Scurt jurnal barcelonez de Advent. Desigur, tot foarte subiectiv.

Scurt jurnal barcelonez de Advent. Desigur, tot foarte subiectiv.

Recunosc, mi s-a părut un pic ciudat să vizitez Barcelona în timpul Adventului. Nu de alta, dar eu, crescută în gerurile de altădată ale Bucureştiului şi pe malurile cu gheaţă ale Dunării la Novi Sad, cred cu putere că aroma de brad se simte mai bine în aerul rece şi tare al iernii. Sau cel puţin aşa credeam, înainte de a mă lăsa pe deplin cucerită de spiritul vioi al Barcelonei, de pieţele sale de Crăciun, de nenumăratele bunătăţi exotice, de tradiţiile care de care mai neobişnuite.

La primii paşi prin Barcelona am aruncat întâi fularul, apoi am mai lepădat, ca un fel de Babă Dochie cuprinsă de fiorul turistic, şi puloverul. Să înceapă Adventul în tricou! Având călătoria drept unic scop, străzile şi cotloanele cele mai ascunse ale oraşului ni s-au deschis miraculos în faţă, apărând parcă de nicăieri şi ademenindu-ne cu zarva lor. Imediat am întâlnit prima minunăţie şi, concomitent, am avut parte de prima surpriză: o iesle superbă, cu personaje din ceramică, aproximativ de înălţimea unui copil de vreo şase ani. Magii, o scenă pastorală pe malul unei ape, Maria şi Iosif cu pruncul într-un decor exotic. Ce frumos! Ceeeee…?! După colţ, sub nişte măslini mici, era el. Cu o expresie puţin surprinsă pe chip (nu mai ceva decât a noastră, vă garantez, însă!), cu pantalonii în vine şi cu un mic colăcel maro sub poponeţ, personajul ăsta ne-a făcut să scoatem nişte strigăte de uimire şi să ne întrebăm dacă ar fi mai normal, totuşi, să îl ignoram.

Încercând să scăpăm de şocul iniţial, ne-am îndreptat către piaţa de Crăciun din apropiere. Unde, desigur, ne-am întâlnit cu rudele omuleţului mai sus menţionat, dispuse pe rafturi şi aşteptându-şi cuminţi atât cumpărătorii, cât şi turiştii gură-cască, şi ei la fel de uimiţi ca şi noi. Pentru că problema părea destul de serioasă (nu de alta, dar i-am văzut şi pe prinţesa Kate, pe Angela Merkel şi chiar pe Papă în postura asta!) am zis să întrebăm şi noi un localnic. Eh, aici a fost un pic greu pentru ca la întrebarea noastră „Do you speak English?” ni se răspundea neaoş cu „Si, un poco”. Până la urmă am găsit pe cineva care vorbea o engleză fluentă şi care ne-a spus că figurina respectivă, numită Caganer este specifică regiunii Cataloniei şi înseamnă belşug şi prosperitate, dar şi faptul că oamenii sunt egali, indiferent de rasă sau statut social.

Surprizele Adventului barcelonez nu s-au oprit aici. Tot în aceeaşi piaţă, pe o scenă în jurul căreia se formase o coadă impresionantă de părinţi şi pitici, cei mici erau invitaţi să lovească energic cu băţul un buştean acoperit cu o pătură. Cântau un cântecel şi la final primeau o acadea. Iarăşi am asistat uimiţi, dar şi încântaţi de drăgălăşenia celor mici. Am repetat procedura cu „Do you speak English?”, care de data asta a avut sorţi mai rapizi de izbândă şi astfel am aflat ca Tió de Nadal, buşteanul de Crăciun, cu ochi şi nas, este de asemenea specific regiunii. De obicei se aduce în casă de ziua Sfintei Lucia (13 decembrie), este hrănit de copii pentru ca de Crăciun să dea daruri. Partea caraghioasă a poveştii este că şi acest buştean este „încurajat” a… defeca darurile, altfel va fi bătut cu băţul. Las etnologii să dezbată simbolistica şi originile acestor obiceiuri, eu mă mulţumesc, ca turist, să mă bucur că aflu lucruri noi de la oameni care sunt dornici să îşi explice obiceiurile străinilor care îi vizitează.

Gânduri şi foto de la: Zazuza