Cum a fost la Poveşti din LumeaMare despre India

Iulian Pasăre ne-a amintit la începutul prezentării sale că o fotografie face cât 1000 de cuvinte iar un film cât 1000 de fotografii. Aşa că i-am luat exemplul şi ne-am propus să înlocuim cuvintele cu un montaj de imagini şi scurte secvenţe din povestirile celor trei invitaţi. Dacă Iulian a început prezentarea arătându-ne India cea amuzantă şi “juicy“, India aceea uneori greu de digerat şi care te poate dezbrăca iute de caracter (nu-mi aparţin cuvintele, l-am citat în continuare pe Iulian), Lucian Maidanuc (ici-colo.ro) ne-a smuls de pe străzile aglomerate şi ne-a dus pe cărările nebătute din Nagaland, regiune în care triburile aveau obiceiul să colecţioneze capete pentru prestigiu sau pentru a impresiona domniţele. Cum Lucian ne-a stat în faţă şi ne-a povestit, l-am crezut când ne-a spus că acest obicei a pierit sau că nimeni nu mai vrea să îl recunoască pe faţă. Nici nu ne-am tras bine sufletul că am pornit pe aripile poveştilor Anei-Maria Caia (www.caia.ro), cunoscând India prin spiritualitatea ei, prin mai mulţi Dumnezei, prin sărbători, prin bunătatea oamenilor demonstrată în situaţii limită, prin copiii templelor, prin natura minunată din Kerala. La final ne-a povestit şi Alex (lumeamare.ro) cum a ajuns în India şi cum i-a perceput mirosul, contrastele sau drumurile.

Am avut poveşti diferite şi abordări diferite, încheiate cu tradiţionala tombolă la care am oferit multe premii, adunate de la partenerii acestei ediţii: S.E.R.V.E, 1001 Adventures, Journey Pub, RGB Photography şi Editura Herald. Pentru cei care vor să cunoască India alături de prieteni vechi sau noi, amintim că 1001 Adventures oferă ture interesante şi inedite în India, în 2015. Programul lor poate fi consultat şi va fi actualizat aici sau aici.

Mai departe lăsăm imaginile să vorbească şi vă reamintim că abonaţii sunt primii care află de următoarele ediţii de Poveşti din LumeaMare, aşa că puteţi să vă abonaţi chiar acum, completând formularul de mai jos:

Mă abonez şi pot să îmi reţin cu prioritate un loc la următoarele ediţii de Poveşti din LumeaMare

* indicates required




 

_DSC2364

DSC_6699

DSC_6705

DSC_6710

DSC_6725

DSC_6747

 

 

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care a călătorit cât de mult a putut împreună, practicând un turism responsabil. Roxana este pasionată de artă și desen, Alex de fotografie și gastronomie. Petra, pe care o vei regăsi mai mult copil între paginile acestui blog, a devenit între timp adult și a pornit pe propriile căi în viață.