„Binecuvântat este sezonul care adună toată lumea într-o conspiraţie a dragostei!” (Hamilton Wright Mabie)
Asta simt eu de Sărbători, o conspiraţie universală a dragostei de oameni, de frumos, o senzaţie de bine ce-mi curge prin vene, oricât de tristă şi obosită aş fi. Bine, nici nu e greu, în cazul meu: I am a big Christmas sucker! Da, iubesc Crăciunul şi sărbătorile de iarnă.
La noi în casă bradul are viaţă lungă: de la început de decembrie până mult şi bine după Sfântul Ion.
Când mă gândesc la Crăciun, mă gândesc la familie, căldură, bunătate.
„De Crăciun, toate drumurile duc acasă”, spunea Marjorie Holmes.
Pentru mine şi familia mea, acasă înseamnă acum Hong Kong. Este al treilea Crăciun în Hong Kong, care vine după vreo alte câteva petrecute în Shanghai şi unul în Shenzhen, China.
Cum este Crăciunul în Hong Kong? Feeric, elegant, cosmopolit (epitete mai puţin folosite în asociaţie cu Crăciunul, aşa-i?). Şi nu exagerez. Este cel mai nimerit oraş din Asia unde să îţi petreci sărbătorile de iarnă. Deşi clima este subtropicală, cu temperaturi blânde, departe de gerul şi nămeţii cu care eşti obişnuit de acasă, Hong Kongul îşi pune straie de sărbătoare şi concurează cu cele mai vânate destinaţii de sărbători din lume.
Dacă nu aş fi în Hong Kong, aş alege doar New York-ul ca loc ideal în care să petreci Crăciunul şi Anul Nou. Pentru tradiţia oraşului şi pentru atmosferă.
Altfel, Hong Kong is the place to be!
Deşi locuiesc în Hong Kong de mai bine de doi ani, iubesc arhitectura acestui oraş! Skyline-ul care îmi tare respiraţia şi de care mă minunez de fiecare dată când ajung în zona centrală a Hong Kongului. De fiecare dată fac mii şi mii de poze, sunt ca un turist veşnic îndrăgostit de Hong Kong.
Ei, şi peste această arhitectură de vis, care este una dintre cele mai frumoase din lume, Crăciunul şi sărbătorile de iarnă aduc un plus de strălucire, beteală şi miros de brad. Nicăieri în lume nu am văzut decoraţiuni mai cu gust decât în mall-urile din Hong Kong!
A dream come true, într-adevăr, cum scrie mare pe bradul de anul acesta de la International Finance Center Mall (IFC Mall) din buricul Hong Kongului. Că tot e anul în care acest super oraş a fost declarat centrul financiar numărul unu din lume.
Un alt lucru ce ar putea să vă atragă spre acest oraş în perioada aceasta este faptul că Hong Kong-ul este, prin definiţie, paradisul cumpărăturilor şi al cumpărătorilor. Imaginaţi-vă ce înseamnă această perioadă acum, în ajun de Crăciun, cu reduceri peste reduceri peste tot unde întorci capul. De la parfumuri celebre până la mărci celebre de… orice, la preţuri care ademenesc până şi cumpărătorul cu cel mai auster buget.
Hong Kong-ul în ajun abundă în spectacole, festivaluri şi oferte cel puţin interesante pentru seara de Crăciun şi Revelion. Spectacolul de balet al şcolii de balet din Hong Kong, The Nutcracker, este deja o tradiţie, a must see.
La fel şi focurile de artificii din Hong Kong, cu prilejul Revelionului, de pe Tsim Sha Tsui. Un vis!
Însă mai presus de toate Crăciunul (în Hong Kong sau în orice parte a lumii) și sărbătorile de iarnă sunt un dar pe care ai datoria să îl prețuiești cum se cuvine. Prilej să îi mulțumești lui Dumnezeu pentru ce ai, pentru anul ce-a trecut și pentru că ești norocosul care privește cu speranța în suflet înainte, spre un an nou fericit.
Se zice că „cel mai frumos cadou de Crăciun este prezenţa unei familii unite ca un pachet de cadouri, sub brad.” (Hillis Burton).
Voi ce vă doriţi de Moş anul acesta?
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!