După cum îți spuneam și aici, Cosmin Neacşu este acum în Costa Rica şi face tot posibilul să ne transmită live experienţa sa. Mulţumim şi abia aşteptăm episoadele următoare!
În ziua următoare, la ora 8 dimineața, am început programul de o săptămână pentru care am venit în Costa Rica. Am plecat după ce ghizii au îmbarcat bagajele într-un mod mai puțin obișnuit, după cum vei vedea în fotografiile următoare.
Cloud Forest
Drumul plin de serpentine ne-a purtat spre prima noastră oprire, El Silencio Lodge, un hotel deosebit în inima pădurii tropicale, mai precis un cloud forest. Nu doresc să traduc conceptul întrucât sună mai bine în engleză. Am învățat că acest cloud forest este mai degrabă o situație decât un loc. Așadar, pădurea tropicală poate să fie cloud sau rain forest, în funcție de condițiile meteo și de nivelul de umiditate din atmosferă.
El Silencio Lodge este un loc deosebit, în care turiștii care vor să fie într-o comuniune perfectă cu natura găsesc aici refugiul perfect. Bungalourile de lux cu ferestre mari care oferă o perspectivă uluitoare asupra junglei, conceptul unic de eco-turism pe care îl promovează, alimentele din ferma și grădina proprie, prezentate în forme deosebite de către bucătarii profesioniști, personalul mereu zâmbitor, toate converg către o experiență fantastică.
Mai mult, cei care au dezvoltat această proprietate implică toată comunitatea din micul sat Torre Amarilo, o parte dintre localnici fiind angajați în cadrul complexului, iar restul oferind experiențe autentice turiștilor care vizitează această zonă. Am învățat sa facem tortila și am savurat o masă autentic costaricană într-o casă tradițională, țărănească.
Vulcanul Arenal și zona înconjurătoare
Plecând de la El Silencio, coborând din munți, la orizont ni s-a arătat priveliștea fantastică a Vulcanului Arenal. Pe măsură ce ne apropiam, vulcanul devenea tot mai mare și mai impresionant.
După ce a erupt prima data în 1968, ucigând 72 de persoane, Arenal a continuat să fumege și să verse lavă până în 2009 când și-a încetat activitatea, continuând doar să scoată fum periodic, amintind de faptul că se poate trezi în orice moment.
Spre seară am ajuns la Tabacon Grand SPA Resort, unul dintre resorturile de 5* din zona Arenal. Ne-am cazat, am inspectat hotelul și apoi am fugit repede la Tabacon Hot Springs, izvoarele termale și râul termal unde oaspeții hotelului și cei din zonă au ocazia de a se bucura de o experiență spa 100% naturală, autentică.
Și cum nu am avut șansa să mă scald în râuri termale de asemenea anvergură până acum, a fost o experiență cu adevărat deosebită. Zona spa este amenajată în mijlocul junglei, cascadele iți oferă masaj gratuit, iar apa fierbinte face ca atmosfera înconjurătoare să pară chiar răcoroasă comparativ cu temperatura acesteia.
Cu tiroliana peste junglă
Următoarea zi se anunța una cu adevărat extremă. După micul dejun, am pornit direct spre Sky Trek, Sky Tram si Sky Lines pentru o experiență ce avea să mă marcheze pozitiv. După ce am traversat jungla cu ajutorul gondolelor, am ajuns la locul „sacrificiului”. Echipați fiind și după câteva ezitări cauzate de emoțiile puternice și de adrenalina care începea să curgă violent prin vene, am decis că voi regreta toată viața daca nu voi încerca această experiență. Și am spus, fie ce-o fi.
Am alunecat cu o viteză amețitoare (50km/h) pe prima tiroliană, la 300 m deasupra junglei, peste un canion cu vegetație luxuriantă, timp de peste 25 de secunde. A fost cea mai autentică senzație de zbor pe care am trăit-o vreodată. Am simțit că plutesc și mă rup de tot ceea ce este real, pășind într-o altă dimensiune. Au urmat încă 6 linii de tiroliană, pe care le-am savurat din plin. Le-am învins chiar și pe Big Mama și Big Daddy savurând fiecare secundă.
Prânzul ne-a găsit prins pe drum, sub un soare dogoritor, vizitând El Arenal Springs resort și Nayara Resort. Doua complexuri tip holiday village, de lux, cum numai în filme sau în prezentările de destinații turistice am avut ocazia să vad. Vegetație luxuriantă, bungalouri cu jacuzzi și hamac pe terasă, duș în aer liber și vedere directă la Vulcanul Arenal, izvoare termale și centre spa extraordinare.
Următoarea noastră destinație este Parcul Național Manuel Antonio, situat pe coasta Oceanului Pacific, unde vom petrece 2 zile despre care îți voi povesti în foarte scurt timp.
Impresii împărtăşite de: Cosmin Neacşu
Călător încă din copilărie sau globetrotter de profesie, cum îi place să se semneze în mailuri şi pe cărţile de vizită, activeaza de 5 ani în domeniul turismului, din 2011 în poziţia de antreprenor. A înfiinţat împreună cu soţia sa agenţia de turism Fresh Holidays, lansând conceptul “Sharing the experience”. Experienţele pe care le trăieşte în timpul călătoriilor, le împărtăşeşte prietenilor şi viitorilor turişti ai agenţiei, în cadrul programelor inedite pe care le promovează.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!