Coasta de Azur – Poveste de miere (3)

Coasta de Azur – Poveste de miere (3)

O călătorie în luna de miere, pe două roţi.

Povestită de Vlad Ivan.

Partea a III-a – La Seyne sur mer

Dimineaţa îmbarcarea şi la drum. Sunt avansat pe scara încrederii în sensul că mi se dă telecomanda de la barieră şi îmi scot singur motocicleta din parcare. Din nou ritualul cu genţile + un pic de spray pe lanţ şi din nou costumele de ploaie. Deja ne-am obişnuit. În timp ce ne echipăm în parcare din nou prieteni: o doamnă de cca 60 de ani ieşită să fumeze ne spune că îi place motocicleta noastră. Şi fiica dumneaei are motocicletă şi “vruum-vruum”; nu ştim dacă asta înseamnă că o plimbă şi pe domnia sa dar nu asta e important. Ne spune să avem mare grijă şi ne asigură că pe seară vremea se va îndrepta. Dumneaei se plimbă cu vaporul şi următoarea destinaţie este Dubrovnik. Noi plecăm spre La Seyne sur mer, punctul cel mai îndepărtat al excursiei noastre şi epicentrul ei dacă o excursie poate avea aşa ceva.

Pe drum previziunile doamnei simpatice se adeveresc şi renunţăm încet-încet la foile de ceapă. Apa din intercom încă îşi revendică drepturile şi mai servim câte o ţiuială dar măcar salutăm Franţa în echipament de motociclişti nu de ucigaşi de şobolani. Franţa ne salută cu vânt nemaivăzut, kilometri întregi de tunele şi peisaje care deşi ne iau uşor, ne cam lasă fără aer. Italia ne face tai-tai cu o notă de plată de 38,50 Euro pentru că i-am călcat autostrăzile. Adevărul e că nu prea putem spune că nu sunt meritaţi.

Pauzele sunt mai scurte, kilometrii trec repede, deja ne-am obişnuit. Ne-am obişnuit şi să ajungem mai târziu decât am estimat aşa că nu ne mai facem probleme când se lăsă noaptea mai ales că ea vine cu cel mai frumos şi mai lung apus din istoria noastră de îndrăgostiţi.

Pe la 10 seara hotelul Kyriad ne zâmbeşte printre palmieri şi catarge de bărci. Să curgă mierea! Porţile se deschid automat şi suntem poftiţi înăuntru unde găsim oameni drăguţi şi o cameră cam de 3,7 ori mai impresionantă decât cea de la Veneţia. Cu vedere la mare aşa cum ne-am dorit + vedere la munţi şi vedere la piscină din partea gazdelor. Încheiem aşadar în focuri de artificii cel mai frumos drum cu motocicleta de până acum fericiţi la gândul că ce e mai bun de-abia începe.

Dimineaţa ne trezim târziu, sărim peste micul dejun şi plecăm direct la plimbare căutând piaţa de duminică pe care d-ra recepţioneră ne-o recomadă cu căldură şi cu tradiţionalul zâmbet francez. Nu exagerează cu nimic. Atmosferă de filme cu bunătăţi şi mirodenii care îţi stârnesc imaginaţia culinară, oameni care se salută şi se opresc la vorba în mijlocul drumului, vânzători care îşi cunosc clienţii şi transmit “salutări doamnei!”. Mulţi căţei, mulţi copii. Un loc în care ţi-ai dori să trăieşti. 100 de ani.

Încărcaţi cu energie ne luăm motocicleta şi pornim să căutăm o plajă. Găsim (nu cea pe care o căutam dar cui îi pasă?) ne aşezăm şi ne bucurăm de linişte şi de soare. Unii din noi moţăie până când ne trezeşte foamea şi ne strângem bagajele. S-a făcut deja prânz şi soarele cam arde. Colindând prin restaurante aflăm că aici masa se serveşte până pe la ora două care a cam trecut drept pentru care simt cum proaspăt înfiripata prietenie cu poporul francez se cam clatină. Salvează busuiocul restaurantul hotelului contra o notă piperată şi uşor supraîncărcată care din motive de miere trece nesancţionată. Suntem din nou prieteni.

 Pentru a doua parte a zilei program turistic: luăm vaporaşul până la Toulon, salutăm munţii şi navele de croazieră şi hălăduim un pic prin portul plin cu magazine de suveniruri şi nu numai. Din nou luăm ce e de luat, fotografiem ce e de fotografiat şi după o îngheţată că în filme luăm vaporaşul înapoi. De data asta plin de cocalari dispuşi oricând să-ţi dea un cot sau să te calce pe picioare. Coincidenţă sau nu, vorbitori de limba italiană.

 Seara relaxare şi planuri pentru a doua zi. Internetul pune umărul iar peisajul ne inspiră. Piesa de rezistenţă urmează în câteva momente.