călătoria ca mod de viaţă sau viaţa ca o călătorie |
"Tourists don’t know where they’ve been, travelers don’t know where they’re going."
Paul Theroux |
Mar
2010
Locuri şi obiceiuri
Când eram copil trăiam sosirea primăverii cu maximă intensitate. Îmi aduc aminte cum scoteam din timp cutia cu mărţişoare – aşa era atunci, le strângeai şi le reciclai – şi începeam să le aleg, să mă gândesc cui le voi da, în funcţie de preferinţele şi felul în care erau oamenii / copiii respectivi. Da, era încă perioada în care cunoşteam pasiunile celor din jurul nostru. Perioada în care luam cadouri de ziua prietenilor şi, chiar dacă opţiunile erau atât de puţine, nici nu se punea vreodată problema să punem bani în plic, considerând că “ştie el mai bine ce să îşi ia”. Era vremea aceea fericită în care a oferi un mărţişor de plastic sau metal era un gest care ne făcea plăcere, nu o obligaţie sau un fapt demn de luat în râs. Ne uitam întotdeauna la ceea ce am primit şi ne bucuram atunci când cel ce dăruia ne dovedea că ne-a ghicit preferinţele sau ne-a confirmat un sentiment. Le purtam pe toate de-a valma în piept şi căutam cu coada ochiului să vedem dacă nu cumva colega sau colegul de bancă a primit mai multe ca noi.
Da, aţi citit bine. La vremea aceea, acolo pe unde locuiam, mai exact în Piatra Neamţ, nu făceam discriminare între băieţi şi fete. Toată lumea se putea bucura de acest obicei, primăvara venea la fel pentru toţi.
Ultima dată când am cumpărat mărţişoare a fost atunci când am ajuns la facultate în Bucureşti. Nu am să uit niciodată jena ce m-a cuprins atunci când am vrut să le ofer şi unor colegi de facultate. M-au privit amuzaţi şi au reacţionat exact aşa cum nu trebuie atunci când primeşti un cadou. De atunci am renunţat de tot la acest obicei. Am cumpărat bomboane, am găsit alte căi de a aduce un zâmbet în ziua de 1 martie.
După 18 ani, ieri am fost şi am cumpărat mărţişoare. Am făcut-o pentru fetiţa mea. Le-am ales şi le-am pregătit, aşa cum făceam în copilărie. Nu a vrut să cumpere decât pentru educatoare şi toate doamnele de la grădiniţă. Nu a vrut pentru colegele ei, mi-a spus că nu îşi vor oferi între ele. Că în anii anteriori doar băieţii au oferit fetiţelor. Nu am vrut să insist pentru că locurile şi obiceiurile se schimbă şi la un moment dat nu mai putem să facem nimic pentru a le regăsi pe cele pierdute.
E bine totuşi aşa? Vine primăvara doar la genul feminin?
Eu încă sper să nu şi vă doresc tuturor o primăvară plină de culori, frumuseţe şi zâmbete! O primăvară cu multe gesturi frumoase, indiferent de ce parte a baricadei vă aflaţi!
Articole similare:
- Mărţişor cu suflet de călător
- Să fie odată primăvară, dragi motociclişti!
- Oare fluturii visează? Şi dacă da, ce?
- Leapşa: Locul meu preferat din România
- Există vreun 27 februarie de care îţi aduci aminte în mod special?
5 Comentarii la “Locuri şi obiceiuri”
Lasa un Comentariu
trafic
LumeaMare in zelist
cam asa prin muntenia, intre copii, de regula, baietii ofera martisoare, fetele le poarta.
e drept ca atunci cand sunt mici nu fac diferentiere… si poarta toti.
mie mi-e dor de cutiutele alea de acetofan, cu sertaras! puteai aseza toate martisoarele unul peste celalalt, frumos…
noi ne-am dus azi cu martisoare, am pus cate unul in dulapiorul fiecarui copil.
Multumim de urari si poate ne invartim cele cate doua roti impreuna pe vreun drum!
Eu imi amintesc cum faceam coada la invatatoare sa ii lasam cate un cadou si da, tot ca tine, cotrobaiam cu mama in cutia cu vechi martisoare (nu l-a instrainat niciodata pe cel pe care i l-a oferit tata in prima primavara impreuna).
Anii trecuti, mergand des primavara prin Bulgaria, am vazut mult mai multi copaci cu snuruletele agatate pe ramurile cu flori decat pe la noi.
La mine in Banat(parca incep prea multe fraze cu cuvintele astea:)))) ) martisoarele se aruncau in rugi(un fel de copacei cu spini) dupa martie, dar nu mai tin exact minte cand. Si la noi doar baietii dau fetelor, insa nu e nici o rusine sa dai…din contra, ne suparam daca nu primeam, si mama ce n-as da sa am unul acum!!Cat despre barbati, lasa, eu nu ii plang, nu pe cei romani. Sunt putini cei care fac ceva special ptr prietena/sotie si in alte ocazii decat cele speciale.
@Cris – asta mica a venit cu punga plina de martisoare. A primit si de la fete, bineinteles. Data viitoare poate ma asculta si ma crede pe cuvant!
@Cornelia – da, mergem, au, tre sa imi fac revizia. Parca vad ca da caldura si ma prinde nepregatita.
Imi place obiceiul Bulgariei cu snuruletele in copaci. Vad ca si prin Banat se intampla ceva asemanator…
M-am intalnit ieri cu o fosta colega de scoala din generala, care s-a mirat de mine ca eram la cumparat de martisoare. M-a intrebat: pai tu de ce dai martisoare, sa le dea baietii!?!
I-am reamintit ca asa faceam si cand eram mici: dadeam martisoare la colegele de clasa… acum le dau la colegele de munca.
A zis pai da, dar asta era de mult…
Eh, uite ca eu tot mai dau martisoare la fete. Sic! (PS: la baieti n-am dat. Desi le-am sustinut pe colegele mele moldovence care ar fi vrut sa le dea… si care s-au rusinat pana la urma si n-au mai indraznit.).