Ştiţi că în primăvară am avut plăcerea şi onoarea de a participa la un infotrip în Egipt. Ei bine, suntem din nou onoraţi cu invitaţia de a participa la prima conferinţă de presă organizată în România, de după Revoluţia Egipteană de la începutul anului 2011. Aflată sub patronajul Ambasadei Egiptului în România şi Ministerul Egiptean al Turismului, reprezentat de Autoritatea Egipteană de Turism (ETA), această primă conferinţă îşi propune să analizeze turismul în Egipt şi oportunităţile de sezon. Şi să prezinte scurte impresii ale participanţilor, printre care se pare că ne vom afla şi noi. Vai, iar am emoţii!
Evenimentul va avea loc joi, 03 noiembrie 2011, ora 11:30 în Romexpo, Pavilion C3.
Participanţii în cadrul conferinţei de presă vor fi:
- Ahmed Shokry, Consilier de Turism pentru Polonia, Cehia şi România;
- Artiştii români care au participat în cele două infotrip-uri organizate în 2011 în Egipt.
Eu personal mă bucur mult că voi revedea câţiva oameni alături de care am petrecut zile de neuitat şi că voi avea ocazia de a povesti din nou despre o ţară pe care o iubesc: Egiptul!
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!