Făgăraș Fest și lumea de aproape

La începutul lunii septembrie am pornit spre Făgăraș Fest, un festival comunitar responsabil, inspirat de natură și rezultat din colaborarea și eforturile a două organizații de mediu: Fundația Conservation Carpathia și ProPark – Fundația pentru Arii Protejate. Ne-a atras de la început programul festivalului, dar aveam și o mare nevoie de câteva zile în care să nu mai alergăm de colo colo pentru a rezolva diverse probleme. Ne doream să stăm în natură și să savurăm luxul de a nu face nimic.

Cel mai solicitant a fost drumul până acolo. Chiar și Waze, exasperat de aglomerația de pe Valea Oltului, ne-a propus să o luăm mai degrabă pe Transfăgărășan. Ideea ne-a surâs imediat, sperând noi că seara nu vom avea parte de aglomerația binecunoscută pe acest traseu, mai ales vara. Am avut dreptate, șoseaua a fost liberă, iar urșii cerșetori la datorie. Nu mi-a venit să cred când i-am văzut așteptând ceva de mâncare la marginea drumului, ca niște cățeluși dresați. M-am întristat și nu am postat pe facebook filmarea făcută din mersul mașinii, chiar dacă tentația a fost mare.
La Avrig am ajuns cam târziu și am montat cortul pe întuneric, cu România Sălbatică pe fundal. Norocul nostru că văzusem deja filmul pe HBO Max și profit din nou de ocazie pentru a te îndemna și pe tine să nu-l ratezi, e cel mai bun documentar românesc pe care l-am întâlnit, despre natură și țara asta incredibil de bogată. Prima seară a fost răcoroasă, chiar am dârdâit o parte din noapte în sacul subțire de vară. Dar de a doua zi aveam să mă simt din nou ca la București, canicula a lovit și la poalele munților.
Nu vreau să-ți povestesc ce-am făcut, pas cu pas, nu acesta este scopul articolului. Și așa cum ți-am spus, nu ne-am dus ca să facem, ne-am dus ca să stăm și ne-a ieșit de minune. Vreau mai degrabă să-ți împărtășesc concluzia participării la acest festival. Uneori chiar și lumea de aproape e extraordinar de mare. O mare parte din turele în natură propuse de organizatori, în programul festivalului, se petreceau la câțiva pași de camping și scenă, între câmp și o fâșie îngustă de pădure. Nu toate, desigur, programul a fost foarte variat și interesant. Pentru a demonstra însă cum am ajuns noi la concluzia de mai sus, îți spun că pe aceeași potecă am pornit pentru a face o plimbare în doi și pentru a desena și fotografia fagi, pentru a discuta despre animale sălbatice sau pentru a identifica păsări.

În ultima dimineață, când am plecat alături de Alina Ioniță, eram atât de somnoroasă că nici binoclu nu am vrut. Așteptări nu aveam prea mari, aerul se încălzea repede și păsările puteau să se ascundă de căldură mai curând decât ne-am fi așteptat. Dar am învățat de la Alina să ascult și, chiar dacă ochii singuri nu m-au ajutat la identificarea siluetelor zburătoare, urechile mele au fost uluite de câte sunete au perceput. Atâta bogăție și atâtea de făcut și văzut într-o arie atât de mică! Îți poți imagina câte ar fi încă puțin mai departe, spre munții care au servit doar ca fundal pitoresc, de data aceasta.

În rest totul s-a desfășurat pe îndelete și foarte plăcut. Mâncarea a fost locală, gustoasă și la un preț corect, la cafea ne-am bucurat să descoperim o prăjitorie din Sibiu, oamenii din jur unul și unul, iar ideea cu cutia poștală plasată în mijlocul pajiștii, alături de o masă cu cărți poștale oferite de organizatori, minunată. Intrarea la festival a fost gratuită, la fel și turele în natură sau cele culturale, din Avrig. Se puteau închiria biciclete pentru plimbări, piscina clipocea îmbietor la doi pași de cort (n-am avut costumul de baie la mine, hm), ar mai fi fost nevoie de o săptămână ca să te bucuri de tot ceea ce putea oferi un astfel de eveniment. Sper să se repete la anul și să putem reveni, poate mai pregătiți de acțiune ca de data aceasta.

În încheiere și în afara subiectului, vreau doar să spun că nu am uitat promisiunea făcută pe facebook (vezi mai jos), de a pregăti o serie de articole inspirate din călătorii la care nu am mai reușit să ajung cu scrisul, ocupată fiind cu facultatea. Am început deja să lucrez la unul dintre ele, dar s-a complicat ideea (acum ca fi și cu ilustrații, nu mă mai mulțumesc doar fotografiile). Așadar mai durează. Momentan ne pregătim de următorul festival (Smida Jazz Festival) și de o plecare fără niciun plan stabilit, cu speranța că vom ajunge în Albania și cu mintea deschisă către orice altă idee ne-ar putea veni pe drum. N-am mai făcut de foarte mult timp asta, să plecăm spre o destinație nouă complet nepregătiți, fără să citim, fără să facem vreo rezervare, fără să stabilim un traseu clar și măcar câteva puncte de interes. Abia aștept să văd ce iese!
Ne reauzim în septembrie!

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent studiază artele plastice și fotografia, iar când rămâne timp mai scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.