Lisabona, primăvara

În luna ianuarie, Claudia a câştigat la Poveşti din LumeaMare cu bloggerii de travel un bilet de avion de la TAP Portugal România. Cum ea a trebuit să plece în Canada, a dat biletul Mihaelei Badea. Iar Mihaela nu s-a lăsat mai prejos şi ne-a trimis deja impresiile ei proaspete de călătorie de la Lisabona. Să vedem despre ce e vorba…

Când: 29 martie – 2 aprilie 2013

Cât: 5 zile întregi 🙂

Unde: Lisabona (cu plimbări şi la Estoril, Cascais şi Sintra)

Cine: eu, Ina şi, pentru 3 zile, Teo, verişoara Inei

Luna martie a venit pentru mine cu un cadou deosebit pentru care trebuie să le mulţumesc Claudiei, echipei de la LumeaMare şi celor de la TAP Portugal, și anume, un bilet de avion dus-întors Bucureşti-Lisabona.

Avionul care ne-a dus la Lisabona a decolat de la Bucureşti la ora 5 dimineaţa, şi ne-a adus înapoi la ora 4:45. La prima vedere pare obositor, însa eu cred că este un orar foarte bun pentru cei ca noi, care au zile puţine de vacanță, însă vor să se bucure de ele din plin. Noi ne-am bucurat într-adevăr mult, pentru că, din cele 5 zile pe care urma să le petrecem în Portugalia, niciuna nu avea să fie incompletă.

Plecând din Bucureşti pe o vreme închisă, cu iarnă pe timp de primăvară (cu câteva zile înainte ninsese, iar pe străzi încă mai era zăpadă), prima impresie pe care am avut-o despre Lisabona, în autobuzul care ne ducea în aeroport, a fost: „wow, da’ ce verde e pe aici!! Şi ce plouăăăă!!”, pentru că am avut parte şi de ploaie, chiar de toate felurile: şi torenţială, şi cu soare, şi cu vânt (de aici şi expresia memorabilă a Inei: „Lisabona este oraşul unde se duc umbrelele să moară”, pentru că, peste tot găseai umbrele de tot felul, răsucite, rupte şi apoi abandonate)… şi într-adevăr, la Lisabona iarba era verde şi pomii deja înfloriţi, după cum aveam să observăm mai târziu în aceeaşi zi.

IMG_4143

Nu voi povesti aici lucrurile care se găsesc în ghidurile turistice despre Lisabona (noi am avut două cu noi, la pachet cu alte informaţii găsite pe internet sau sfaturi de la cei care au vizitat acest minunat oraş), ci voi povesti lucrurile care, din punctul meu de vedere, dau farmec Lisabonei şi care m-au făcut să îmi doresc să mă reîntorc pentru mai mult (şi chiar am început, încă dinainte să plecăm spre casă, o listă cu lucruri pe care nu le-am făcut acum, însă le vom face la următoarea vizită).

Ce mi-a plăcut:

  • Pereţii acoperiţi cu plăcuţe de faianţă pictată (numite în portugheză azulejos). Azulejos sunt un element caracteristic arhitecturii portugheze şi împodobesc pereţii clădirilor, staţiilor de metrou, holurilor, chiar şi a camerei de hotel, atât la interior, cât şi la exterior, având un decor elaborat – nu doar motive florale şi geometrice, dar şi scene istorice sau mitologice. Cred că este primul lucru care îţi sare în ochi de cum ajungi în oraş.
  • Fiecare dintre cele cinci dimineţi pe care le-am început în micuţa pastelaria de la parterul hotelului, cu o cafea tare în faţă (bica) şi diverse sortimente de prăjituri şi tarte (vestitele pastéis de nata, care sunt delicioase), în fiecare zi altele, pentru a gusta cât mai multe, având harta orașului şi ghidul de călătorie pe masă, hotărând pe moment ce vom face şi ce vom vedea peste zi.
  • Străzile înguste şi trotuarele pietruite cu piatră cubică îmbinată în diverse forme şi modele pe care n-ai nicio şansă să mergi comod cu pantofi cu toc. Trebuie să menţionez că mi-a plăcut la nebunie cum creştea iarba verde printre bucăţile de piatră, de parcă nici nu ar fi fost călcată vreodată de paşii grăbiţi ai localnicilor sau de paşii înceţi cum au fost ai noştri, vizitatorii.

IMG_3993

  • Punctele de informare turistică, unde doamnele de la ghişeu îţi răspund cu multă bunăvoinţă la toate întrebările şi îţi dau toate informaţiile necesare împreună cu hărţi şi pliante gratuite.
  • Briza sărată a oceanului, pe care am simţit-o pe malul râului Tejo şi vântul care ne-a suflat pletele în timp ce ascultam fascinate valurile pe care le credeam de ocean. Lisabona este aşezată la vărsarea fluviului Tejo în Atlantic, de unde şi confuzia noastră parţială că ne aflăm pe malul oceanului. Aici trebuie să spun că, de cum am plecat de la hotel am pornit-o hai-hui pe străduţe la vale către apă, încântate la maxim că o să vedem oceanul pentru prima oară. Şi am tot fost încântate până a doua zi când am realizat că nu e ocean… O altă replică a Inei va rămâne celebră de aici: „Nu e ocean ce e ocean, e ocean ce îmi place mie!”

IMG_4171

  • Praça do Comercio şi strada pietonală Rua Augusta cu ei ai artişti’ de stradă, statui vii, cântăreţi, vânzători de suveniruri, castane coapte şi bineînţeles renumita Ginjinha, băută cum altfel, decât din păhărele de ciocolată, de care nu am rezistat şi am luat şi pentru acasă.

IMG_4229

  • Plimbarea de seară pe străduţele înguste şi pe scările din cartierul Alfama, cel mai vechi cartier al oraşului şi poate şi cel mai pitoresc. Pe aici ne-am plimbat, încercând să găsim un local frumos unde să ascultăm fado şi sfârşind prin a asculta prin uşa deschisă a unui local în timp ce testam specialităţi locale de vin, bacalhau (cod) şi un fel de orez cu lapte (arroz) la mica cârciumă cu specific local de vis-à-vis.

IMG_4401

  • Bairo Alto, cu ale lui străzi foarte înclinate (localnicii de aici au în mod sigur o condiţie fizică de invidiat) şi cu viaţa obişnuită de pe străzi, pe care nu ai cum să nu o observi. Pe una dintre aceste străduţe am mâncat cea mai bună ciocolată de până acum, autentică și însoţită de o cafea tare şi foarte aromată.
  • Oceanul (de aceasta dată, adevăratul ocean) aşa cum e el la Estoril şi la Cascais, unde se ajunge foarte repede şi foarte comod, în aproximativ 40 minute, luând trenul de la Lisabona. Apa este tare albastră şi, mai ales, tare învolburată aici, mai ales în zona stâncoasă a falezei. M-a impresionat Boca do Inferno, poate tocmai din cauza pericolului pe care îl simţi când te apropii de stânci si te uiţi în jos. Trebuie să spun că nu peste tot ai voie să faci acest lucru. Noi nu am ştiut, şi am fost oarecum „certate” pentru că ne-am aventurat prin locuri interzise. Văzând de departe pe unde am trecut fără să ştim, am înțeles şi de ce…

IMG_4603

  • Plimbarea excelentă de pe faleza din Estoril, pe lângă valuri. Când bate vântul ai şanse mari să faci baie chiar dacă nu asta ţi-ai propus. Portughezii par nişte oameni foarte activi, multă lume aleargă, se plimbă cu bicicleta sau cu rolele pe aici. O idee excelentă şi pentru noi, dacă am avea pe unde…
  • Poliţiştii pe biciclete… (Ina ştie de ce… :-)) oare la noi o sa vedem vreodată aşa ceva?
  • Castelul Pena de la Sintra, pe care regret că l-am văzut pe o vreme ploioasă şi ceţoasă. Din această cauză nici nu l-am văzut pe întreg decât din fotografii. Este cocoţat pe vârful unui deal şi  înconjurat de o grădină botanică imensă, iar drumul cu autobuzul până sus îţi dă ceva senzaţii tari, mai ales dacă ai loc lângă fereastră, când vezi serpentinele foarte înguste şi prăpastia pe lângă care treci. Cred că este foarte interesant şi de urcat pe jos, dacă ai suficient timp la dispoziție.

IMG_4440

  • Mi-a plăcut enorm cum se vede întregul oraş din grădina castelului Sao Jorge. Mi-au plăcut păunii care se plimbau liber prin aceeaşi curte cu turiştii şi nu se speriau deloc de oameni, ba chiar din contră.
  • Ruinele catedralei Carmo… deşi acum mai sunt în picioare doar pereţii şi câteva arcade (după marele cutremur din 1755 care a distrus Lisabona), stând în curte ai o senzaţie de linişte şi pace de necrezut, uimitor mai ales pentru că se află chiar în mijlocul oraşului.

IMG_4710

  • Mănăstirea Jeronimos… Cred că este cea mai frumoasă catedrală pe care am văzut-o până acum. M-a lăsat fără cuvinte. Cu adevărat impunătoare prin înălțime şi decor, te copleşeşte de-a dreptul. Noi am văzut-o la închidere, era aproape goală si extrem de liniştită. Aici se află şi mormântul lui Vasco da Gama.
  • Monumentul Cristo Rei şi podul 25 aprilie. De sus, de la marginea statuii, ai o perspectivă foarte extinsă asupra oraşului şi a împrejurimilor. Asemănarea cu Statuia lui Iisus Cristos din Rio de Janeiro nu este întâmplătoare. Cardinalul Patriarh al Lisabonei a văzut statuia din Rio în anul 1934 într-o vizită în Brazilia şi a răspândit ideea de a avea o statuie asemănătoare ridicată şi în Portugalia. La o adunare ţinută la Fatima, preoţii Portugaliei au făcut un jurământ să ridice această statuie, dacă Portugalia nu va fi atrasă în cel de-al Doilea Război Mondial.

IMG_4307

  • Super-staţia Oriente (la subteran metrou, la parter autobuz şi spaţii comerciale, la etaj tren, lângă un mare mall). Cu un design modern şi uimitor.
  • Vederile şi cărţile poştale de plută (cred?). Material foarte întâlnit prin magazinele de suveniruri. Găseai de toate: de la vederi la papuci şi genți.
  • Mâncarea şi vinul. Pe cât posibil, în puţinul timp pe care l-am avut, am încercat să experimentăm cât mai multe. În special pe cele specifice. Peşte, creveţi, dulciuri şi, bineînțeles, vin de Porto si vin verde şi bere portugheză. Crabii, homarii şi altele asemănătoare au rămas pe lista cu „altădată”. La fel cum a rămas vizita la cofetăria Nacional despre care auzisem numai lucruri bune, precum şi vizita în oraşul Porto, alt obiectiv de văzut în viitor.
  • Şi ar mai fi multe, multe lucruri de povestit din cele cinci zile petrecute pe meleaguri portugheze, însă eu mă opresc aici cu povestea, poate mai târziu vine şi partea a doua.