Ultimul bărbat american

O carte scrisă de Elisabeth Gilbert, dedicată unui om nu este ceva neobişnuit însă, când acel om îţi este contemporan şi, pe deasupra prin personalitatea sa puternică reînvie atât spiritul unor populaţii aproape dispărute (indienii Americii de Nord) cât şi a generaţiilor de albi care au creat o lume nouă străbătând-o, îndrăgind-o şi luptând cu toată fiinţa lor pentru a o face să dăinuiască, îţi dai seama că te afli în faţa unei legende vii.  Ea se numeşte Eustace Conway, un bărbat american, adică un “nou tip de fiinţă umană” apărut acum două sute de ani şi definit prin “ingeniozitatea lui, născută din încercarea de a smulge o Lume Nouă din sălbăticia virgină”, după cum spune autoarea; a muncit enorm pentru a îmblânzi sălbăticia; când cu super-ingeniozitatea lui a reuşit să creeze confortul permanent într-un mediu artifial plus poluare, mult stres şi şubrezirea sănătăţii unei întregi societăţi, şi-a dat seama că ceva din frumuseţea vieţii noastre s-a pierdut. Urmaş al acestui fel de om, Eustace Conway a făcut drumul înapoi, spre o sălbăticie înţeleasă cu mintea omului modern. Cu o voinţă şi consecvenţă însufleţitoare şi o vitalitate de invidiat el a adus în prezent şi a oferit contemporanilor un un mod de viaţă apus (în America) precum unica şansă de a-şi redobândi vigoarea trupului şi bogăţia spiritului, înecate de traiul “în cutii” – case, maşini, servicii, televizoare, mâncare le pachet, etc.

Prin intermediul mamei, E. C. a preluat o moştenire valoroasă de la un bunic şi anume credinţa că viaţa şi activitatea intensă în mijlocul naturii face dintr-un copil un adolescent şi dintr-un adolescent un adult. E.C. a mers mai departe considerând că viitorul unei naţii sau al lumii depinde de modul în care ne întoarcem de unde am plecat cândva, nu în pământ adică ci cât mai aproape de relieful, pădurile, vieţuitoarele lor şi ceea ce obţinem de la planetă direct, prin muncă. Cum a ajuns la această convingere? Privind în jur şi văzând o lume care, ruptă de forţa vitală a naturii, risca să-şi piardă umanitatea.  (Mi-am amintit de Swarovski Kristallwelten din Watens, Austria şi anume, de una din camerele magice intitulată “Teatru Mecanic” creată de Jim Whiting; în jurul unui manechin care se desfăcea în părţile componente, defilau într-o lentă mişcare haine, păpuşi, obiecte cotidiene, dansau, şi zburau sugerând că omul modern se învârte numai între hainele şi obiectele sale devenite fetişuri şi transformându-se într-un fel de robot).  Eustace s-a dorit a fi un “Om al Destinului”, apostolul credinţei că, trăind în strânsă legătură cu natura, cu ştiinţă de a suprevieţui în ea, se poate salva omenescul din noi şi planeta totodată.

Prin experienţă, studiu şi iarăşi experienţă, folosindu-şi inteligenta, îndemânarea şi întreaga energie el a demonstrat că este posibil un mod de a trăi greu de neconceput în era super- tehnicizării şi cosumismului american –  viaţa în mijlocul naturii nu lipsită de confort dar folosind numai resursele obţinute din pădure şi câmp prin vânătoare şi cultivarea pământului cu metode tradiţionale; în copilărie a descoperit pădurea cu tot ce mişună în ea, adolescent a colindat munţi din America, Europa, Nouă Zelanda, “îmbrăcat în două baticuri”; a dormit 17 ani într-un cort; frigul, foamea, oboseala nu l-au oprit niciodată. A studiat civilizaţii vechi şi s-a supus unor încercări dure, de autodepăşire a limitelor. A stabilit recorduri mondiale. A avut nenumărate întâlniri cu tineri, copii şi adulţi pentru a-şi propăvădui doctrina. Apoi a cumpărat un teren, Turtle Island pe care l-a transformat într-un paradis personal şi şcoală în acelaşi timp. A iubit şi a fost iubit dar personalitatatea să complexă, copleşitoare, i-a forţat pe cei/cele care l-au iubit să prefere să o facă de la distanţă. Perfecţionist, neînduplecat, clocoteşte de pasiuni molipsitoare. Poate că în alte timpuri ar fi fost erou de epopee, un Perseu salvator iar obiectul acţiunilor sale ar fi mărişor, aş zice – întreaga omenire!

Deşi nu este nici roman de dragoste nici poliţist, Ultimul bărbat american este scris cu asemenea dinamism încât te laşi invadat de entuziasmul protagonistului, te implici în acţiunile sale şi îi împărtăşeşti ideile până la un punct sau prag sau prăpastie…

Depinde de fiecare cum receptează această poveste scrisă cu umor, înţelegere, prietenie, dar şi ironie alături de admiraţie, în stil jurnalistic, alert, viguros, surprinzând esenţialul din convorbirile cu E.C. şi cei care sunt / i-au fost aproape, din jurnalul său corespondenţa sa. Totuşi, nu idealurile acestui om extraordinar constituie tema acestei biografii chiar dacă existenţa lui Eustace Conway este de neconceput înafara lor; forţa care îl animă, zbaterea să formidabila pentru a-şi împlini visurile îi pot inspira pe trăitorii din cutii să-şi dorească nu neapărat ce şi-a dorit el ci măcar să nu se lase roşi şi înţepeniţi de rutină. Acţiunea, numai ea, ne reprezintă şi ne menţine pe linia de plutire când navigăm într-o lume care nu e neapărat cea mai bună dintre toate lumile posibile.


Dacă ești pasionat de lectură și vrei să primești recomandări de la Roxana, o dată pe lună, înscrie-te în:

Clubul Pasionaților de Cărți din LumeaMare.

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.