Cum călătorului îi şade bine cu drumul după ce ne-am obişnuit cu atmosfera şi miresmele locale, a sosit ziua în care ne-am făcut bagajele pentru a părăsi cu părere de rău oaza Leela şi a ne arunca în mijlocul Indiei. Destinaţie Mumbai – Indore – Ratlam.
Aşa cum am spus la începutul acestei călătorii scrise, am asociat unui bussiness trip o încercare de a “gusta” din farmecul local. Dar scopul prinicipal nefiind cel turistic, destinaţiile sunt uneori locuri pe care nu le găseşti în ghidurile de călătorie şi nici nu cred că îşi vor găsi locul vreodată.
Prima oprire – trafic, aeroport, security check, security check, sala de aşteptare, îmbarcare în avion, efecte de scenă.
Efecte de scenă, mai bine să vedem un pic:
Umiditate era destulă, dar în sfârşit am zis ca nu poate fi aşa de rău.
Am aterizat pe la 8 seara într-unul din aeroporturile importante din Madhya Pradesh, dealtfel destul de mic ca suprafaţă. Cât pe ce să uit că ne-am dat jos pe pistă şi am aşteptat cuminţi să treaca un avion, aşa ca la o traversare de bulevard, după care am intrat să ne recuperăm bagajele. O maşină ne aştepta deja. Am îngramadit bagajele şi pe noi de asemenea. Am avut şi de această dată noroc să stau în faţă.
Pe lângă traficul cunoscut deja, am avut parte de picanterii vizuale şi auditive, focuri de artificii, pocnete, bombiţe, muzică. Dacă inchideai ochii jurai că se dă o luptă în apropiere, sau poate sunt eu mai “sensibil”.
Nunţi, petreceri – un întreg haos domnea în jur. După jumătate de oră am ajuns la hotel, aflat in mijlocul a …. nimic. Nu puteai zice că ieşi să te plimbi. Nu aveai cum şi nu aveai unde. La intrarea în hotel un domn cu o tava şi multe păhărele cu lichid verde ne-a tăiat calea. Cu toată voinţa noastră sau nu, am ciocnit, ne-am urat bun venit reciproc, şi am dat pe gât lichidul de culoarea ierbii crude. A fost momentul în care m-am imaginat citind multe ziare într-un loc în care voi fi doar eu şi solitudinea sau altfel spus acolo unde până şi regele merge singur.
Acum nu mai ştiu exact ce am mâncat, ştiu sigur în schimb că am stat cu colegii mei discutând cu domnul Grant’s (adus cu grijă în bagajul de cală) şi câteva păhărele, sperând să anulam în acest fel efectele lichidului misterios.
Călătoria propriu-zisă a început a doua zi dimineaţă. Destinaţie finală: Ratlam, aflat la 100 km de Indore. Mijloc de transport: maşină. Durata: aproximativ 2 ore.
Maşinile cu trei roţi mi-au plăcut la nebunie. Peisaj – din când în când. Ajuns OK la destinaţie – dornici de treabă. După aproape 7 ore ne pregătim de întoarcere. Un scurt popas chiar în apropierea fabricii – şi o foto-sesiune scurta cu dromaderi. Drumul la întoarcere a avut privilegiul de a-mi mări numărul de fire de păr albe din podoaba capilară. O mică mostră (punctul culminant 0:47):
Mulţumesc şi acum şoferului care ne-a ţinut întregi şi la dus şi la întors. Să nu uitam şi o motocicletă care a intrat încet dar hotarât în noi. După ce s-a adunat de pe jos şi un schimb de replici “paşnic” între cei doi şoferi ne-am continuat drumul.
După aproape 3 ore de întuneric beznă, vaci, oameni, maşini, gropi, camioane, motociclete, gropi, camioane, vaci ….. am ajuns la hotel simţindu-ne ca şi cum am fi văzut un film de groază într-o sală de cinema 6D.
După un duş binemeritat am coborât în gradina hotelului unde ne-am relaxat în acompaniamentul unei muzici autentice şi a unor mâncăruri excelente.
va urma
Impresii scrise de: Alex
Perioada călătoriei: Noiembrie 2008
Ţi-a plăcut acest articol? Nu uita să votezi, e simplu, vezi mai jos Îţi mulţumim!
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!