De 1 mai toata lumea munceste … la planuri de vacanta. Mai putin cei din domeniul turistic care, dupa o iarna de liniste (ma refer mai ales la statiunile de pe langa mare) se apuca pe bune de munca, pentru a intampina gastile vesele de turisti hotarati sa aduca mai devreme vara. Chiar daca zilele caniculare sunt inca departe, in calendarul ne-conventional 1 mai marcheaza debutul verii. Probabil ca multi dintre noi am fost macar o data in viata de 1 mai la mare. Si macar o parte dintre noi au facut macar o data o baie in mare de 1 mai. Asa ca da, la 1 mai vara poate sa inceapa!
Acum doi ani am fost in Varna, Bulgaria. Acum un an am ajuns pe insula Thassos. Anul acesta, pentru cele 3 zile a unui week-end ceva mai elastic (traiasca din nou ziua muncii) si a unui buget ceva mai putin elastic daca nu chiar intrat la apa, am optat din nou pentru Bulgaria. La recomandarea prietenilor si impreuna cu ei, am purces spre Nessebar.
Si uite asa, laolalta cu noi, in efervescenta zi de 1 mai soselele Bulgariei s-au umplut de mijloace de transport cu numere de Romania. Spre mirarea generala si in virtutea unui principiu nescris politistii au disparut din cale si au renuntat la vanatoarea obisnuita de 5 euro. Chiar si vremea s-a aratat ingaduitoare si a rasturnat toate previziunile oferind soare in loc de ploaie pe aproape tot drumul sau grabindu-se sa isi faca norma de udatura in timp ce ne aflam intr-un restaurant. Adica un complot general ca lumea sa se simta bine si sa cheltuie cat mai mult ca doar … o data pe an e 1 mai!
Dupa un drum superb pe sosele cu mult mai bune decat cele ale patriei noastre, ne-am cazat undeva in zona Sunny Beach, la un hotel de 4 stele care ar face de rusine multe locatii cu acelasi numar de asa zise stele din Romania. Nu in ultimul rand pretul ar face pe patronii romani sa crape de ciuda, pentru ca asa e romanul, in loc sa invete si sa ia exemplu, mai bine tine coada sus si da vina pe sistem, ignorand un adevar de baza: ca serviciile bune se vand de la sine si ca un lucru de proasta calitate nu poate fi scump oricate stele ar purta in frunte. Si ca turismul romanesc e un fel de cometa pe langa constelatia de optiuni aflata destul de aproape de granitele tarii.
Nessebar, aflat la mai putin de 400 de km de Bucuresti, ne-a fermecat. Bineinteles ca a trebuit sa facem un mic efort sa ignoram masele de turisti, asta nu ne-a impiedicat totusi sa ne bucuram de strazile boeme ale acestui oras vechi si sa ii admiram spiritul intact chiar si in ceea ce era nou construit. Daca multe orase au o strada pietonala veche Nessebar este el insusi o increngatura de astfel de strazi. E o insula a carei respiratie inspira si respira antic si medieval, a carui inima bate intre ziduri vechi si terase sau restaurante pitoresti si a carui trup se impodobeste in exces cu forme omniprezente atat de necesare turismului. Pe toate stradutele gasesti un amestec de suvenituri kitch, bijuterii, costume de baie, palarii, vechituri sau amintiri ale razboiului si tot ce tine de atmosfera pestrita a unui bazar de care, trebuie sa acceptam, ca aceasta parte a lumii nu se poate lipsi.
Fiecare straduta te suprinde placut cu ceva, fiecare piateta e incarcata de istorie. Un singur lucru a fost constant pe tot parcursul plimbarii si anume cererea repetata la nesfarsit a copilului pentru care toate piertrele din jur nu inseamna decat prelungirea inutila a momentului in care isi va gasi o papusica :-).
Din pacate timpul a trecut repede si in a treia zi am pornit din nou la drum, cu dorinta clara de a reveni. Imi vine in minte o secventa din Alice in tara minunilor. Aceea in care isi sarbatoreste ziua de ne-nastere si in care un lucru foarte adevarat e scos la lumina. Ziua de nastere e doar o data pe an, mai ramam insa 364 de zile care pot fi sarbatorite pentru ca sunt zile obisnuite. Asa ca o fi 1 mai o zi importanta o singura data pe an. Insa mai raman inca multe alte zile obisnuite in care sunt sigura ca Nessebar poate fi descoperit si sarbatorit pe indelete.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!