Declaraţia de fericire (1)

Declaraţia de fericire (1)

Citind prefaţa la noua carte de călătorie scrisă de Bogdan Teodorescu am decis să fur puţin din ideea acestuia de a avea o rubrică în care să scrie câte o bucurie pe zi. Mi-a plăcut foarte mult pentru că mi-am dat seama că asta îmi va face bine în primul rând mie, pentru că atunci când voi fi tristă va trebui să găsesc acel lucru care m-a bucurat în ziua anterioară iar asta mă va face să zâmbesc şi să realizez că am avut mai multe motive de fericire, nu doar unul! În al doilea rând sper ca această mică “declaraţie de fericire” pe care o voi publica zilnic (mai puţin sâmbetele, duminicile şi sărbătorile legale, când sunt mai preocupată să trăiesc fericirea decât să scriu despre ea) sper să vă inspire şi pe voi, să vă dea de gândit şi să vă căutaţi de propriile motive de a fi bucuroşi. Şi nu în ultimul rând cred că lumea asta mare e cea mai importantă avere pe care o avem şi nimic nu ne reţine din a ne bucura de ea şi a împărtăşi şi altora din “averea” noastră. Aşa că vă voi invita de fiecare dată să răspundeţi şi să îmi spuneţi şi ce v-a făcut pe voi fericiţi.

Încep cu ziua de ieri, când mergeam pe un drum des bătut, spre dentist, şi deodată am privit mai bine aleea din faţă. Vântul a contribuit puţin ridicând frunzele galbene în aer şi atunci am fost pur şi simplu fericită. Atât de puţin mi-a oferit atât de mult!

Pe tine ce te-a făcut fericit/ă ieri?

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.