Declaraţia de fericire (35)

De când mă ştiu îmi doresc să merg regulat la masaj, sunt “precisă” că mi-ar plăcea la nebunie. Iar în familie n-am convins încă pe nimeni să îmi ofere răsfăţul ăsta cu toată implicarea necesară – adică nu doar o simplă frecţie pe spate, cu o mână, în timp ce cealaltă mână stă pe telecomandă. Asta a fost sub centură, dar nu m-am putut abţine.

Nu ştiu cum se face că nu am reuşit niciodată până acum să merg la masaj în mod organizat. Deşi eu prefer un masaj de relaxare, am riscat o primă dată unul anticelulitic, la care m-am umplut de vânătăi. Puteam să obţin asta şi fără să plătesc, sunt sigură. Apoi am mai avut şansa să mă răsfăţ cu un program cu multă ciocolată (dar prea puţin masaj, de data asta, dar merită să aflaţi şi voi cum e!) sau cu un scurt masaj de ralaxare prestat prin Egipt.  Şi cam asta ar fi lunga mea listă, din nefericire.

Aseara am fost cu Alex de mânuţă la tuns, aşa cum v-am mai povestit aici.  De fapt, pe mine mă interesa mai mult spălatul pe cap decât tunsul. Scaun cu masaj la spate, două mâini dibace care m-au scărpinat la teastă vreo 15 minute cel puţin, DI-VIN! Maxim de fericire, atât vă spun!

PS: după care am fost şi cu Alex să îşi ia o tigaie nouă, ca să fie toată lumea fericită 🙂

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.