Mai întâi am spus da invitaţiei Humanitas de a participa la lansarea cărţii semnate de Elizabeth Gilbert. S-a întâmplat cu ceva timp în urmă dar, chiar dacă nu am mai pomenit nimic de atunci, am citit cartea. Şi a fost o surpriză foarte plăcută, raportat la aşteptările complet pesimiste pe care le aveam.
Acum gândiţi-vă şi voi: ai în faţă un volum pe care a cărui copetră vezi „Şi am spus da”, cu subtitlu „o poveste de iubire” plus o fotografie cu flori şi verighete. Iar mai jos mai apare ceva: „continuare a bestsellerului Mănâncă, Roagă-te, Iubeşte ”. Aoleu, toate şansele să fie un sirop tras de păr, peste măsură de dulce! îţi spui dezarmat de toată combinaţia asta.
Dar, dincolo de strategia de marketing, cartea de faţă este cu totul altceva!
Folosindu-se de un pretext comercial şi banal – teama de căsătorie după o primă încercare eşuată dar şi de o situaţie reală şi dură din viaţa americană – imposibilitatea de a fi alături de iubitul ei fără a se căsători, Elizabeth Gilbert reuşeşte să facă o trecere în revistă a fenomenului şi instituţiei căsătoriei trecând prin diverse timpuri, ţări, religii şi culturi. O poveste de iubire există dar nu este în niciun caz elementul principal al romanului. În schimb, prezentarea şi analiza amănunţită a detaliilor istorice sau a mentalităţilor în diverse epoci şi civilizaţii este bogată şi captivantă.
Acest roman poate fi interesant şi din perspectiva călătorului care încearcă nu doar să vadă locuri şi lucruri cu ochii ci să şi înţeleagă modul de gândi al anumitor comunităţi. Elisabeth Gilbert este un călător interesant pentru mine, genul de om curios şi sociabil, capabil să intre în conversaţii şi să creeze adevărate scenarii din câteva propoziţii rostite sau poate chiar nerostite de interlocutori.
De exemplu, pe la începutul cărţii Elisabeth încearcă să afle cum gândesc femeile hmong şi constată că ultima preocupare a acestora este să aibă aşteptări de la soţii lor sau să amestece dragostea cu necesitatea de a se căsători. Pentru ele „punctul emoţional din care începe o căsătorie nu este nici pe departe la fel de important ca punctul emoţional în care se sfârşeşte o căsnicie, după ani întregi de parteneriat” iar orice bărbat e cam la fel cu oricare altul. Femeia hmong se căsătoreşte fără aşteptări şi cu certitudinea că se află pe calea cea bună, mentalitate care nu are nici o legătură cu femeia modernă occidentală, cea care citeşte Mănâncă, Roagă-te, Iubeşte şi caută bărbatul ideal în lumea ideală.
Interesant este şi felul în care autoarea ne prezintă modificările suferite de instituţia căsătoriei, în cursul istoriei. Aflăm cum aceasta Nu a fost dintotdeauna sacră (nefiind nconsiderată aşa nici măcar de creştinismul timpuriu) şi nu a fost creată după tipare comune de la o civilizaţie la alta. A fost la fel de bine o uniune dintr-un bărbat şi o femeie ca şi o uniune dintr-un bărbat şi mai multe femei sau o femeie şi mai mulţi bărbaţi (asta nu ştiam, era posibil în India!), uniuni între rude, între copii, între clase şi caste, ba chiar uniuni dintre vii şi morţi (în China, aşa zisele căsătorii fantomă, ale femeilor de afaceri cu o persoană decedată, pentru a-şi păstra independenţa) şi aşa mai departe.
O nuntă tradiţională din Laos are foarte multe elemente comune cu una de la noi. Ceea ce este cu adevărat interesant este carneţelul în care se notează cu stricteţe cât a dat fiecare. Asta pentru că la nunta acelor persoane sumele se vor returna, cu dobândă. Un sistem bancar de împrumut care funcţionează fără greş şi se bazează pe onestitate şi legături puternice de familie. În altă carte am citit despre fondul colectiv pe care îl strânge o familie arabă pentru a putea ajuta pe unul din membrii săi, atunci când acesta are nevoie să îşi cumpere ceva, un alt tip de bancă ce poate da gata orice bancher priceput.
Autoarea analizează, sub influenţa propriilor temeri (uşor exagerate şi nu neapărat credibile!) divorţul, dragostea oarbă, viaţa unor cupluri, speranţa umană ca unu cu unu să facă tot unu, în contrast cu necesitatea ca, uneori, unu plus unu să facă doi.
Luată la modul cel mai brut, cartea este un fel de lungă lamentare vis a vis de greşelile trecute. Iar cheia pe care am găsit-o eu se află undeva pe la mijloc, atunci când Felipe spune: „Draga mea, hai să nu ne mai gândim atâta la greşelile din trecut. Hai să ne concentrăm pe greşelile viitoare.”
Este clar, decizia unei căsătorii nu trebuie să fie precedată de o lucrare de diplomă. În caz că aveţi totuşi nevoie de aşa ceva şi vreţi să despicaţi firul căsniciei în patru, înainte de a spune da, aveţi în acest volum lucrarea la care puteţi să apelaţi!
Închei cu o întrebare pe care însăşi Elizabeth Gilbert o consideră ca deosebit de eficientă în orice conversaţie. Aceasta este: voi cum v-aţi cunoscut partenerul de viaţă? Aţi vrea să ne povestiţi?
De aceeaşi autoare:
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
