Foarte multe se pot face cu şi din hârtie, şi credeţi-mă pe cuvânt că aş fi în stare să vă povestesc multe pe tema asta. Joia trecută după amiază împreună cu o prietenă am petrecut vreo oră jumate la Casa Tiff făcând origami de hârtie, povestind şi glumind cu patru studenţi la Studii Europene, tare simpatici.
După ce mi-am adus infima contribuţie, soarele şi cerul ca lacrima m-au îndemnat duminică să îmi urmez curiozitatea de-a afla cum arată proiectul Day15 din luna februarie – Walls of Cluj. După sute de ore de lucru, din hârtia colorată ajunsă pe mâinile voluntarilor s-au materializat mii origami în formă de floare de lotus care simbolizează puritatea minţii şi a limbajului. Acestea au ajuns pe ziduri în trei locuri din oraş. Pe strada Potaissa o inimă imensă, în zona pieţei Muzeului un urs, iar pe strada Constanţa cea mai spectaculoasă instalaţie artistică a invadat zidul gri cu un curcubeu.
De menţionat că proiectul Day15 s-a alăturat mişcării internaţionale No Hate Speech. Apariţia reţelelor de socializare duce informaţiile şi conversaţiile mai repede mai departe. Inevitabil acelaşi lucru se întâmplă şi cu discursul instigator la ură. Rostul acestei campanii la nivel european este să atragă atenţia mai ales tinerilor, utilizatorii cei mai frecvenţi ai spaţiului online, asupra urii care conduce la abuzuri ale drepturilor omului.
În proiectul Walls of Cluj, hârtia delicată şi fragilă a fost aleasă să fie purtătoarea unui un mesaj puternic, exprimat în formă creativă, împotriva tuturor formelor de expresie care promovează şi incită la ură. Un semnal care îndeamnă la a fi mai atenţi cu ce ne iese din tastatură sau din gură. Ar fi minunat să fim ca personajului care însufleţeşte zidul pe de strada Constanţa, iar vorbele să ne fie mereu doar aidoma unor flori colorate.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!