Declaraţia de fericire (45) şi o invitaţie

Declaraţia de fericire (45) şi o invitaţie

Eu v-am mai povestit că dansul este o sursă importantă de fericire dar, de data aceasta, voi merge mai departe de atât şi vă voi spune că am fost foarte fericită când am văzut cum dansa şi cum zâmbea toată lumea sâmbătă, la Poveşti din LumeaMare în paşi de tango. Din motive de număr impar de participanţi, am stat o vreme pe margine şi am privit. Vă rog să mă credeţi că orice aş fi făcut, inclusiv să dansez, nu m-ar fi făcut mai fericită decât să văd bucuria voastră! (Mâine vor apărea pe blog şi restul fotografiilor)

Şi acum să vă spun care e treaba cu invitaţia.

Pentru că sursele mele de fericire se învârt şi ele în jurul unor subiecte sau persoane fixe din viaţa mea, m-aş bucura să vă încumetaţi şi să îmi trimiteţi şi voi, din când în când, un rând în care să îmi spuneţi ce v-a făcut fericit/ă. Detalii mici, detalii mari, nu contează, important e să alegeţi un singur motiv pentru care, la un moment dat, aţi fost fericiţi. Cele mai frumoase şi inspiraţionale declaraţii vor fi publicate cu numele vostru şi link către blog, dacă aveţi. Hai să arătăm împreună, lumii mari, că există foarte multe motive să fim fericiţi, acum, aici.  

Aştept mesajele voastre pe noutati at lumeamare punct ro.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.