Idei de weekend: 26-28 august 2011

Idei de weekend: 26-28 august 2011

Dragilor, ultimul weekend din august ne bate la uşă, aşa că eu zic să ne bucurăm de zilele însorite şi să rugăm vara să nu plece încă de la noi pentru că mai avem de făcut una alta şi de călătorit pe ici, pe colo. Aşadar, iată recomandările noastre.

Să începem cu amatorii de concerte. Mare festival mare la Târgu Mureş: Peninsula Festival se desfăşoară în perioada 25-28 august şi reuneşte artişti precum K’s Choice, Guano Apes, Kasabian, Iggy and The Stooges, Within Temptation, dar şi Urma, Luna Amară, Grimus, Şuie Paparude şi Les Elephants Bizarres. Să-mi fie cu iertare că nu i-am menţionat pe toţi, însă cei interesaţi pot consulta programul festivalului unde sunt listaţi toţi artiştii care se produc la acest festival. La Vama Veche continuă Stufstock până pe 29 august. Festivalul de operă şi operetă de la Timişoara  se află în plină desfăşurare, urmând să se încheie duminică, 28 august.

Voie bună la festivităţile ocazionate de sărbătorile din categoria „Zilele oraşului”. Arădenii petrec în continuare la Zilele Aradului, eveniment care se încheie duminică, 28 august. Nici clujenii nu se lasă mai prejos, întrucât zilele oraşului Turda au loc în weekend-ul 26-28 august. Mureşenii serbează Zilele oraşului Sărmaşu, sibienii Zilele Arpaşului, iar teleormănenii Zilele oraşului Alexandria.

Dacă aţi citit şi răscitit cărţile din biblioteca proprie, puteţi să faceţi schimb de carte cu alţi pasionaţi de lectură sau să mergeţi la un târg de carte, cum ar fi caravana BookLand care poposeşte la Brăila în acest weekend.

Weekend-ul sună promiţător şi pentru cinefili. La Bacău Festivalul filmului rus Kino+ se află în plină desfăşurare până duminică, 28 august, prin urmare iubitorii de film mai au la dispoziţie câteva zile de proiecţii cinematografice. La Chitila, în apropierea Bucureştiului, are loc Festivalul Chitila Film Fest, iar Ploieştiul este gazda Golden Carpathian European Film&Fair.

Avem oferte şi pentru amatorii de sport şi adrenalină. La Oradea are loc cea de-a treia ediţie a Competiţiei de karting (sâmbătă, 27 august, ora 19:00, Era Park). Vineri, 26 august se deschide pentru public Bungee Jumping în Skatepark Herăstrău. Se pare că România începe să pedaleze de zor, fenomenul Masa Critică luând amploare: bicicliștii din Braşov și Craiova se strâng la o plimbare. Amatorii de dans pot beneficia de lecţii gratuite. Motocicliştii sunt aşteptaţi la întrunirea de la Zalău.

În atenţia gurmanzilor: la Oradea are loc Târgul de cadouri, delicatese şi bunătăţi (26-28 august).

În perioada 26 august – 18 septembrie, în Bucureşti are loc Festivalul Centrului Vechi, cu ocazia căruia vor fi organizate spectacole de stradă, reprezentanţii de teatru, concerte, spectacole de dans etc. Sâmbătă şi duminică (27 şi 28 august), în parcul Grădina Icoanei se deschide Grădina cu Artişti, eveniment cu ocazia căruia sunt organizate ateliere de creaţie artistică, dar şi o expoziţie cu vânzare de bijuterii, haine şi accesorii handmade. Festivalul Medieval „Cetăţi Transilvane”  are loc în acest weekend la Sibiu. In perioada 26-28 august, Suceava vă aşteaptă la Târgul de obiecte handmade. Sâmbătă, 27 august, Fundaţia Calea Victoriei vă invită să faceţi o incursiune în istorie şi să descoperiţi Moara de hârtie şi Mănăstirea Comana.

Sperăm ca sugetiile noastre să vă inspire în cazul în care nu v-aţi făcut deja planuri pentru sfârşitul de săptămână. Şi nu uitaţi să ne spuneţi şi nouă ce experienţe interesante aţi trăit şi ce locuri frumoase aţi văzut. Lumea Mare vă doreşte weekend plăcut!

Lorena este absolventă de filologie şi lucrează ca traducător. Călătoreşte pentru că îi place să descopere locuri, să cunoască oameni şi să experimenteze lucruri noi. Pentru ea călătoria este o sursă nepreţuită de cunoaştere şi se bucură să îşi împărtăşească impresiile de drum cu alţi călători din lumea mare.