Împodobirea Bradului la Teatrul Masca

Împodobirea Bradului la Teatrul Masca

Rămânem tot în familie – invitaţie de la Teatrul Masca

Sărbătorile de iarnă nu au gust, parfum, culoare şi căldură decât atunci când se petrec în familie, acasă. Unul dintre evenimentele pe care le-am propus şi care au devenit cu dată fixă în calendarul creştin ortodox al cartierului Militari 🙂 este ÎMPODOBIREA BRADULUI! Propunerea este simplă: rămânem tot în familie şi facem ceea ce face o familie: ne încălzim unii de la alții, cântăm colinde pe câte voci putem, bem un ceai fierbinte şi un vin fiert cu scorțișoară, în timp ce ne privim cu dragoste copiii care împodobesc bradul.

Şi pentru că familia se lărgeşte, Amfiteatrul de la Masca vă stă la dispoziție şi, pentru o dimineaţă, devine sufrageria cartierului.

Vă aşteptăm şi anul acesta în ziua de 11 Decembrie, începând cu ora 12.00, la ÎMPODOBIREA BRADULUI!

Acum, nu vrem să facem promisiuni deşarte nici aluzii fără acoperire dar în ultimii doi ani, la Împodobirea Bradului, a cam nins pentru prima oară în cartier… dacă nu vă amintiți cu exactitate, întrebați-vă copiii 🙂 Ei nu uita astfel de momente!

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!