22 de bloguri de travel din România (5)

Cu această postare ajungem deja la 10 bloguri intrate în listă. Descoperim tot felul de lucruri interesante în proiectul nostru, 22 de bloguri de travel din România, iar la un moment dat îţi vom împărtăşi şi impresiile noastre generale în urma acestui efort colectiv. Mi-ar fi fost foarte greu să fac asta singură, probabil că aş fi devenit ori prea subiectivă ori prea drastică, aşa că ajutorul echipei îmi este extrem de preţios şi sunt recunoscătoare pentru asta. Acesta este şi motivul pentru care vorbesc în general la plural, mai puţin atunci când exprim doar nişte păreri personale. Mi-ar fi plăcut să vedem mai multă interacţiune şi din partea cititorilor, de un feedback sau completări la analizele noastre, se pare însă că toată lumea se teme de critică, alegând laudele sau … tăcerea. Mergem totuşi mai departe, iar blogurile propuse pentru astăzi sunt:

1001calatorii.com

şi

hai-la-bord.blogspot.ro 

Rămân optimistă şi te invit să ne completezi, corectezi, combaţi!

1001calatorii.com

Călătoreşte mai mult, mai ieftin şi mai departe

Pagina de Facebook

De bine

Blogul are un layout aerisit, primitor, relaxant, care pune în evidenţă imaginile. Aflăm cine este Anca Şerban dintr-o descriere concisă şi la obiect. Articolele păstrează şi ele o anumită disciplină şi structură, începând cu un şapou şi terminând cu informaţii utile.

Anca a călătorit şi călătoreşte destul de mult, în destinaţii diverse. Din articolele sale înţelegem că se adresează cu precădere persoanelor cu un buget redus.

Se mai poate observa că se pune un accent foarte mare pe fotografii, bune şi foarte bune din punct de vedere calitativ, chiar dacă nu toate îi aparţin.

La capitolul utilitate există două categorii foarte bune: Cheltuieli de călătorie  şi Lucruri utile. Am apreciat şi categoria Oraşul meu, în care promovează locurile frumoase din Bucureşti.

În articolele de călătorie Anca se dovedeşte a fi un bun observator, dar îşi articulează mai ferm şi cu mai multă personalitate opiniile în articolele care tratează alte teme.

Despre cum ar putea fi mai bine

Am simţi nevoia unei reorganizări a meniului, păstrând totuşi simplitatea acestuia. În momentul de faţă se creează o confuzie între meniul din header şi categoriile din sidebar şi sunt câteva categorii prea puţin reprezentate sau care se suprapun ca intenţie.

Unele articole ni s-au părut foarte schematice, deşi sunt ilustrate cu multe fotografii, poate prea multe – o selecţie mai riguroasă ar elimina cadrele asemănătoare. Ne-am fi bucurat să găsim şi mai multe detalii, am recomanda inserarea de linkuri sau trimiteri către alte site-uri web pentru informaţii utile, acolo unde se poate.

Deşi calitatea lor este bună, pe noi nu ne încântă preluarea imaginilor din altă surse, preferăm ca, în cazul unui blog, acestea să fie personale. La fel ca şi informaţiile din articole care uneori nu vin din propria experienţă.

Ştiu că Anca îşi verifică de mai multe ori textele înainte de publicare, am recomanda totuşi un ochi şi mai atent la greşeli, dar şi păstrarea unei consecvenţe în adresare (fie cu tu, fie cu voi, întrucât acestea diferă în cadrul aceluiaşi articol), precum şi a concordanţei timpurilor verbale.

Pagina de contact, aşa cum am mai spus şi la alte bloguri care au ales inserarea unui formular, este impersonală, nu încurajează la comunicare.

Blogul şi prezenţa Ancăi în online demonstrează că este o persoană serioasă, hotărâtă să îşi ducă la îndeplinire planurile, aşa că ne dorim ca blogul ei să fie din ce în ce mai bun, iar ea să ajungă să călătorească prin toate cele 1001 de locuri la care visează!

hai-la-bord.blogspot.ro 

Later edit: devenit hailabord.ro. Prin urmare, o parte din comentariile de mai jos e posibil să nu mai fie de actualitate.

Blogul celor mai frumoase poveşti despre România

Pagina de Facebook 

De bine

În primul rând este admirabilă intenţia: un blog care să centralizeze informaţii despre o grămadă de atracţii şi locuri interesante din România. Anda Stănciulescu este căpitanul, despre care citim in Despre&Contact.

Anda scrie des şi cu entuziasm despre oraşe sau monumente, despre România cunoscută sau mai puţin cunoscută, despre cum să dai un leu şi să ajungi la Dumnezeu sau despre Bucuria de a fi… parc. Am ales ultimele două exemple pentru a ilustra ideea că nu doar informaţiile sau textele, ci şi titlurile articolelor sunt originale şi atractive! Felicitări pentru asta!

Diversitatea conţinutului este asigurată, după cum spuneam mai sus, de o colecţie mare de articole grupate pe zonele geografice ale României.

Fotografiile surprind detalii interesante şi se simte un ochi bun de fotograf, e puţin deranjant însă watermarkul, ar mai trebui lucrat la el.

Anul trecut, Hai La Bord a avut şi un proiect interesant, în urma căruia s-a ales Cel mai frumos oraş din România.

Despre cum ar putea fi mai bine

Mă tem că va trebui să spun iarăşi asta, dar se pare că Blogspot nu este cea mai bună idee pentru organizarea unui blog care prinde proporţii. Layoutul şi meniul ar trebui îmbunătăţite astfel încât să permită o uşoară căutare după criterii mai restrânse. Poate că n-ar strica o hartă interactivă, pe care cititorul să îşi selecteze destinaţia.

Descrierea din Despre&Contact este cam aglomerată, iar amestecarea acestor detalii cu datele de contact îngreunează identificarea lor în pagină.

Ne-ar fi plăcut ca, pe lângă diferenţierea pe zone, să existe şi o secţiune cu informaţii utile pentru călătorii care plănuiesc o excursie în România. Nu mă refer la detaliile care sunt date, de regulă, în articole, ci la o categorie sau pagină în meniu din care să putem extrage ce anume ne interesează (trasee, bugete, sfaturi, etc.). Aşa cum a făcut-o deja aici.

Fiind un blog nişat, de la care aşteptăm o bună cunoaştere a tuturor detaliilor despre România, am mai atrage atenţia asupra selecţionării surselor de informare sau menţionării constante a acestora, în cadrul articolelor.

Mai e puţin de lucru şi la stilul de scris, prin renunţarea la anumite formule, diminutive sau detalii nu tocmai necesare în povestire, printr-o corectură mai atentă, dar acest lucru se va rezolva în timp, important este că potenţialul există şi că textele Andei pot fi citite şi acum cu plăcere.

Credem că blogul acesta aduce valoare turismului în România, mai ales printre români şi ne bucurăm să îl susţinem şi să fim şi noi la bordul lui, măcar în vizită.

Aşteptăm şi părerile şi completările tale la blogurile analizate astăzi, iar dacă ai propuneri noi şi alte idei, consultă mai intâi lista şi articolul de aici.

PS: părerile nu-mi aparţin doar mie, reprezintă vocea echipei, mulţumesc Alina, Maria, Ancutza, Laura, Lori şi Ina pentru ajutor şi evaluare!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.