Delta Dunării la București – Ivan Pescar & Scrumbia Bar

La intersecția străzii Uranus cu Calea Rahovei, acolo unde acum mai bine de 100 de ani s-a construit Bursa mărfurilor, clădirea, renăscută sub numele The Ark, găzduiește începând de astăzi o parte din inima Deltei, restaurantul Ivan Pescar & Scrumbia Bar. Două gospodine lipovence au fost relocate în București pentru a pregăti rețete tradiționale din Delta Dunării, preparate fără fițe, dar conform principiilor mișcării Slow Food. Astfel, avem un prim exemplu de lanț alimentar integrat și scurt, care leagă fiecare pas, de la pescuit, gătire până la consumul final, în restaurant, aducând printre betoane gastronomia autentica din Deltă.

Inaugurare Ivan Pescar & Scrumbia Bar

Am participat aseară la inaugurarea Ivan Pescar & Scrumbia Bar, restaurantul în care am primit o supra-doză de pește, așa cum bine mi-a spus Roxana la plecare. Cu riscul de a omite vreun preparat culinar, care sper cu această ocazie să nu se supere, am încercat: storceag cu sturion, șuba, frigărui de somn, frigărui de rapane, crap pe varză, sarmale de pește, borș pescăresc, sturion umplut, afumături delicioase de pește. Și ca să alunece bine, am degustat vinuri de la Crama Vlădoi, Crama Delta Dunării și Domeniul Bogdan. Cu siguranță Sauvignonul blanc de la Crama Vlădoi și-a câștigat un loc preferat printre vinurile albe.

În final nu pot să nu citez, din nou, ce spunea Carlo Petrini despre România:

Deţineţi un patrimoniu cultural care nu este valorificat, iar acesta nu constă numai în aceste peisaje senzaţionale. În toată Europa mâncarea şi-a pierdut valoarea. Contează numai preţul. Nu se mai ştie diferenţa dintre valoare şi preţ, nimeni nu se mai concentrează asupra valorii.
De ce nu se mănâncă româneşte în restaurante? Asta e cel mai important lucru de făcut, în şcoli, în restaurante. Cum e posibil să merg la două restaurante din Bucureşti şi să nu găsesc nimic românesc? Doar produse franţuzeşti. Sau italieneşti, cum vine asta, italieneşti!

Așa că, dacă Delta a ajuns în București, de-abia aștept să merg și să experimentez pe îndelete ceea ce restaurantul Ivan Pescar & Scrumbia Bar oferă. Iar dacă ajungi și pe pe tu acolo, lasă-mi un comentariu și spune-mi cum a fost experiența ta. Pagina de facebook a restaurantului e aici, cu tot cu meniu, iar rezervări se pot face și la telefon 0737 517 404.

Restaurantul face parte din proiectul integrat de promovare Delta Dunării inițiat de Ivan Patzaichin prin Asociația Ivan Patzaichin Mila 23 și e realizat în colaborare cu Asociația RO-PESCADOR.

Restaurant Ivan Pescar & Scrumbia Bar Crap pe varza Tartine peste afumat Restaurant Ivan Pescar & Scrumbia Bar Restaurant Ivan Pescar & Scrumbia bar Restaurant Ivan Pescar & Scrumbia bar Stiuca umpluta Batog de crap Frigarui de somn Restaurant Ivan Pescarul & Scrumbia bar Scrumbie marinata Scrumbie marinata Stiuca umpluta Restaurant Ivan Pescar & Scrumbia bar Tiberiu Cazacioc Teodor Frolu Tiberiu Cazacioc Icre de stiuca Batog de crap Stiuca umpluta Restaurant Ivan Pescarul & Scrumbia bar Restaurant Ivan Pescar & Scrumbia bar

PS. Și ca să vă răspund la o întrebare, numele restaurantului Ivan pescar, provine de la acea pasăre mică, îndesată, cu picioare și coadă scurte, cap mare și un cioc disproporționat de lung (Alcedo atthisdescriere conform Ghidului pentru identificarea păsărilor, ver. în limba română SOR).

Pescarusul albastru

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

De profesie farmacist, Alexandru este pasionat de fotografie și gastronomie. Sunt două hobby-uri care de multe ori se împletesc foarte bine. Îi place să călătorească, să surprindă prin lentila aparatului natura, oamenii şi locurile pe care le descoperă.