În sudul Franţei, pe lângă vecinătatea mării, parcurile naturale regionale oferă peisaje de mare diversitate şi frumuseţe: mlaştini în Camargue, chei şi peşteri în Cevennes.
Din Nimes după Florac (localizarea este la sfârşitul articolului)*, am trecut prin munţi tăiaţi şi modelaţi de două râuri, limpezi şi albăstrui, Jonta şi Tarnul alergând pe sub poduri şi pe lângă sate încântătoare. Tarnul izvorând din Muntele Lozère a pătruns imediat în platourile Causses şi a tăiat un canion cu adâncimi ce variază între 400 şi 600 m pe o lungime de 53 km între Quezac şi Le Rozier. Cheile erau spectaculoase, roci enorme aplecate desupra şoselei nu cădeau ci permiteau acesteia să treacă prin groasele lor baze, în scurte tuneluri. Munţii nu erau piramidali ca Alpii; constituiţi din blocuri masive, calcaroase, cu partea superioară a platoului populată de verdeaţa, erau săpaţi pe verticală de ape. Coloraţi în nuanţe de griuri, alb, ocru, ruginiu, purtau în partea inferioară, când pământul se urcase pe coaste, haine sărbătoreşti de vară: tufe grase de flori galbene, mov şi roz şi păduri de foioase lăsând soarele să alerge prin văi. Situată în sudul Masivului Central Jonta traversează regiunea Grands Causses iar după ce formează canioane pitoreşti se varsă în Tarn.
Din Meyrueis, aproape de Jonta, o prelungire a şoselei ducea la peştera Argilan numită şi peştera roz.
Catedrala din adâncuri
Peştera Argilan este aproape de valea Jontei, mai exact de Meyrueis. Se intră numai cu ghid la ore fixe, am aşteptat, ne-am îmbrăcat (sunt zece grade înăuntru) şi am fost conduşi (deşi eram numai noi doi şi un suedez) printr-un umed, rece şi picurator întuneric, pe poteci din metal alunecoase: luminile au început să se aprindă într-o “încăpere” vastă, împodobită cu forme şi culori de o extraordinară bogăţie : stalactite şi stalagmite, de la pui (formaţiuni tubulare) la străbunici – două coloane au respectabilă vârsta de peste 500.000 de ani.
Dimensiunile peşterii, 140 m/50 m/25 m, o încadrează printre cele mai mari din Franţa. Concrescentele adunate în ansambluri impresionante seamănă cu o moschee, minarete, capelă, turma de oi, domuri, demoni, vaste policandre şi, folosind imaginaţia, cu multe altele. Din “plafon” atârnă graţioase draperii, perdele, franjuri fine, ţurţuri de calcar; se pot vedea o palmă uriaşă şi forme fantastice, halucinante unele ca nişte organe gigante, altele ca nişte monştri informi.
Pe lângă formaţiuni, peştera este renumită şi pentru coloritul său intens: cantităţi diferite de oxid de fier au pigmentat formaţiunile în nuanţe calde de la roz pal şi roz aprins, marouri; oxidul de magneziu a colorat în gri şi ocruri completate cu nuanţe de alb.
Aceasta era prima cavitate. Sub ea, pe multe scări se cobora în alte săli inferioare, un labirint subteran ce urma fosta albie a unui râu la 120 m sub grotă. Şi aici sunt concreţiuni impunătoare, coloane, draperii, lacuri. Două spaţii suprapuse de dimensiunea unor catedrale cu urcuşuri şi coborâşuri umede, întunecoase, mărginite de hăuri; “cerul” şi “pământul” se unesc pe alocuri prin coloane pe care alunecă lumina. Sunt grote în care te-ai culca dacă ar trebui să-ţi aştepţi moartea. După o oră de plimbare sub pământ de la o ieşire pe faleză se vede o magnifică privelişte, cheile Jontei, scăldate într-un abur albăstrui.
Descoperită din întâmplare de un tânăr păstor care urmărea o vulpe, peştera a fost explorată complet în 1888 de speologul E.A. Martel şi a fost deschisă pentru public în 1890. Cu mai mult de o sută de peşteri amenajate pentru a fi vizitate, turismul subteran francez este pe locul întâi în Europa şi se situează alături de acela al Statelor Unite şi Chinei.
Peştera a cunoscut numeroase prăbuşiri şi transformări, este vie, apa lucrează în calcar, dovadă sunt obiectele lăsate să se “pietrifice”, printre care şi un vulpoi care să amintească de descoperirea ei. Peştera şopteşte prin fire de apă şi picături, devine cu fiecare clipă chiar dacă este nevoie de milioane de picături pentru că aceste deveniri să devină vizibile.
Ghida ne-a întrebat de unde suntem şi ne-a spus că este căsătorită cu un roman şi că socrii sunt în Hunedoara, dar încă nu i-a vizitat. Ca să vezi!
– Cum e în România?
– Frumoos!
În jurul peşterii erau răspândite pe un platou pietre roase şi cocoşate; vântul nu putea să le fi adus, de căzut şi rostogolit nu aveau de unde să cadă. Mi-am amintit de legenda (Andre Arnal Legendes et Recits) seniorului foarte rău: el trăia într-un castel, avea o mie de oi şi îşi bătea şi epuiza servitorii. Într-o seară, un bătrân murdar şi zdrenţăros i-a bătut la poartă şi a cerut găzduire. Castelanul l-a refuzat, slujitorii săi l-au alungat. Era Hristos deghizat. Acesta a început să blesteme, nori grei au umplut cerul, fulgere s-au dezlănţuit, castelul s-a prăbuşit, oile s-au transformat în pietre albe. Toate acestea s-ar fi întâmplat într-un alt loc dar şi în jurul peşterii păreau că au ajuns câteva oi – pietre căci prea păreau picate din cer.
La sfârşitul traseului prin chei doi bătrânei viguroşi, pe biciclete, roşii din cauza efortului precum racul fiert, s-au lăudat că sunt în stare de asemenea faptă în fiecare an şi nu oriunde, ci pe unul din cele mai frumoase drumuri din Franţa. I-am felicitat pentru performanţă şi pentru că au asemenea frumuseţi la îndemână şi au strălucit de fericire ca rubinele.
* Localizare: sud – estul Franţei; din Nimes pe N 106, Ales, Le Grand – Combe, Florac; de aici spre sud, Vebron, Fraissinet – de Fourques, Meyrueis (punct de dus – întors la La Grotte d’Argilan), Cheile Jontei (Les Gorges de la Jonte) până la Le Rozier, unde încep Cheile Tarnului (les Gorges du Tarne) trecând prin Les Vignes, la Malene, S-te Enimie, Montbrun, Quezac, Ispagnac şi din nou Florac. Sau invers, spre nord, prin cheile Tarnului apoi ale Jontei şi peştera.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!