Via ferrata Averau

Passo Giau (2236), Rifugio Fedare (2000), Rifugio Averau (2416), Vârful Averau (1649)

După o via ferrata victorioasă şi una doar pe jumătate victorioasă, ne gândeam că trebuie să ne luăm revanşa şi să avem încă o experienţă bună, pe ceea ce se anunţa peste tot ca un traseu scurt, uşor, menit să crească încrederea începătorilor. Ne-au cam dat lacrimile de cât de uşor a fost. Aşa e pe munte: gradul de dificultate poate avea o multitudine de semnificaţii, definiţia standard aplicându-se mai degrabă persoanelor cu multă experienţă şi o condiţie fizică potrivită.

Era sărbătoare, iar Petra îşi ceruse dreptul de a-şi celebra numele cu câteva ture pe cel mai lung bob pe şine pe care l-am văzut vreodată, în Auronzo. Nu ne grăbeam chiar aşa tare, traseul planificat pentru ziua aceea nu ar fi trebuit să fie nici lung, nici dificil, aveam tot timpul să ne distrăm şi apoi să pornim către Averau.

Bob pe șine in Auronzo, o mică parte din tot traseul.
Bob pe șine in Auronzo, o mică parte din tot traseul.

Când paharul cu distracţie s-a umplut suficient (vorba vine, se ştie că unui copil nu-i ajunge niciodată), am pornit din Auronzo către Passo Giau (2236). Mai trecusem pe acolo acum câţiva ani, cu Petra, după o serie de aventuri la San Martino di Castrozza. Atunci eram cu maşina şi nici nu visam că voi reveni pentru a cutreiera aceşti munţi mai sus de nivelul şoselelor, şi ele destul de spectaculoase ca peisaj.

N-am putut să nu ne oprim pentru poze în punctul de belvedere al pasului Giau. Era o zi în care motocicliştii se aliniau în şiruri disciplinate pe şoselele ondulate, iar norii construiau propriile creste în cer, completând peisajul amplu care se desfăşoară de jur împrejurul cabanei. Trecuse deja de ora trei, dar nu eram panicaţi, de acolo nu mai aveam mult până la telefericul ce avea să ne urce până la Rifugio Averau.

Passo-Giau-02270 Passo-Giau-02285 Passo-Giau-4616 Passo-Giau-4622 Passo-Giau-4631

Nu mică ne-a fost surpriza când am ajuns la Rifugio Fedare şi am constatat că telefericul era încă în vacanţă. În Dolomiţi activitatea de vară începe cu adevărat spre final de iunie şi început de iulie, iar în acest caz eram cu doar câteva zile mai grăbiţi. Ce aveam să facem decât să luăm poteca la pas, până sus? Cu tot cu poze, miorlăieli şi “nu mai pot-uri”, am mai adăugat încă o oră jumătate la preludiu şi iată că deja timpul începea să se ne rămână scurt la mâneci. Ca să nu mai spun că odată ce ne-am văzut la cabană, am simţit cu toţii nevoia de un întăritor, o prăjitură, un ceai, o atenţie. Toate ca să ne facem curaj pentru climaxul expediţiei: via ferrata Averau, acel traseu simplu, pentru începători.

Averau-02316

Averau-4673 Averau-4679 Averau-4737

Energizaţi şi nerăbdători, am pornit pe poteca destul de îngustă către punctul de pornire pe via ferrata. O echipă de televiziune urcase şi coborâse cu echipamente mari pe acolo şi nu arătau ca şi cum le-ar fi fost uşor, dar nici distruşi de experienţă. Totuşi, ora înaintată (mai aveam puţin şi se făcea şapte seara), ca şi norii care începeau să se joace de-a v-aţi ascunselea cu vârfurile din jur, ne-au pus la încercare avântul.

Averau-02440 Averau-4829 Averau-4783 Averau-4776

Eu aveam deja dubii că voi putea participa la aventură în condiţiile acestea, iar când am văzut cum arată ascensiunea, drept în sus pe stâncă, asistată cu cabluri, e drept, dar fără scăriţe sau alte ajutoare pentru muşchi mai deloc antrenaţi, am înţeles pe loc că nu e de mine. Ştiam că mâinile şi picioarele nu mă vor ţine suficient de mult cât să ajung până sus, aşa că, mai de frică, mai din dorinţa de a nu încurca tot grupul, am abandonat şi am anunţat că mă întorc la cabană. Am mai zăbovit cât să le mai fac o poză, în timp ce urcau, apoi am pornit precaut la vale când am auzit una dintre fete panicându-se. Era Flavia care, mai mică de înălţime fiind, nu reuşea să-şi găsească locuri bune de sprijin pentru picioare. Nu i-a trecut nimănui prin cap să insiste şi, luând în calcul spaima, cerul întunecat şi ora înaintată, ne-am regrupat la cabană.

Ploaia care ameninţase să vină ne ocolise, lumina însă era exact ca aceea de după o furtună. O vijelie mică se desfăşura doar în sufletul fetelor noastre, una pentru că se simţea învinsă, alta pentru că se simţea trasă înapoi dintr-o aventură la care era sigură că ar fi făcut faţă. Eu eram destul de relaxată şi împăcată cu ceea ce peisajul îmi oferea. Nu aveam să plec de acolo cu mai multă încredere în abilităţile mele, aşa cum promit toate descrierile create prin copiere pe net. Poate că priveliştea de sus, de pe Averau, ar fi fost şi mai frumoasă, dar cei 100 de metri diferenţă nu cred că ar fi putut contribui cu mult în plus la festivitatea de lumini, stânci şi nori care se organizase în cinstea învinşilor.

Averau-4774 Averau-4815 Averau-4881 Averau-02426 Averau-02430 Averau-02438

Averau-5019

Dacă vrei totuşi mai multe detalii despre traseu poţi găsi  aici sau au aici. Cum ajungi și alte trasee alternative, vezi mai jos.

Din acest moment am returnat echipamentul de via ferrata şi am abordat trasee uşurele, în locuri la fel de frumoase. Povestea va continua cu o plimbare lejeră în jurul renumitei formaţiuni Cinque Torri şi un prim contact cu unul dintre cele mai frumoase peisaje, aşa cum se vede de pe Lagazuoi.

Text: Roxana Farca

Foto: Alexandru Farca şi Roxana Farca

Averau-5040

Mai multe fotografii de pe traseu vezi dacă dai click pe imaginea de mai jos:

Galerie imagini Averau
Galerie imagini Averau

Cum ajungi?

Sus pe platou poți ajungi folosind trei variante:

  1. Cortina dAmpezo  – Rifugio 5 Torri, unde se lasă mașina și se intră direct pe traseul care te va scoate lângă peretele stâncilor Cinque Torri.

2. Cortina dAmpezo –  Rifugio Scoiatolli – telescaunul până pe platou la restaurantul Baita Bai de Donnes.

3. Cortina dAmpezo – Rifugio Fedare (SS48 și apoi stânga pe SP638) – telescaun până la Rifugio Averau.

Noi am folosit ultimele două variante. În varianta trei am fotografiat telescaunul și am mers pe sub el pentru că încă nu se deschisese publicului. Se poate ajunge la Rifugio Averau și pe curbură de nivel pornind din Passo Giau (452), traseu care va întâlni la un moment dat traseul de sub telescaun.

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.