Cred ca aţi observat şi voi că a venit vara şi pariez că aţi început deja să simţiţi mirosul vacanţei. Poate că vara nu este anotimpul vostru preferat, dar, dacă se întâmplă să fie, sunt curioasă să aflu cum aţi completa voi lista din articolul Miroase a vară. Şi dacă tot a venit vorba de vacanţă, haideţi să vedem dacă printre călătoriile noastre se pot găsi ceva idei sau dacă aveţi alte impresii, alte amintiri legate de aceleaşi destinaţii.
Săptămâna trecută în LumeaMare am ajuns în cele din urmă în Maramureş, după ceva emoţii despre care am povestit în Maramureşul magic 1. Am văzut mânăstirea Bârsana şi am încheiat prima zi în sânul unei frumoase familii maramureşene. Citiţi şi despre asta în Maramureşul magic 2.
Tot eu v-am povestit (din nou!) despre locul meu pereche, Hallstatt iar Alina a continuat periplul prin Germania mereu surprinzătoare cu impresii dintr-un oraş romantic, Heidelberg.
Vă invităm să ne spuneţi cum vi s-a părut plimbarea virtuală şi vă dorim o săptămână cu planuri frumoase, inspirate de vară! Sper că vom contibui şi noi la inspiraţie… 🙂
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!