V-am mai spus eu cândva că sunt în stare să experimentez cel puţin 4 feluri de a călători. Anumite detalii s-au mai schimbat, altele au rămas neclintite. Mai ales tipul acela de călătorie în care nu contează destinaţia, nu contează cultura sau atracţiile turistice de pe traseu, în care singurul lucru care mă face fericită este şoseaua din faţă. De preferabil virajată şi fără gropi, pentru că nu am încă motor pregătit pentru coclauri. Sau pentru că încet încet mi-a dispărut dorinţa de a avea motor de coclauri, dorinţă pe care am înlocui-o cu visul de a călători în natură pe un mijloc ceva mai ecologic: calul.

Revenind la Loona, motorul meu loial: m-am hotărât să o scot la plimbare prin ţară, având la dispoziţie doar 4 zile.  N-am mai putut, trebuia să fac asta după o vară în care a apucat prea puţin să se bucure de călătoreală. Şi nu e frumos, doar face şi ea parte din familie. Pentru unii cu plăcere, pentru alţii mai cu forţa decât cu plăcerea dar… asta e, există şi oi negre în fiecare familie, nu e aşa?

În călătoria asta abia dacă am făcut ceva poze. N-am vrut decât să se învârtă roata şi să opresc doar atunci când nevoia o cere. N-am mers mult, nu am vrut neapărat să îmi omor umerii (care au dus totuşi, cu răbdare, laptoul pe ei) sau să ajung cât mai departe. Nu aş fi putut aplica la „iron butt” (există aşa ceva, da!) dar am ales să îmi tratez cu frumuseţe şi aer curat alte două părţi ale corpului: ochii şi plămânii. Deşi am ochit câteva obiective pe drum (cetăţi, peşteri şamd) roata s-a învârtit şi a alunecat mai departe iar Loona a fost răsfăţată. S-a udat puţin în a doua zi de călătorie şi am adus-o înapoi acasă sub formă de porcuşor dar cred că pentru ea nu e nici bai, nici „catastrof”. Cine nu ştie bancul e rugat să mă contacteze ca să râdem în direct.

Nici mâncare nu mi-a trebuit. Într-una dintre zile m-am hrănit cu o pungă de pâinici prăjite şi o „gogoaş” – nu e greşit, aşa se cheamă prin Harghita. Şi din nou, nu a fost nici bai nici catastrof!

Pentru amicii pasionaţi de astfel de călătorii hai să spun şi traseul. Se poate face şi în două zile şi în trei şi în patru, după posibilităţile de timp şi chef.

Bucureşti – Braşov cu o oprire musai la Paradisul acvatic. Bălăceala, saună, un loc minunat. 2 ore = 30 lei. Prelungire încă o oră: 10 lei. O supă gulaş cam lichidă dar multă: 7 lei.

Braşov – Sibiu – minunat, am stat numa cu ochii pe Făgăraş şi, dacă nu am fi întârziat prea mult la bălăceală, nu mult mi-ar fi trebuit să cârmesc la stânga, spre Transfăgărăşan.

Sibiu – la Dobrun se mănâncă binişor, din ce am văzut. Eu am mâncat o bere rece şi am băut un papanş. Sau invers?

Sibiu – Odorheiu Secuiesc – Vlăhita: drumul e superb, chiar şi pe ploaie. N-am prins chiar ploaie, am avut noroc dar şoseaua a fost udă şi maşinile m-au împoşcat cu încăpăţânare pe vizieră. La Vlăhiţa am stat la Ştrandul Termal, căsuţa e 35 de lei de persoană, am înţeles că la două persoane e dublu. Pe persoană merită, la dublu mă scuzaţi, dar se stă mai bine la o pensiune! Căsuţa conţine un pat destul de răpciugos (deşi salteaua a fost bună), o priză şi un cuier. Singurul avantaj e că piscina cu apă termală şi miros de fier e alături şi îţi poţi înmuia coada în ea la orice oră sau temperatură a aerului. Nu e foarte caldă dar 25 de grade cred că sunt ok pentru oricine! Nu pare a fi nici foarte curată dar îţi poţi imagina că faci baie într-un lac iar eu până acum n-am păţit nimic de la ea. În rest e natură şi frumos, posibil să nu fie prea îmbietor dacă apar grupuri de manelişti sau e foarte aglomerat, eu n-am avut ghinion decât cu o maşină de alături care a pus radioul la maxim şi l-a oprit totuşi la 22:00.

Vlăhiţa – Miercurea Ciuc – Tuşnad unul dintre cele mai frumoase drumuri! Tuşnad – Braşov… iar din Braşov m-am gândit să ajung la Octavia, în Zărneşti, pe calea Poiana Braşov – Râşnov. Alt traseu extraordinar. Era cât pe ce să o iau şi la stânga, către Pârâul Rece, dar m-am abţinut!

În ultima zi am plecat spre Bucureşti, prin Braşov, pe Cheia. Se ştie că ăsta e un traseu îndrăgit de motociclişti şi eu nu fac excepţie. Mi-a părut totuşi rău să văd că sunt denivelări în asfalt, pe curbe, ba chiar şi două gropi cu nisip, pe marginea unor ace de păr. Nu e grav, oricum cred că astfel de viraje ar trebui abordate cu precauţie, nu cu viteza de pe un circuit – că puţini ne-am născut campioni!

Dar să nu intru acum în alt subiect şi să revin în Bucureşti, unde e cald şi unde Loona şi-a primit un binemeritat duş. În curând va trebui să primească şi un nou lanţ. Avem 30.600 de kilometri împreună şi înca ne iubim, cum spuneam şi în altă parte, asta e deja o relaţie frumoasă…

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!