Când mă întorc acasă mă apuc şi scriu un articol intitulat „Eşti gata să călătoreşti cu un copil?” îmi spun bombănind în barbă, în timp ce încerc să fac lumină în haosul de pe bancheta din spatele maşinii. M-am trezit mai devreme şi m-am apucat să fac asta numai ca să nu trebuiască să mă gândesc că s-a cam dus vacanţa şi că începe drumul lung înapoi spre casă. Ca să nu mai spun că, după ploaia din Andalo, San Martino di Castrozza m-a primit cu zile ceva mai bune şi îmi pare teribil de rău că nu pot sta mai mult. În fine, termin de pus în ordine sau de aruncat zecile de hârtii, carioci, jucării, cărţi, ambalaje, firmituri. Mai trebuie doar să ne luăm micul dejun şi gata, plecăm devreme, aşa cum ne-am propus. Rar ne-a ieşit treaba asta.

Zis şi făcut. După ce ne înfruptăm ultima oară cu o brioşă caldă şi gemuri de casă şi ne luăm un rămas bun călduros de la Maurizio, coborâm în garaj. Pornesc maşina şi dau puţin mai în faţă, ca să pun şi ultima geantă în portbagaj. Mă urc înapoi şi dau să pornesc din nou. Maşina tremură. Mă sperii puţin şi opresc, sperând că mi s-a părut doar. Pornesc din nou şi, după o rotire scurtă, motorul se opreşte singur. O dată. De două ori. De trei ori. Acelaşi scenariu. Dă să pornească şi se răzgândeşte. „Mami, ce are?” se aude o voce uimită din spate. „Nu ştiu mami, cred că nu vrea nici ea să plece”.

Şi mi se pare normal să fie aşa.

……………………………………………………………………………………………

San Martino di Castrozza este o staţiune care rivaliza la un moment dat cu Chamonix. Şi ca turişti, şi ca încasări. Aşa îmi povesteşte Maurizio în timp ce goneşte pe curbe, spre atelierul în care a fost dusă maşina mea, la testat. E dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani, de faptul că lucrurile nu au mers tocmai în direcţia dorită. Eu sunt uluită, din afară totul pare că e perfect, dar iată că sunt probleme şi în paradis. (Apropo, de pe Passo Rolle Petra şi-a luat o cheie a paradisului şi se spune că Dolomiţii sunt foarte aproape de paradis. Eu sunt de acord.)

Maurizio este proprietarul hotelului Paladin şi şi-a distrus ziua încercând să găsească o variantă prin care să pornim maşina, fără să fie nevoie de service. În afară de asta aflu că e biolog şi că s-a stabilit în San Martino di Castrozza pentru a prelua hotelul părinţilor şi pentru a lucra în parcul natural Paneveggio. Se ocupă cu aceeaşi dedicaţie de toţi oaspeţii, organizează drumeţii în păduri şi competiţii sau evenimente de mountain bike. Asta aşa, pe scurt, pe lângă familia cu cele două fetiţe minunate, construcţia care se ridică lângă hotel, servit la masă seara etc, etc.

Cât am stat în San Martino di Castrozza, dincolo de căscat gura prin staţiune, vânat cu aparatul foto în mână creste care apăreau din când în când de după nori şi admirat hoteluri cochete, am apucat să ne bucurăm de două dintre cele mai interesante atracţii: o plimbare prin Pădurea Viorilor, în Paneveggio – Pale di San Martino Natural Park, şi o vizită la Agility Forest, parc de aventură după care Petra suspina de mult. Pe munte nu am ajuns pentru că vremea a fost destul de capricioasă, iar timpul prea scurt.

Dar să povestesc măcar despre cele două:

– Pădurea Viorilor se cheamă aşa pentru că aici se poate găsi un arbore cu o rezonanţă deosebită, căutat de fabricanţi din toată lumea pentru producţia de instrumente muzicale. Plimbarea este deosebit de educativă, poţi afla detalii despre animale şi plante, poţi chiar să compari sunetul unui copac obişnuit faţă de unul cu aptitudini muzicale. Mergi apoi să vezi căprioarele şi cerbii, dar e bine să afli mai întâi povestea lor, să ştii cum ani buni de zile acestea au dispărut de tot, aşa cum au dispărut animalele de pradă, urşii sau lupii. La un moment dat a reapărut o singură căprioară. Un om deştept a adăpostit-o şi i-a făcut rost de un soţ. În prezent sunt multe, poate prea multe, punând scoarţa copacilor în pericol. Dar povestea este emoţionantă şi frumos promovată. Iar plimbarea prin pădure merită făcută!

– La Agility Forest inima mea a fost pusă la grea încercare. După cum v-am povestit aici, am o frică de înălţimi destul de greu de controlat. Nu, nu m-a obligat nimeni să mă sui personal prin copaci, deşi am aflat că ar fi o bună metodă să scap de teamă, dar a trebuit să o văd pe Lumea Mică păşind pe fire mobile la 5 sau chiar 8 metri deasupra pământului. Şi să o încurajez, deşi îmi cam tremurau picioarele privind doar. Dar am supravieţuit şi am învăţat o lecţie de voinţă şi curaj. Instructorul s-a purtat impecabil şi a reuşit să o încurajeze şi să o susţină psihic pe Petra în ciuda comunicării în două sau chiar trei limbi.

Vara se fac drumeţii tematice, cu ghid. Iar iarna, la San Martino di Castrozza se schiază, cum altfel? Aşa cum am povestit şi despre Andalo, şi aici sunt tot felul de activităţi pentru copii şi familii, găseşti foarte multe informaţii pe site.

……………………………………………………………………………………………

În a treia dimineaţă la San Martino di Castrozza am deja emoţii, pentru că tot nu-mi vine să plec. Îmi iau din nou rămas bun de la Maurizio care îmi spune, cu un zâmbet larg pe faţă, că speră să nu mă revadă, cel puţin nu în următoarele 15 minute. Merg la garaj, maşina porneşte. A avut doar o eroare electronică, în valoare de 130 de euro fix. Nu ştiu dacă să o iert pentru că ieri era soare, iar azi plouă. Şi am câteva pasuri frumoase în faţă pe care zău că aş fi preferat să le fac pe soare. Plecăm oftând. Urcăm din nou pe Passo Rolle. Apoi ajungem aproape sus pe Passo Valles… când mă izbeşte o revelaţie:

Mi-am uitat geaca cu portofel cu tot în ea în dulap, la hotel!

Cele trei nopţi petrecute în San Martino di Castrozza mi-au fost oferite de Azienda per il Turismo San Martino di Casrozza, Passo Rolle, Primiero e Vanoi şi Hotel Paladin, dar, aşa cum v-am obişnuit şi cum se poate observa, experienţele şi impresiile sunt cât se poate de personale.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.