Burgundia, inima Franţei şi Vercingétorix

Străbăteam Burgundia, acest ţinut minunat unde colinele blânde şi câmpiile se întrepătrund. Holdele, viţa de vie, livezile de cireşi, pădurile, canalele cu apele lor limpezi, oraşele şi catedralele lor, castelele, mânăstirile, dovedesc toate că omul, prin ceea ce a creat aici, a ocrotit natura şi a înfrumuseţat locurile; el a beneficiat de pământuri fertile, o climă blândă şi lipsa calamităţilor. Am trecut prin oraşele Autun, Vezelay, Dijon, Beaune, Auxerre, Avallon, Tonnere, toate frumoase şi prospere; drumurile (foarte bune) ne-au îmbiat şi prin sate bogate, cu hectare de vită de vie, crame, degustări şi vânzări de vinuri.

Locuită încă din preistorie, Burgundia este importantă pentru Franţa nu numai pentru vinurile sale nemaipomenite ci şi din punct de vedere istoric.

Locuri şi evenimente

Sunt locuri şi evenimente care marchează destinele unor oameni sau ale unor popoare. În mijlocul Burgundiei există un astfel de loc – se numeşte Alise – Sainte – Reine şi se ajunge la el pe un traseu între Tonnere şi Dijon. O statuie uriaşă înălţată pe o colină domină câmpia Laumes şi obliga la o incursiune în trecut.

În anul 52 i. d. H. romanii în expansiunea lor în Europa, conduşi de Iulius Cezar ajung în Burgundia de astăzi, mai exact la Alise – Sainte Reine (Alesia). Aproape toată Galia formată din mai multe populaţii celtice se reuneşte la Bibract, capitala întinsă pe 135 de hectare cu aproximativ 20000 de locuitori şi îşi alege un tânăr prinţ din Auvergne, Vercingétorix, să conducă lupta împotriva invadatorilor. Numai că strategia acestuia (s-a închis în oraş) şi lipsa sprijinului promis din exterior au condus la înfrângerea sa; romanii au construit şanţuri, turnuri, capcane, fortificaţii invincibile şi după două luni Vercingétorix şi-a depus armele la picioarele lui Cezar. Un tablou din 1899, pictat de Lionel Noel Royer prezintă momentul în care Vercingétorix îşi înfrunta cu demnitate eşecul dar calul sau, cu capul adânc aplecat, sugerează dramatismul situaţiei.

Vercingétorix Throwing His Weapons at the Feet of Caesar, 1899

Galia a fost colonizată; se consideră că de atunci a început istoria Franţei. Vercingétorix, ţinut un timp prizonier, a fost ucis când Cezar a intrat triumfător în Roma, certificându-se astfel înfrângerea zdrobitoare a galilor.

Singuratic, impunător, etern, Vercingétorix nu a fost uitat; el a devenit erou naţional iar în secolul al XIX lea (1865), la cererea lui Napoleon al III lea, sculptorul Aime Millet a creat din fier şi cupru o statuie de proporţii (de şapte metri înălţime). Pe un soclu de granit (conceput de arhitectul Violet le Duc), un bărbat puternic, în repaos, cu mâinile fixate pe o sabie, pare a-şi privi soarta, undeva în depărtare, dincolo de bătălia ce urmă şi de umilinţa înfrângerii. El a trecut deja în legendă. Faţa încadrată de şuviţe grele, mustaţa, mărgelele, armele, portul, nu corespund neapărat epocii, sunt rodul imaginaţiei artistului şi a modului în care îşi imaginau artiştii şi istoricii secolului al XI- lea că arătau galii; acest fapt nu mi s-a părut important. Măreţia, curajul şi calmul îngândurat al unui general obligat să înfrunte una dintre cele mai de temut maşini de război ale lumii antice, m-au impresionat puternic. De aceeaşi culoare cu statuia Libertăţii acest monument impunător şi singuratic, aşteaptă ca şi David al lui Michelangelo, o confruntare decisivă sau, trecut deja în eternitate, îşi priveşte tara acceptând că înfrângerea şi sacrificarea sa au semnat actul de naştere al naţiei ? Rămâne privitorului sarcina de a reflecta, dincolo de operă de artă, la misterioasele căi ale istoriei sau deciziilor omeneşti şi la consecinţele lor.

Istoria retrăită în prezent

Nu departe sunt ruine galo – romane şi centrul de interpretare. Conceput de arhitectul Bernard Tschumi aici s-ar afla reconstituirea în mărime naturală a unui fragment (o sută de metri lungime şi o sută cincizeci de metri adâncime) din fortificaţiile romane, decoruri grandioase, filmul ultimei bătălii, ateliere tematice creative pentru adulţi şi copii, degustări galo – romane, jocuri etc. O lecţie de istorie “pe viu”, de neuitat. Am văzut câte ceva din şosea, situl era închis, cu ceva lucrări pe lângă.

Aşadar un sfârşit poate însemna un început. Impunătoarea statuie veghează la liniştea ţării într-un frumos decor natural, sub magnifici nori franţuzeşti.

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.