Cei care ne sunt alături de mulți ani, își amintesc cu siguranță de Lumea Mică. Pentru cititorii mai noi, Lumea Mică era fetița noastră, ochiul de copil prin care am văzut Lumea cea Mare, în timp ce am plecat toți trei în călătorii și explorări. Lumea Mică era Petra care nu își dorea să crească.
A înțeles că asta e o capcană, iar intuiția de copil nu a înșelat-o. Ani de zile nu s-a simțit deloc bine în pielea de adolescentă, printre cei care nu erau ca ea, deși aveau aceeași vârstă. Nu a suportat deloc intoleranța și răutatea din jur, bubele din sistemul școlar, lipsa de adaptare a societății românești la nevoile actuale ale tinerilor. A suferit mult, iar noi pe lângă ea; ne-am acuzat că n-am făcut bine ce-am făcut, că n-am fost în stare să o pregătim pentru viață. Ne-am simțit prost de fiecare dată când cineva ne spunea, cu cinstită invidie, că Petra e norocoasă cu noi, că am crescut-o atât de frumos, că i-am oferit atât de mult. Zâmbeam și ni se părea că ne scăldăm într-o minciună frumoasă, adevărată doar pentru social media.
Am avut cel puțin șase ani grei, ani în care eu m-am tăvălit, împreună cu ea, în anxietate și depresie, ani în care sentimentele care m-au vizitat cel mai des au fost acelea de neputință, rușine, furie.
Mi-a luat mult până să-mi dau seama că ceva bun tot am reușit. Am crescut o tânără care e ca peștele în apă în lumea mare, care poate călători oriunde de una singură și, oricât de anxioasă ar fi, se simte bine și se descurcă. Iar într-o bună zi am am încurajat-o să-și caute lumea ei, o lume în care să aibă mai multe șanse să fie înțeleasă, în care să se simtă acasă. Momentan această lume este în Viborg, un mic oraș din Danemarca în care locuiește acum. A început cu un curs intensiv de bazele desenului, organizat de facultatea la care își dorește să intre la un moment dat. După cele șase luni de studiu, ne-am dat cu toții seama că și-a găsit lumea și tribul. Acolo și-a făcut prieteni adevărați, așa cum ne-am fi dorit să aibă aici și nu a avut. Acolo a găsit un suflet pereche, acolo a găsit liniștea și normalitatea în care se simte bine. Ceva bine tot am făcut, ne gândim acum.
Sigur că nu e deloc comod, financiar vorbind. Nici pentru noi, nici pentru ea. Sigur că ne e dor. Am scris despre asta în newsletter-ul Sub Copac, la care îți amintesc că te poți abona, acolo îmi e mai la îndemână să scriu frecvent și uneori chiar la cald, din călătorii. Sub Copac am povestit și despre drumul făcut în iunie spre Danemarca, cu opriri în Nurnberg și Darmstadt.
Aici vreau să scriu puțin despre Viborg, să adaug fotografii de la Alex și să completez atașamentul de părinte cu viziunea călătorului. Viborg e cu adevărat un oraș foarte plăcut și calm, o oază de liniște și de frumos într-o lume haotică. M-am atașat imediat de colțul acesta de lume și nu doar pentru că e colțul Petrei.
N-am stat suficient petru a descoperi tot ce era de descoperit, în oraș și în împrejurimi. Dar au fost câteva lucruri care ne-au impresionat și care merită pomenite:
Spiritul orașului
Viborg e genul acela de oraș în care simți că viața personală a omului contează, chiar și atunci când acesta e muncitor, casier, medic, farmacist sau mai știu eu ce. În weekend e totul mort, puține magazine rămân deschise de sărbători sau după o anumită oră. Poate doar la cel românesc să ai o șansă – pentru că da, există un magazin cu produse românești! Oricum, oriunde privești, simți un calm și un trai mult diferit de ceea ce poți experimenta la noi sau în alte țări aflate nu foarte departe.
Cât nu ești preocupat de cumpărături, ai timp să ieși în parc sau alte frumoase locuri amenajate la malul lacului.
Dacă rămâi în centru, poți admira culorile dintr-o mică și veche grădină de plante perene sau aromatice, cu ierburi folosite la șnaps, poți degusta multă bere artizanală (în Danemarca am băut cea mai bună bere artizanală fără gluten!) sau poți să te bucuri de un festival, sunt destul de multe de-a lungul anului.
Arta în Viborg
Viborg a fost orașul unei familii de artiși, pe numele lor Skovgaard. Primăria veche este acum un muzeu dedicat tatălui, peisagistul romantic Peter Christian Skovgaard (1817 – 1875) și copiilor, toți artiști: Joakim (1856 – 1933), Niels (1858 – 1938) și Susette (1863 – 1937). Se pare că mulți dintre nepoți tot pe calea artistică s-au îndreptat. Susette Skovgaard a lucrat și în ceramică (sunt câteva lucrări foarte interesante în muzeu), iar Joakim Skovgaard a pictat frescele din catedrală într-o manieră unică, eu nu-mi amintesc să mai fi văzut așa ceva.
Aproape de Viborg
Nu am ieșit din oraș, dar am citit că sunt trasee, păduri și rezervații naturale în care poți să ieși la aer și să faci mișcare. Iar dacă te interesează arta, e de neratat vizita la ARoS, muzeul din Aarhus e unul dintre cele mai frumoase muzee de artă vizitate de mine până acum. Aarhus, al doilea oraș ca mărime, după Copenhaga, e la doar 66 de km distanță de Viborg.
Arhitectura
Am o slăbiciune pentru casele de cărămidă și arhitectura scandinavă și nordică. Nu mă descurc cu denumirile de specialitate, așa că nu voi intra în detalii, dar te invit să îți faci o primă impresie măcar privind orașul de sus, de la nivelul muștei mamă (mai multe detalii și imagini mai mari tot Sub Copac, aici), sau cu ajutorul fotografiilor surprinse de Alex.
Amintiri
Eu și Petra avem cel puțin două obsesii în comun, pe lângă desen: cafeaua și „lânițele”. Nu sunt multe cafenele de specialitate în Viborg, dar sunt. Cât despre lânițe, ghici cum mă simt eu în fiecare zi în Viborg, chiar și în București? Nu e prima dată când tricotez amintiri, am un pulover cu lână din Feroe, altul cu lână din Viena. Va fi gata și unul danez, la un moment dat…
În final, pot spune că Ginger a fost și el încântat de Viborg. S-a emoționat să o revadă pe Petra și s-a bucurat de toate mirosurile noi.
Ce poate să nu-ți placă în Viborg? Îți spun eu, prețurile. Cât stai acasă și gătești e ok. Cum ieși în oraș să bei sau să mănânci ceva, ei bine, e mai greu. Nici la cazare nu există conceptul de chilipir, iar opțiunile nu sunt foarte multe. Asta e, totul are un preț pe lumea aceasta.
Ce urmează? Hai să-ți spun. Mi-am dat întâlnire cu Petra, de ziua ei, în Copenhaga. Încă nu știu ce vom face acolo, nu avem decât vreo patru zile la dispoziție, dacă ai recomandări și idei, lasă-mi un comentariu. Și abonează-te la Sub Copac, ca să primești noutățile direct în mail. Poate trimit o carte poștală virtuală, iar pentru abonații cu plată chiar una reală, dacă timpul îmi permite.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
