Declaraţia de fericire (23)

Declaraţia de fericire (23)

Azi îmi este foarte simplu să aleg aşa că declaraţia aceasta va fi foarte concisă. Aseara am fost împreună cu Alex la o petrecere şi am ţopăit după pofta inimii. Dansul este pentru mine unul dintre cele mai bune modalităţi de a fi fericită. Dacă aş putea dansa zilnic poate că declaraţiile acestea nu şi-ar mai avea rostul pentru că s-ar repeta la nesfârşit. Dar, în realitate, nu mai dansasem de ceva timp, aşa că m-am bucurat la maxim momentele acestea!

Căutam acum un citat frumos despre dans, ca să dau mai multă substanţă acestei declaraţii, şi iată ce am găsit:

“Căsătoria, familia, toate relaţiile sunt mai mult un proces de învăţare a dansului decât de găsirea dansatorului cel mai bun.” Paul Pearsall

Ce zici, dansezi?

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.