TRANSSIBERIANUL, sau cu 150 de dolari în jurul unui sfert de glob

Momentul în care mi-am dat seama că de-acum pot călători mi-l amintesc exact: îmi spălam vasele la chiuveta dinspre stradă a căminului studenţesc de pe Kratochwjlestr. din Viena. Venisem în ’90, practic  imediat după ce se descuiase poarta României, şi ieşisem afară ca gazul dintr-un balon.

În primul an de emigraţie nu putuse fi vorba de călătorit, abia mă ţineam la suprafaţă, dar învăţam bine şi am primit o bursă de la Ministerul austriac pentru Ştiinţă şi cercetare, căruia îi sunt pururi recunoscătoare. Mi-am încordat toată zgârcenia de care eram capabilă şi mi-am pus de-o parte pentru nişte călătorii în ţările sufletului meu: studiam limba şi cultura japoneză şi ca bonus, limba chineză, aşa că prima ţintă era clară.

Mi-amintesc deci că spălam vasele când mi-a dat buzna în cap cu toată forţa, gândul că CE MĂ ŢINE MĂ ROG ACUM; DACĂ TOT ÎS afară din ţară, să călătoresc? Am chibzuit...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!