O călătorie culinară cu sushi

O călătorie culinară cu sushi

Aşa cum aţi citit deja aici,  la poveştile din LumeaMare am preparat sushi. Contrar percepţiei deja întipărite în străfundurile cutelor noastre cerebrale, sushi nu înseamna numai peşte crud. Pentru multi dintre noi sushi este ceva ce mâncăm la restaurant sau mai nou găsim prin rafturile supermarketurilor.

Considerată o mâncare exotică la fel ca şi ingredientele sale (sau mai bine zis, unele dintre ele – cele mai importante), sushi este o  mâncare uzuală cu posibilităţi infinite de a combina ingredientele, nefiind obligaţi să le folosim doar pe cele tradiţionale. Aşa cum am citit într-o carte Sushi sau zushi hrăneşte corpului, imbogăţeşte creierul şi încântă ochiul.

A prepara sushi nu este nici greu dar nici uşor. După cum se spune pentru a ajunge un sushi-chef experimentat îţi trebuie cam 17 ani. Nu a fost prima dată când am facut asta, dar nu sunt nici pe departe aproape de ceea ce reprezintă un chef. Oricum a fost pentru prima dată când am preparat ceva pentru 50 de persoane.  Mulţumesc de pe acum sfaturilor post-degustare oferite de Carmen Okabe.

Aşadar ce este sushi? Menţiunile din timpuri străvechi fac referire la peşte sărat pus pe orez preparat la aburi. Aşa cum spuneam la început asocierea dintre sushi ca termen şi peşte crud ca fel de mâncare este doar parţial corectă. Este de fapt ceea ce se cheama nigiri-sushi. Varianta cea mai apreciată la o prim degustare, până să te obişnuiesti cu ideea şi cu gustul de  a mânca peşte crud, este maki-sushi. Principiul de bază este combinaţia dintre orez-ul asezonat cu oţet şi umplutura.

De ce spuneam de ingrediente exotice? Pentru că la noi găseşti nu foarte uşor şi la îndemână ingredientele de bază. Şi asta pentru că orezul este un orez special pentru sushi, oţetul este de fapt un amestec de oţet de orez cu sake  şi evident algele sau mai bine-zis alge marine prăjite şi care se prezintă sub formă de foi pătrate. Se adaugă wasabi (un fel de hrean verde, dar e mult mai mult decât ceea ce pare) şi sosul de soia.  Cam aşa arată:

Să începem deci:

Orezul – se spală orezul de 3 ori cu apă curgătoare şi se ţine în apă curată timp de 30 de minute. Se pune la fiert astfel: la 0 parte orez  se adaugă 1,5 părţi apă şi se aduce la fierbere. După 2 minute se acoperă vasul şi se ţine pe foc mic timp de 15 minute. Se dă la o parte şi se mai lasă încă 10 minute să se odihnească după care se întinde fie într-un vas special de lemn sau ceramică (nu metal) cu ajutorul unei linguri speciale  (sau nu, dacă nu aveţi – dar cu grija că va lipi) pentru a se răci şi a stopa fenomenul de coacere al orezului.

Între timp se prepară un amestec din oţet de orez, zahăr şi sare (125 ml / 1 lingură şi jumătate / 1 linguriţă) care se pune pe foc pâna ajunge aproape de fierbere. Se dă la o parte, se lasă la răcit un pic şi se adaugă peste orezul călduţ  în porţii mici amestecând uşor (oarecum tăind orezul cu lingura), cu grijă pentru a nu face praf boabele de orez.

Se lasă în pace până se răceşte.

Până îşi lasă căldura să iasă pregătim “umplutura”. Aşa cum am spus se pot face combinaţii nenumărate. În mod tradiţional se utilizează castravetele, avocado, ceapa verde, ardei, surimi etc. Eu am folosit şi mango care nu e tradiţional, probabil industria americană este responsabilă de aceste adăugiri (faimoasele California rolls).

Se întinde covoraşul de bambus (ca o paranteză ce este – se acoperă covoraşul de bambus cu un strat de folie de plastic – pentru a evita lipirea boabelor de orez de covoraş), se pune foaia de alge, iar cu mâna udă se pune un strat de orez. Se pun ingredientele şi  se rulează.

Cu un cuţit bine ascuţit se taie ruloul format în 8 bucaţi. Am obţinut ceea ce se cheamă futomaki. Dacă după ce am întins orezul, presărăm seminţe de susan prăjite şi întoarcem foaia astfel încât orezul să se afle la exterior şi foaia de alge la interior obţinem în final uramaki.

Se mănâncă în mod tradiţional cu mâna (sau cu beţişoarele) trecând uşor rulourile prin sos de soia şi o atingere de wasabi.

Poftă bună!

PS: Mulţumesc aici şi pentru aprecierile primite.

De profesie farmacist, Alexandru este pasionat de fotografie și gastronomie. Sunt două hobby-uri care de multe ori se împletesc foarte bine. Îi place să călătorească, să surprindă prin lentila aparatului natura, oamenii şi locurile pe care le descoperă.