Haihui prin Europa 5

Ma rup cu greu de Antwerpen, de Monica si Mihaitza sincer ingrijorati de soarta mea, probabil s-au prins ca nu prea ma duce capu’ cand au vazut cat de mult injuram cand pedalam, si ma indrept catre Cherbourg. Un fleac, vreo 650km. Chiar n-are rost sa mentionez pretul la benzina in Franta, e nesimtire curata dar e singurul pret la care se gaseste asa ca e foarte buna. Ciocu’ mic si joc de glezne. In Aras nimeresc intr-o benzinarie cu automate pe baza de card. Ma scarpin in cap si ochesc pe partea cealalta a intersectiei o benzinarie “normala”, nu mai pun casca in cap si tai intersectia. Ma claxoneaza un politist moto: alo, baiatu’, casca ? Ii fac semn ca doar trec dintr-o benzinarie in alta. Vine ala dupa mine si ma intreaba ca un tata suparat: Ai prea multi bani ? Pentru ca acum chiar va trebui sa platesti. Realizez ca de raspunsul meu atarna multe. Imi iau o fata de catelus calcat de camion si-i spun ca stiu ca am facut o greseala foarte grava si ca sunt gata sa platesc prostia daca ajuta la ceva in fata legii. “A, ok, asa mai merge!” imi spuse el parinteste, si se pierdu la orizont. Expir si-mi continui drumul.

Ajung in Cherbourg pe seara, reusesc sa gasesc campingul La Saline, din nefericire si asta avea poarta inchisa dar nici temperatura nu mai era de dormit sub pomi. Mission impossible. Arunc cortul, neoprenul si sacul de dormit pe partea cealalta a zidului, il escaladez si aterizez in fund pe niste maracini. In timp ce-mi stergeam transpiratia bineinteles ca poarta se deschide si o masina iese din camping. Fugi repede afara si impinge-o si pe Blanoasa inauntru. Poarta se inchide. Pun cortul, dorm. Asta a fost partea usoara. Dimineata ma lupt vreo juma’ de ora sa strang cortul. Se impotriveste rau de tot saracu’, e pe baza de tije elastice. Pana la urma cel mai destept cedeaza. Dupa ce i-am aplicat un genunchi la mijloc reusesc sa-l impachetez cat de cat. Inainte sa ma imbarc ma asez la o terasa beau un phar cu bere si pap o pizza, 20 de euro. Un fel de Ai-sictir sur Mer, totusi mi-a placut atmosfera. Pe feribot il ceama Oscar Wilde. Trec de vamesii francezi care se uita cu lupa la permisul meu de conducere, la buletin si la pasaport si reusesc sa urc pe el Blanoasa cu nenorocitu ala de cort si toate sperantele mele intr-o lume mai buna, unde se circula pe partea stanga.
Oscar Wilde, scriitorul nu feribotul, a spus ca experienta este suma tuturor esecurilor. Stia el ce stia. Inima-mi batea puternic cand enormul vas, cat un bloc cu opt etaje, a parasit incetisor portul la sapte dupa amiaza. Nu m-am putut abtine sa nu remarc la gatul multor femei prezenta salului gen Titanic, un fenomen destul de ingrijorator de altfel. Din fericire accesul papagalilor la prova era strict interzis si in afara de o ploaie de test, noaptea nu a fost nimic de semnalat. Am sfarsit prin a adormi pe jos pentru ca pe fotoliul rezervat mie acest lucru s-a dovedit a fi imposibil.

(citeste epidosul anterior)

(citeste episodul urmator)

ATAT TEXTUL CAT SI IMAGINILE APARTIN IN TOTALITATE AUTORULUI RADU VIOREANU SI NU POT FI PRELUATE, COPIATE, MODIFICATE, IN TOTALITATE SAU PARTIAL, FARA ACORDUL PREALABIL AL ACESTUIA.