Cazare şi tratament în Băile Govora

Despre Băile Govora şi ce poţi să faci un weekend în zonă v-am povestit deja ieri. Noi am ajuns acolo pentru că am fost invitaţi de Vila Lili şi, după cum am împărtăşit deja, ne-am bucurat foarte mult de tot ceea ce am găsit şi am văzut.

E frumos să ai o pensiune, nu-i aşa? Să cunoşti oameni din toate colţurile ţării sau lumii, să te ocupi ca ei să se simtă la tine ca acasă, să ai mereu casa plină, cum se spune pe la noi. Aşa e, ar fi frumos, dar ce te faci când ai jumătate de an casa goală, când turismul în zonă nu e promovat, când găseşti atât de greu oameni serioşi care să lucreze pentru tine, când ai pus acolo tot, bani, pasiune, timp, sacrificii, emoţii dar… scoţi prea puţin? Cu astfel de probleme se confruntă foarte mulţi proprietari de pensiuni din România, pe care i-am cunoscut. Şi majoritatea sunt oameni de calitate care au creat un loc primitor, de odihnă şi amintiri frumoase pentru noi, călătorii. Un astfel de loc este şi Vila Lili.

În articolul de ieri cineva îmi spunea că “înainte de ’90, pe timpul verii era plin oraşul, nu aveai loc de oameni pe stradă….”. Acum e linişte şi majoritatea vin mai ales în timpul verii, pentru tratament. Motivul principal este vacanţa copiilor dar şi faptul că pe timpul iernii centrele de tratament sunt închise. Dacă lumea ar şti că există o alternativă poate că ar reveni. Vila Lili este singura care deţine o bază privată de tratament. Unde, pe lângă aerosoli, pulverizaţii şi unde scurte, poţi să alegi şi servicii de estetică, de mezoterapie homeopatică antiîmbătrânire sau anticelulită. Mai multe detalii poţi găsi aici. Şi trebuie să vă spun că proprietara, Lili Florescu, este un bun medic alergolog, o femeie cu o energie infintă care dincolo de treaba la pensiune mai aleargă şi în multe oraşe din jur pentru a răspunde cererii pacienţilor.

Vila Lili este chiar o vilă, cu o arhitectură frumoasă, specifică zonei, cu camere spaţioase în care ai tot confortul, inclusiv TV, telefon şi minibar. Preţul pe cameră, cu mic dejun inclus, este de 160 de lei pe noapte., sau 120 de lei fără mic dejun. Se poate folosi bucătăria iar curtea interioară plină de flori este locul ideal în care poţi să mănânci pe timpul verii, să citeşti o carte sau să lucrezi.

Eu m-am simţit tare bine, la fel şi LumeaMică, alături de ceilalţi copii care se aflau pe acolo, chiar nu am avut grija ei! Vă rog aşadar ca atunci când treceţi prin zonă să vă opriţi să salutaţi din partea mea familia Florescu şi poate să rămâneţi peste noapte, veţi vedea ce bine vă puteţi odihni!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.