Chiar și înainte să îmi imaginez că va veni COVID-19 și pandemia peste noi, planurile mele legate de călătorit au scăzut considerabil. Aceasta nu pentru că mi-aș fi perdut interesul, ci pentru că programul meu aglomerat de studentă nu mi-a dat de ales și a fost o alegere pe care am făcut-o, pe termen scurt. Doi-trei ani din viață, mi-am spus, față de câți ani am visat doar să fac artă, e nimic. Însă una e să alegi să călătorești mai puțin, alta e să fii obligat să stai în casă. Asta nu intra în niciun plan, nici de dinainte de facultate, nici de după. Și iată-ne pe toți în izolare, visând la bunele și relele de dinainte, adaptându-ne cu mici sau mari dificultăți la un alt stil de viață, privind lumea de la geam și acceptând situația cu speranța fermă că vom reveni la obiceiurile de dinainte. Nu vreau acum să discut cât de realistă e această speranță, nu cred că poate ști nimeni cu adevărat ce va urma. Afându-ne așadar în izolare, sufletul nostru tânjește, în zilele care încep să semene îngrijorător de tare una cu alta, după programul unei zile de călătorie.
Acesta este motivul pentru care sâmbătă seara am decis să fac bagajul și să plecăm pentru o zi. Am pus în el un schimb de haine, cărți, aparatul foto și carnetul pe care îl iau eu în vacanțe și care are încă destule pagini de acoperit. Apoi am început să fac o listă cu activitățile care pot simula o zi de călătorie, chiar dacă aceasta va trebui să se petreacă doar în casă și în jurul casei. Am deschis pagina de facebook a blogului (pe care n-am mai intrat nici eu de foarte mult timp), am anunțat că plecăm în #calatorieinpandemie și că vom posta în timp real ce vom face și cum ne vom petrece ziua.
Acest articol reia și completează doar puțin postările de pe facebook, îl dedic tuturor celor care visează să fie din nou la drum. Noi ne-am distrat și sper că simularea noastră de vacață, cu spațiul și mijloacele limitate pe care le-am avut, a adus sau va aduce zâmbete și inspirație.
Poate că tot ce am postat noi pe pagina de facebook a părut bizar, unii dintre cei care urmăreau pagina au plecat și nu știu de ce, dacă n-au înțeles sau dacă au crezut că ne-am țâcnit de atâta stat acasă. Nu încă. Dar nu avem cum să știm ce va fi și asta e cel mai greu. Nu știm ce lume ne așteaptă, cum vor arăta de acum înainte călătoriile și relațiile dintre noi. Nu pot decât să vă doresc să aveți putere de muncă și de joacă, imaginația să înflorească și da, să nu luați totul în serios. Până la urmă poate va fi bine și vom putea sufla în păpădie.
PS: Am decis să scutim publicul de vizita noastră la Spa. Cadă mică, volum uman mare. Când în sfârșit ne-am băgat în pat, Alex a oftat: „pfiu, am uitat ce greu e să fii blogger, am obosit.” Și am adormit fără să ne gândim unde vom pleca prima dată când va fi cu adevărat posibil. Sunt sigură că atunci când va fi cazul, vom ști.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!