot tu ai vrut-o, apoi nu ai avut deloc grijă de ea. L-am ținut strâns pe NU în brațe, aproape doi ani. Ce să vezi totuși? În vara aceasta a apărut în viața noastră Ginger, un puiuț de Cavalier King Charles Spaniel, primul animal pe care l-am căutat ținând cont de caracteristicile rasei și garanția unui pedigree, așa cum ar fi trebuit să facem și până acum, dacă mila nu ne-a fi împins către adopțiile pe care le-am tot făcut.

Iată și parcul nostru actual de animale:

Revenind la subiectul de azi, trebuie să spun de la început că e puțin mai complicat să pleci la drum cu un puiuț de cățel abia ieșit din schema de imunizare, așa cum am procedat noi. Din fericire, Ginger s-a descurcat minunat și a fost sufletul călătoriei noastre, iar eforturile și sacrificiile pe care a trebuit să le facem pentru a fi alături de el au meritat cu prisosință. Provocarea a fost dublă: pe lângă puiul de cățel care ne-a solicitat atenția exact ca un copil mic aflat în perioada în care începe să meargă și să bage totul în gură, am avut-o și pe Petra în dotare, fiica noastră adolescentă. Două vârste radical diferite, fiecare cu dificultățile ei. În mod neașteptat, ghemul de blană a risipit mulți nori și a dizolvat o grămadă de tensiuni, prin simpla lui prezență poznașă și drăgălașă.

Cei coi „copii”, la Hallstatt

Cum ne-am pregătit de călătoria cu cățelul Ginger, cavalerul drumurilor lungi

Pe lângă actele, vaccinările și deparazitările obligatorii și necesare pentru a putea ieși cu un animal de companie din țară, pentru care l-am rugat pe Alex să scrie informațiile din căsuța de mai jos, vreau să mai ofer câteva ponturi mai ales pentru situația în care cățelul este pui și, teoretic, nu are voie să iasă din casă în perioada imunizării.  Noi nu am avut cum să-l plimbăm pe Ginger pe jos decât cu o săptămână înainte de plecare, dar l-am învățat cu lesa prin casă și prin curte, i-am cumpărat de la început un rucsăcel și un coș de bicicletă și am avut grijă să-l expunem zilnic la zgomotele străzii, l-am scos pe vreme bună sau pe ploaie, l-am plimbat frecvent cu mașina, am făcut tot posibilul să experimenteze în siguranță cât mai multe locuri, sunete și mirosuri. În același timp ne-am străduit, atât cât s-a putut între două și trei luni, să-l învățăm să-și facă treburile în curte, nu în casă. Ne-a ieșit parțial și când am plecat am știut că vom avea puțin de furcă cu povestea asta. Chiar dacă toate cazările pe care le-am ales erau „pet friendly”, nu aveam de gând să lăsăm mizerie sau mirosuri neplăcute în urmă, așa că ne-am luat vrafuri de covorașe absorbante și spray-uri cu enzime care sunt cu adevărat eficiente, măcar pentru îndepărtarea mirosului neplăcut, dacă nu în prevenirea repetării accidentului.

Fiecare plimbare a fost o oportunitate pentru dresaj, chiar și în vacanță. Aici eram la Kecskemét.

Mai jos ai aspectele legale de la Alex și o listă cu ce a conținut bagajul lui Ginger. O fi avut animalul doar patru kilograme la plecare, dar bagajul lui nu a fost mai mic decât ale noastre.


Ce trebuie să faci ca să poți scoate cățelul din țară

În primul rând, ca orice om animal, trebuie să aibă un pașaport, ceea ce nu este foarte complicat și nu trebuie să aștepți două săptămâni până e gata. În schimb, ceea ce trebuie completat în pașaport, poate să îți dea bătăi de cap. Pentru că Ginger împlinea 4 luni cu puțin timp înainte aplecării noastre, cea mai mare bătaie de cap ne-a dat-o vaccinul antirabic, obligatoriu la scoaterea animalului din țară. De fapt, mai complicat este că după ce vaccinul este administrat, trebuie să treacă 21 de zile (perioadă necesară formării anticorpilor) până când poți pleca cu el. Legislația europeană privind circulația câinilor tineri prevede o derogare (Articolul 7 din Regulamentul EU 576/2013) privind vaccinarea antirabică la câinii cu vârsta mai mică de 3 luni și de  la termenul de 21 de zile, dar nu toate țările acceptă această derogare – link aici. În cazul nostru Austria accepta , dar Ungaria și Italia, nu.

Pe websiteul destinat identificării și înregistrării animalelor de companie poți găsi mai multe detalii despre legislația curentă privind circulația animalelor de companie sau poți verifica condițiile pe care trebuie să le îndeplinească prietenul tău patruped pentru călătoria și în alte state decât cele din EU, verifică aici .

Procedura nu este la fel de simplă dacă te hotărăști să pleci într-o țară din afara spațiului EU sau chiar pentru UK, unde trebuie să prezinți raportul de analiză care confirmă nivelul corect al anticorpilor serici, și nici atunci nu ești sigur că autoritățile locale nu se decid să facă și ei testul de titrare, caz în care vacanța ta plănuită temeinic se poate duce de râpă.

Dacă ai scăpat de grija vaccinului antirabic, cu două zile înainte de plecare trebuie să faci din nou o vizită medicului veterinar pentru deparazitare, înscrierea ei în pașaport și semnarea declarației că animalul este clinic sănătos.

Listă bagaj cățel

Somn în mașină

Scaun / coș de mașină, ancorat de banchetă și cu centură de prindere pentru ham. Pentru un câine mare există și varianta de păturică ce se ancorează de banchetă și scaunul din față, dar cred că e mai bună atunci când animalul e deja educat și obișnuit cu mașina. Pentru Ginger, mic cum era, o îngrădire suplimentară și un loc moale în care să se poată cuibări sau răsturna cu burta în sus a fost cea mai bună idee.

Coșul lui de noapte, nu pentru că nu ar fi putut dormi oriunde l-ar fi prins somnul, ci pentru că ne-am gândit că asta îl va face să găsească măcar ceva familiar în nenumăratele „case” pe care avea să le schimbe, de-a lungul circuitului nostru prin trei țări. Menționez că am stat între două și patru zile în fiecare cazare. Peste tot a avut nevoie de cel puțin o jumătate de zi ca să se familiarizeze cu locul, să se relaxeze și să-și creeze ritualurile de ieșit afară.

Vreo trei păturici și alte două perne de schimb pentru coșurile de mașină și somn. Bună idee, mai ales când ne-am trezit cu accidente ude și nu aveam cum să spălăm pătura afectată imediat.

Păturica mea.

Lesă, ham, zgardă cu medalion de identificare cu numărul meu de telefon pe el, scris cu prefix cu tot. Fiind în creștere, știam că pe drum voi mai cumpăra un ham și am așteptat să ajungem la un magazin mare din Milano pentru asta. Tot acolo i-am schimbat și medalionul, cel făcut în țară nu mă mulțumise de la început.

Un medalion pentru un rege.

Pelerină / hăinuță de ploaie – nu am folosit-o decât o singură dată, am avut noroc de vreme bună sau de ploi când nu eram pe afară. Dar o consider utilă, poate ține și de vânt sau frig, în caz că urci pe munte sau dacă sunt diferențe mari de temperaturi între zi și noapte și e o rasă mai sensibilă.

Plouă, plouă…

Mâncarea lui plus o măsură cu care să luam din pungă și să controlăm cât mănâncă. Ginger e hapsân și nu poate fi lăsat să mănânce la liber, nu are limite.

Castronele pliabile pentru mâncare și apă pe drum, plus castronul lui de zi cu zi cu formă specială pentru a-l încetini. Înghițea extrem de repede și când a început să se înece grav am descoperit că asta e cea mai bună soluție.

Sticlă portabilă de apă pentru drumeții, specială pentru căței, cu suport care se folosește ca un castronel.

Drumeție pe lângă Lago Braies

Recompense și batoane de molfăit pentru momentele în care aveam nevoie să stea liniștit (restaurante, de exemplu).

Medicamente: pentru diaree, constipație și prim ajutor. Nu le-am folosit, din fericire, deși rutina lui a fost evident dată peste cap de toate schimbările.

Covorașe absorbante pe care le-am folosit atât la cazare, cât și pe drum, în aer liber, atunci când trecea foarte mult timp și el nu reușea să facă nici măcar pipi pentru că era prea surescitat din cauza noutăților. Covorașele respective fiindu-i familiare, îl atrăgeau și-l ajutau să scape de „presiune”.

Spray cu enzime pentru îndepărtarea petelor și mirosurilor. Există mai multe variante, unele conțin și substanțe care ajută mai mult sau mai puțin la repetarea evenimentului în același loc.

Spray Get Off sau altă variantă pentru a ține animalul la distanță de prize, cabluri, mobile etc. Nu funcționează la toți câinii, noi am avut noroc, așa că merită să testezi acasă, înainte.

Jucării vechi și noi. I-am luat câteva dintre jucăriile lui preferate, dar am cumpărat și câteva noi pe care să i le dăm pe drum, dacă se plictisește.

Câteva produse de igienă. Printre ele menționez șamponul uscat (se aplică pe blăniță înainte de periere, ajută mult, curăță și schimbă mirosul), peria lui, șervețele umede pentru șters lăbuțe de noroi înainte de a urca în mașină și șervețele pentru ochi (necesare mai ales pentru rasa noastră, trebuie curățat zilnic).

Prosopel subțire, ușor de împachetat și uscat, pentru șters. Dacă e vară, poate fi dificil să ții un câine departe de apă și e păcat să nu-l lași să se răcorească.

Prima baie

Rucsac pentru transport. L-am luat pentru perioada în care nu avea voie să umble liber pe afară, dar și cu gândul că nu va rezista Ginger la atâta mers pe jos în vacanță. Ne-am înșelat, s-a descurcat foarte bine. Era cât pe ce să credem că a fost singura cheltuială exagerată, când și-a dovedit totuși utilitatea. Accesul cățeilor în trenuri, vaporașe sau mijloace de transport în comun poate fi restricționat dacă aceștia nu au botniță (vezi punctul următor). Până să achiziționăm și noi una, abia în Viena, am reușit să primim permisiunea de a-l transporta în brațe, în rucsac.

Câine la pachet, în SchafbergBahn – trenulețul care urcă sus pe munte.

Botniță – că e pui, foarte mic și foarte blând contează mai deloc. Regula e regulă și nu te pui cu ea, atât în Italia, cât și în Austria (nu știu încă în alte țări). În Viena am găsit o botniță mică și ieftină, dar suficient de mare cât să poată deschide gura bine (e important, ca să se poată răcori). Nu a prea stat pe botul lui bont, dar noi ne-am făcut datoria.

Alte detalii sau descoperiri din timpul călătoriei cu cățelul

În general se recomandă să nu hrănești câinele înainte de plecarea cu mașina. Noi testasem deja rezistența lui într-o plecare de weekend, apoi am avut parte și de zile pline de condus, așa că nu am respectat deloc asta. Am observat că putea mânca oricând și oriunde. Am făcut pauze frecvente, la cel mult două ore, lăsându-l să se miște atât cât era suportabil pe canicula care ne izbea afară.

Nu l-am lăsat niciodată liber, am folosit lesă mai lungă sau mai scurtă, dar nu ne-am permis să riscăm. E ca un copil zăpăcit, în stare să se arunce sub roțile unei mașini doar pentru a fugări o frunză. Nu l-am lăsat niciodată singur în mașină sau la cazare, am preferat să ne facem programul de așa manieră încât să se potrivească cu nevoile sau ritualurile lui. Pe partea cealaltă a monedei, am creat în el un soi de dependență pentru toți trei. Ne verifica din ochișori tot timpul și când Alex dispărea singur într-un magazin, se apuca de schelălăit de parcă îi tăia cineva un picior.

Toată lumea trebuie să fie prezentă. Drumeție cu cățelul la Tre Cime, Munții Dolomiți.

Niciun restaurant nu ne-a refuzat accesul cu câinele, în Ungaria, Italia sau Austria. Peste tot ne-am simțit bine primiți, iar Ginger s-a simțit ok chiar și în locuri aglomerate sau gălăgioase. Plimbat fiind înainte, ori adormea lemn, ori rodea ceva carne uscată, sub nasurile noastre ușor oripilate de „aroma” care răzbătea în valuri, de sub masă.

Somn de voie la restaurant.

Când a venit vorba de baie în lacuri, situația nu a mai fost așa de prietenoasă ca la restaurante. Multe plaje private interzic cățeii și am pierdut destul de mult timp căutându-le pe cele mai puțin restrictive. Au fost și băi sau ștranduri care erau prea frumoase ca să fie ratate (ca să nu mai spun despre cât de binevenite erau pe căldura de afară), situații în care măcar unul dintre noi a trebuit să se sacrifice și să rămână cu bebe Ginger.

Hai, curaj!

Așa cum am menționat deja, atunci când am făcut rezervările am selectat pe booking doar pensiunile sau apartamentele care se declarau „pet friendly”. Am avut totuși grijă să menționăm faptul că avem cu noi un cățel în căsuța de mesaje, ca să fim siguri că nu avem surprize. În câteva locuri scria că e posibil să se perceapă o taxă în plus, dar nu ni s-a solicitat așa ceva pe nicăieri. Poate că s-ar fi întâmplat dacă animalul ar fi avut alte dimensiuni.

Nu am putut evita toate accidentele. Oricât de des l-am scos afară (puneam ceasul ca să nu uităm, inclusiv noaptea), au existat momente în care bestia s-a scăpat pe unde putea fi mai grav, adică pe o canapea albă sau pe o pilotă.

Petra a fost și ea destul de responsabilă în grija pentru Ginger. Am făcut cu schimbul la scosul lui nocturn, ca să mai apuce și ea să se odihnească sau ca să o scutesc de armatele de limacși care ieșeau noaptea prin grădini, dar când i-a venit rândul a fost serioasă și a ieșit oricât era de pustiu sau de negru în jur. Și cum am stat în multe locuri la înălțime sau izolate, am avut parte de multe nopți luminate doar de stele.

Cele mai frumoase plimbări le-am făcut în compania cățelului, dimineața devreme. Așa am descoperit orașe mici italienești sau austriece și cafenele locale, așa am iubit centrul Vienei atunci când nimeni nu era pe străzi.

Plimbare matinală pe scări vechi.

Când ai un cățel așa de mic și simpatic, ajungi să interacționezi mai mult ca înainte cu oamenii de pe stradă. În fine, de fapt ei interacționează cu câinele tău, demolând toate încercările tale de a-l educa și a-l învăța să nu mai sară pe oameni, cu entuziasm. Cavalerul nostru a rupt inimi cu nemiluita și a iubit băile de mulțime, mâinile catifelate, cerceii sau decolteurile în care am putut privi și noi, nestingheriți. Nu pot spune că pe mine mă încântă să opresc la tot pasul și zău că îi iubesc pe cei care întreabă înainte dacă se por drăgăli cu puiul.

Love me tender!

Și câinii sforăie. Nu e ceva nou, știam asta, în general vorbind. În particular, nu ne-am gândit că și cei din rasa asta sunt în stare să sforăie. Petra a fost foarte simpatică, într-o noapte, când Ginger și tati sforăiau pe două tonuri. „Am crezut că mi-am luat câine, nu bărbat!” a exclamat ea.

La final dau cuvântul tot Petrei pentru că ea a făcut o declarație cu adevărat pertinentă, în timpul călătoriei cu cățelul:

Mi-e dor de vacanțele noastre. Pe de altă parte, nu știu dacă aș mai putea trăi fără Ginger.

Ca și în cazul călătoriei cu un copil, o călătorie cu un cățel arată altfel decât o călătorie singur sau cu prietenii. Multe se schimbă, dar dacă iubești animalele, vei fi de acord cu mine că se schimbă în bine. Dacă și tu ai călătorit sau călătorești cu un câine, abia aștept să împărtășești într-un comentariu experiența ta sau, de ce nu, sfaturi pentru viitor. Avem încă de învățat și crescut. Mulțumesc!

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.