Anul acesta m-am înscris într-o organizaţie de business networking. Am simţit nevoia să mai cobor puţin din sferele abstracte ale online-ului şi să îmi privesc pasiunea ca pe o potenţială sursă de business. Şi am constatat că, deşi majoritatea oamenilor care au un business folosesc cu siguranţă un calculator sau internetul, când vine vorba de un blog nu ştiu cum acesta ar putea fi o afacere. Am primit des întrebarea: “şi cum faci să trăieşti din asta?”, sau “cum am putea noi să îţi fim de ajutor?” – şi asta nu din ignoranţă ci pur şi simplu din inerţia care există încă pe piaţa din România faţă de utilizarea canalelor clasice de comunicare vs cele noi. Când spun că LumeaMare este ca o revistă, în ale cărei pagini îţi poţi promova un produs în faţa unui public ţintă, faţa interlocutorilor mei se luminează, totul devine ceva mai clar, în termeni cunoscuţi. Mă îngrijorează totuşi puţin situaţia şi ştiu că piaţa de publicitate online este încă foarte foarte mică faţă de ceea ce se întâmplă la nivelul bugetelor cheltuite în media clasică. Iar cei mai mulţi încă nu înţeleg beneficiile promovării pe bloguri şi se tem să profite de ele, chiar aşa ieftine cum se vând în clipa de faţă. Aici aş fi tentată să intru şi eu puţin în subiectul pişcotărismului dar mă abţin, au existat deja opinii pertinente de la oameni cu mai multa experienţă ca mine, daţi un search pe google după pişcotari şi le găsiţi rapid.
Ce vreau să spun este că blogosfera este încă mică şi uşor ambiguă pentru advertiserul român. Şi asta, colac peste pupăză, într-o ţară în care peste jumătate (54%) din populație nu a folosit niciodată un calculator, conform unui studio Eurostat din 2011. Cu siguranţă că procentul celor care nu au folosit niciodată televizorul este semnificativ mai mic, dacă e peste 0%. Am aflat asta la conferinţa de lansare a proiectului Căutătorii de Poveşti, realizat de Biblionet, cu susţinerea unor oameni deosebiţi: Radu Paraschivescu, Vlad Petreanu şi Cătălin Ştefănescu. M-am bucurat să văd că în acest proiect au fost implicaţi şi bloggeri, bunul nostru prieten Cristian China Birta, Sebastian Bârgău şi Andrei Crivăţ. Noi am acceptat să fim implicaţi ca parteneri media şi suntem chiar onoraţi de acest statut pentru că ceea ce a făcut şi va face Biblionet merită toată admiraţia. Până astăzi, peste 1.500 de biblioteci publice au fost dotate cu 6.460 de calculatoare şi echipamente aferente, iar aproape 2.175 de bibliotecari au parcurs cursuri de formare. Cum s-a întâmplat asta vă povesteşte deja foarte frumos Vlad Petreanu, la el pe blog.
Biblioteca devine un fel de nouă “Agora” în spaţiul rural mai ales, locul în care merg oamenii să se informeze, să discute cu cei plecaţi de acasă, să caute de lucru şi chiar să se joace. S-a pus întrebarea dacă e bine ca cei mici să vină la bibliotecă pentru a intra pe facebook sau a juca jocuri iar răspunsul a fost că odată cu creşterea vizitelor la bibliotecă a crescut şi cererea de carte. Ceea ce nu poate fi atât de rău, nu e aşa?
Să sperăm că tot mai multe astfel de iniţiative vor îmbina offline-ul cu online-ul pentru ca pe viitor să avem cât mai mulţi oameni dornici să navigeze cu rost pe internet şi cât mai multe branduri care să înţeleagă că un blog cu un conţinut de calitate poate transmite mai bine şi mai eficient mesajul. Poate că va veni şi vremea în care cei din jurul nostru vor înţelege că pasiunea poate fi o afacere în care este nevoie, din fericire, de cel puţin doi parteneri.
Vă doresc o săptămână profitabilă, oriunde aţi exista voi, pe blog, pe facebook sau pe tractor! 🙂
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!