La, pe şi în Tour Eiffel

Am dat în ultime vreme peste două articole cu fobii: Brad Florescu şi frica lui de avion, Vlad Petreanu şi frica de înălţimi. Ai crede că cele două au legătură între ele dar nu e chiar aşa. Nu mă tem să mă uit în jos din avion, nu mă tem deloc (ba chiar mi-a plăcut la nebunie şi tare aş mai vrea) să zbor într-un motodeltaplan, dar pune-mă să mă uit de la etajul 7 în jos. Sau suie-mă în Tour Eiffel şi obligă-mă să mă uit în jos. Ei bine, nu o fac. Cred că ştiu de ce mi se întâmplă asta dar nu vă povestesc acum pentru că sunt întâmplări triste din copilărie la care am avut neşansa să fiu martoră.

Îi dedic aceste imagini lui Vlad Petreanu şi îi doresc să scape de frică! Duminică va zbura cu balonul, aşteptăm să ne spună cum a fost! 🙂

PS 1: Alex nu a prea apucat să facă prea multe poze de sus în jos din Tour Eiffel, asta pentru că eu nu ştiam cum să facem să coborâm mai repede. Şi drept răzbunare m-a pus să o iau în jos pe scări, hmmm, nu mi-a plăcut deloc priveliştea!

PS 2: Data viitoare promit să fac eu poze de sus în jos cu noul meu mic aparat foto, pe care Alex l-a preluat de la Vlad, sperând să mă facă şi pe mine să privesc lumea prin obiectiv. Ce ziceţi, voi reuşi?

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.