700 de ani de istorie sunt la picioarele mele. Mi-am dorit să ajung în Yvoire încă de acum un an, dar vremea nefavorabilă și timpul scurt pe care l-am avut sau mai bine zis pe care nu l-am avut, mi-au ținut ascuns privirii mele acest mic orășel de pe malul lacului Léman. Asta până când, în vara asta, cu ceva noroc am reușit să rătăcesc pe străduțe și grădini timp de aproape 2 ore.
Nu că ar fi deajuns, dar atât a fost să fie, știi vorba aia: socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Plecând din Nyon (pe teritoriu elvețian), am prins penultimul vapor către Yvoire (pe teritoriu francez), căci cel mai ușor ajungi pe apă, iar să faci înconjurul lacului cu trenul și autobuzul nu e cea mai potrivită alegere.
Era o zi frumoasă de septembrie. Un vânticel zgribulea fața apei, iar un om fericit stătea la prova vasului. În urmă rămânea castelul din Nyon, iar în față răsăreau rând pe rând din luciul apei orășele colorate și peisaje picturale. Douăzeci de minute mai târziu vaporașul încetinea, iar din spatele pontonului apărea castelul. La dreapta lui se întrezăreau deja străduțele înflorate.

Istoria turistică s-a scris după cel de-al Doilea Război Mondial. Astfel, anul 1950 s-a alăturat altor date istorice cu semnificație pentru micul orășel: 1306 (construcția fortificațiilor de către Contele Amédée V cel Mare) sau 1592 (atacul brutal asupra orașului care a transformat o fortăreață militară într-un sat sărac de fermieri și pescari).
Sălbaticii lacului Léman (numiți așa de Alfred de Bougy) au devenit gazdele a peste 1 000 000 de vizitatori anual. Florile atârnă la ferestrele fiecărei case, iar numeroase magazine te atrag de pe străduțele mărginite de ziduri groase de piatră.
Nu rata o plimbare prin grădina celor cinci simțuri, un labirint vegetal compus din numeroase saloane verzi având în fundal silueta castelului din Yvoire.
Din păcate soarele apunea, norii tăcuți acopereau cerul, timpul era aproape scurs. Dacă ai timp, nu rata o plimbare în tăcere de-a lungul țărmului cu bărcuța solară l’Aquarel.
În pași rapizi lăsam în urmă străzile în pantă şi mă îndreptam spre debarcader. Așteptând vaporul am îndreptat lentila aparatului foto încă o dată spre castel și spre cer; minunate clipe.
Aproape să pierd vaporul, ultimul pe ziua aceea. Am ridicat ochii și am rămas surprins, și asta pentru că vaporașul de la dus s-a transformat într-unul din cele opt vapoare de epocă, cu aburi, care brăzdează apele lacului Léman. «Savoie», un minunat vapor care își trăiește a treia viață acum m-a dus în siguranţă înapoi la Nyon (detalii într-un articol viitor).
Ce zici, dacă te nimerești prin zonă, tragi o fugă în orașul florilor?
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!