(P) La Viena, de 5 ori pe zi. Pentru că poţi.

ŞtiaiAustrian Airlines operează zilnic 5 zboruri între Bucureşti şi Viena precum şi 6 zboruri săptămânale spre Iaşi şi zilnic către Sibiu? Îţi dai seama ce înseamnă asta în comparaţie cu alte locuri din lume în care nici autobuzul nu vine sau nu pleacă atât de des? Ne-am obişnuit să beneficiem de comoditatea şi rapiditatea zborurilor ca şi cum aşa ar fi fost dintotdeauna. Austrian Airlines, compania care a inspirat acest articol şi care există în ţara noastră de dinainte de a ne naşte mulţi dintre noi (primul său zbor către România a fost în 1959), împlineşte anul acesta 55 de ani şi ne duce şi ne aduce în peste 130 de destinaţii din 55 de ţări, contribuind serios la sentimentul de normalitate în care ne scăldăm atunci când vine vorba de zborul cu avionul.

Şi ca şi cum asta nu ar fi suficient, fiind într-un an aniversar, Austrian Airlines oferă preţuri speciale şi reduceri pe care le poţi consulta şi tu aici. Eu la Viena aş merge oricând, şi de 5 ori pe zi dacă s-ar putea, iar dacă cercetezi cu atenţie găseşti bilete până în 100 de euro dus-întors. Ştii că eu sunt îndrăgostită iremediabil de Viena şi, dacă nu ai aflat de ce, am făcut deja o listă cu 50 de motive sau activităţi care te pot face şi pe tine dependent. Iar dacă mă uit mai departe pe lista cu oferte, pot vedea alte cel puţin 5 locuri în care m-aş duce sau m-aş întoarce oricând cu cel mult 200 de euro: Veneţia, Copenhaga, Praga, Varşovia sau Bruxelles. Şi ştiu că la bordul Austrian Airlines m-aş simţi confortabil şi în siguranţă, am zburat de mai multe ori cu ei şi n-am întâmpinat niciodată nicio problemă. Iar pentru gurmandul meu drag, Alex, aş putea pregăti chiar o surpriză. Aş comanda un meniu à la carte oferit de DO & CO, cu doar 15 euro, adică nu mai mult decât poţi cheltui într-un restaurant bine ancorat pe pământ.

LumeaMare împlineşte luna aceasta 5 ani, în timp ce Austrian a adunat 55. Câtă cale ar mai fi de bătut până să ne putem compara dacă am putea să ne comparăm vreodată! Avem ceva totuşi în comun. Noi facem gândurile tale să zboare către cine ştie ce colţuri tentante din lumea cea mare, Austrian pune visurile tale în practică şi te duce acolo.

După atâţia ani de călătorit, de fiecare dată când un avion se ridică de la pământ şi văd cum se micşorează lumea pe care o ştiu, se produce în mine un val uriaş de recunoştinţă pentru minunea aceasta devenită posibilă. Şi le mulţumesc în gând visătorilor care, acum mult timp, au crezut că pot zbura şi nu s-au lăsat până când nu au reuşit.

13_Uniform_74_80

Iar acum fenomenul a luat o aşa mare amploare că ne punem deja probleme. Poate că sunt prea multe zboruri. Poate că ar trebui să fim atenţi la aeronavele folosite sau la numărul de escale, pentru că la decolare şi aterizare se produc cele mai multe emisii. Poate că ar trebui să ne măsurăm emisiile pe care le producem cu dorinţa noastră nestăvilită de a ajunge în cele mai îndepărtate locuri din lume şi poate că ar fi bine să plantăm copaci sau să facem ceva concret în schimb. Variante sunt mai multe, dar poţi vedea un exemplu concret chiar aici, inclusiv un calculator. Să fim recunoscători şi în acelaşi timp să avem grijă de planeta de pe care zburăm, dar de care nu ne vom îndepărta niciodată atât de mult încât să nu mai avem nevoie de ea. Companiile aeriene sunt automat implicate în programe şi îmbunătăţiri tehnologice care duc la reducerea emisiilor de carbon, ar trebui aşadar să fim şi noi mai conştienţi, pentru a zbura mai departe şi a ne bucura de darul acesta minunat pe care ni l-am oferit.

Aşadar tu unde vei zbura data viitoare? Inspiră-te de aici.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.