Londra în 3 zile. Ziua 3

Londra în 3 zile. Ziua 3

Şi iată că am ajuns şi în ultima zi a city break-ului nostru. La fel ca în celelalte două zile, şi în aceasta programul pe care vi-l propun va fi unul mixt, îmbinând deopotrivă obiective culturale cu shopping şi, desigur, distracţie şi voie bună, că doar sunteţi în concediu. Haideţi aşadar să parcurgem împreună „planul de bătaie” pentru cea de-a treia zi a şederii voastre la Londra:

1. Royal Albert Hall. Construită de Regina Victoria în amintirea preaiubitului ei soţ, Prinţul Albert, care a murit la 42 de ani de febră tifoidă şi pe care Regina l-a jelit neîmpăcată tot restul vieţii, grandioasa sală de spectacole a fost inaugurată în anul 1871.

Royal Albert Hall

Dacă Albert Memorial de care vă vorbeam într-un episod anterior constituie partea decorativă a memorialului închinat Prinţului Albert, Royal Albert Hall se spune că reprezintă partea practică. Vă previn că nu aveţi voie să vizitaţi Royal Albert Hall altfel decât cu ghid, după cum nu aveţi voie nici să faceţi poze. Ghida care ne-a însoţit pe noi a fost însă pur şi simplu minunată şi ne-a transmis o sumedenie de informaţii care mai de care mai interesante: începând cu marea poveste de dragoste dintre Queen Victoria şi Prince Albert (la auzul căreia nu te poţi abţine să nu lăcrimezi măcar un pic), trecând prin istoria fascinantă a sălii şi construcţiei acesteia, inclusiv privind extraordinara ei capacitate de metamorfozare astfel încât să poată găzdui atât concerte clasice, rock şi pop, spectacole de balet şi operă, cât şi meciuri de tenis, baluri, ceremonii de premiere şi spectacole de caritate, şi sfârşind cu detalii „suculente” despre loja specială a Reginei Elisabeta a II-a – pe care desigur veţi avea ocazia să o şi vizitaţi – dar şi cu modul inedit în care s-a asigurat acustica fantastică a sălii. Ce să mai, din punctul meu de vedere vizita a fost unul dintre „highlights”-urile vacanţei de la Londra. Mă abţin să vă povestesc mai multe pentru că nu vreau să vă stric bucuria descoperirii.

Harrods interior

2. Harrods şi Liberty. După ce v-aţi bucurat ochii şi urechile cu uimitoarele poveşti despre Albert Hall, este momentul să vă relaxaţi cu un pic de shopping. Desigur, dacă (mai) aveţi cu ce, ştiut fiind faptul că Londra are un talent special în a-ţi uşura considerabil buzunarele, lucru periculos mai ales dacă conţinutul acestora nu este şi aşa foarte consistent. Eu personal nu mi-am permis să îmi cumpăr nimic dintre toate produsele celebrelor case de modă prezente la Harrods şi Liberty (ce-i drept nici nu am suferit foarte tare din pricina asta). Am băut în schimb în Harrods o cafea şi un suc excelente într-o cafenea micuţă cu specific italian. Am admirat apoi frumoasele statui egiptene din interiorul magazinului, am aruncat un bănuţ in fântâna dedicată Prinţesei Diana şi lui Dodi Al Fayed şi m-am pozat cu ursuleţii gigantici de pluş – mascotele Harrods – cu care dădeam nas în nas peste tot.

Sherlock Holmes Museum

3. Sherlock Holmes Museum. Pentru a vizita muzeul coborâţi la staţia de metrou Baker Street. Primul indiciu îl veţi căpăta până să ieşiţi la suprafaţă, priviţi cu atenţie de-o parte şi de alta a scărilor rulante. Muzeul este situat foarte aproape de gura de metrou la numărul 221B Baker Street (pe care nu se poate să nu vi-l amintiţi din romanele şi nuvelele despre genialul detectiv Sherlock Holmes al lui Sir Arthur Conan Doyle). Interesant este că acest număr nu a existat până la deschiderea Sherlock Holmes Museum în 1990, drept pentru care el a fost creat special pentru muzeu, fiind situat de atunci între numerele 237 şi 241 Baker Street :-). Muzeul este o reconstrucţie suficient de fidelă a casei descrise în cărţile lui Conan Doyle şi conţine foarte multe antichităţi deosebit de interesante (un WC de lemn cu sertar, un mop de lemn, suporturi de ziare, seturi şi măsuţe de ceai, lunete, truse medicale ş.a.m.d.), ilustrări ale unor scene din cărţi pe bază de personaje în mărime naturală (m-am speriat ceva când am întors capul neatentă şi era cât pe-aci să mă lovesc de Câinele din Baskervilles, mai bine zis de capul lui negru tăciune ţâşnind afară dintr-un perete) şi multe alte curiozităţi (de ex. o carte cu interiorul decupat pentru a ascunde un pistol).

Magazinul de suveniruri poartă şi el amprenta cărţilor lui Conan Doyle, atât prin decoraţiuni cât şi prin costumele vânzătoarelor şi al poliţistului care îi străjuieşte intrarea. A, uitam să vă spun: atât în interior cât şi la intrarea în muzeu vă puteţi poza purtând celebrele simboluri ale lui Sherlock Holmes – şapca de detectiv, pipa, lupa şi pelerina.

4.  Beatles Store. Cred că nu mai e cazul să vă spun câte minunăţii ascunde micuţul magazin. Cum nu a fost posibil să îl cumpăr pe tot, a trebuit să mă mulţumesc cu un tricou şi o gentuţă imprimate cu preferaţii mei. Evident, sugestia vizitării magazinului Beatles se adresează numai fanilor.

Beatles Store

5. Händel House Museum. 25 Brook Street este adresa casei în care a trăit la Londra compozitorul german Georg Friedrich Händel începând cu anul 1723 şi până la moartea sa în 1759. Şi aici veţi descoperi tot soiul de amănunte interesante despre viaţa lui Händel, iar la sfârşitul vizitei vă veţi putea bucura auzul cu un concert într-una dintre încăperile muzeului dotate cu instrumente muzicale. Noi am asistat ce-i drept doar la repetiţii, însă acestea sunau atât de bine, încât îmi imaginez cât de fain trebuie să fi fost concertul propriu-zis. S-ar putea să vă placă şi vouă mai mult decât aţi putea crede.

6. British Museum. Nu degeaba l-am lăsat la sfârşit, pe principiul „ultimul

British Museum Oriental

dar nu cel din urmă”. Mi-a plăcut la nebunie, aş fi stat ore, ba nu, zile în şir să studiez fiecare pietricică, să citesc fiecare explicaţie, să cercetez fiecare detaliu. Ok, ştiu că (prea) multe dintre exponatele senzaţionale pe care le cuprinde sunt „împrumutate” – ca să mă exprim delicat – dar merită oricum. Unde mai pui că intrarea este liberă, lucru la care nu m-aş fi aşteptat având în vedere câţi bani am lăsat până acum la muzeele vizitate. Pe mine m-au încântat în special colecţiile orientale şi mai ales cea egipteană, dar recunosc cinstit că nu am apucat să străbat tot muzeul, în ciuda faptului că am ales special o zi în care muzeul era deschis până la 20.30 (ceea ce vă recomand şi vouă să faceţi). Foarte mult mi-a plăcut şi ideea îndemnului lui Tennyson care te întâmpină la intrarea în British Museum: „And let thy feet / Millenniums hence / Be set in midst of knowledge„.

Cam astea ar fi propunerile mele apropo de ce nu ar trebui să rataţi dacă vă aflaţi într-o minivacanţă la Londra. În cazul în care aţi mai avea la dispoziţie măcar două zile în plus, vă recomand cu căldură să alegeţi una sau mai multe dintre numeroasele excursii atractive (de câte o zi şi/sau o jumătate de zi) care vă vor purta prin împrejurimile Londrei. După îndelungi cugetări, eu m-am hotărât pentru două dintre acestea: prima a inclus Leeds Castle, Canterbury, stâncile albe de la Dover şi Greenwich plus croazieră pe Tamisa, iar cea de-a doua Windsor Castle, Stonehenge şi Oxford. Vă asigur că am avut ce vedea şi învăţa în fiecare dintre aceste locuri. Dar despre asta vă voi vorbi, poate, cu o altă ocazie…

Articole similare:

Londra în 3 zile. Ziua 1

Londra în 3 zile. Ziua 2.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Ioana este filolog şi jurist, pasionată dintotdeauna de cărţi, călătorii şi limbi străine. Călătoreşte serios de acum vreo 5-6 ani, timp în care a văzut deja peste 130 de oraşe în 25 de ţări din Europa, America şi Asia. Îi place să ia pulsul locurilor vizitate participând la spectacole şi festivaluri specifice şi căutând oraşele mici care păstrează cel mai bine spiritul locului. Iubeşte pescuitul, teatrul, skiul şi înotul. Consideră că investiţiile ei cele mai de preţ sunt amintirile, iar călătoriilor le datorează unele dintre cele mai frumoase amintiri.