Relaxare antigravitationala

“Odata ce ai incercat zborul, vei pasi totdeauna pe pamant cu ochii ridicati spre cer, acolo unde ai fost si vei dori mereu sa te intorci.” Leonardo da Vinci.

Sambata am descoperit un mod inedit de a-ti petrece o zi de week-end: zborul! Nu imi imaginam ca o astfel de distractie poate fi la indemana oricui, oricand, asa cum nu stiam ca e atat de aproape de Bucuresti. E adevarat ca odata ce ai spus Bucuresti ai calculat deja o ora pana la iesirea din oras si mai adaugi inca jumatate de ora pana la aerodromul Sirna – Tericeni (din Potigrafu spre Gorgota si manastirea Pissiota).

Ce te asteapta? Cel mai bine poti vedea in filmul de mai jos:

Am aflat de aceasta initiativa de la VisUrat, caruia nu am suficiente cuvinte sa ii multumesc pentru ca ne-a chemat. Cand am ajuns acolo nu stiam cu ce voi zbura si cum va fi, nu stiam nici macar daca voi avea curajul sa o fac sau daca imi va fi rau in aer sau nu. De fapt nu mai zburasem niciodata in altceva decat intr-un avion clasic de pasageri. Ma uitam la aparatele usoare si abia asteptam sa vad pamantul de mai sus decat cei 160 de cm la care se pozitioneaza, aproximativ, ochii mei.

De aceea, atunci cand ceilalti inca mai erau ocupati cu pozele si conversatia, am fost singura care am auzit intrebarea: “hai, nu zboara nimeni?” si m-am infipt prima, precum copilul pofticios la ciocolata.

Am intrebat de punga. Am aflat ca nu e. Moment in care am hotarat ca trebuie sa ma simt bine si asa a si fost. De fapt cred ca mai rar in viata m-am simtit atat de bine. Doar o plimbare pe propria motocicleta ar mai fi putut concura la extazul care ma cuprinsese insa senzatia era proaspata, diferita.

Si nu a trebuit sa astept prea mult pana cand sa descopar ca si extazul are grade de comparatie si ca se poate intotdeauna mai mult – asa ca dupa prima plimbare cu un avion usor, a venit momentul sa imi pun casca pe cap si sa ma trezesc zburand pe un motor. Bineinteles ca e vorba de motodeltaplan si ca am fost doar pasager pe “utilajul” inaripat. Am intins totusi mainile si, daca as fi stiut cum, nu ar fi fost greu sa il manevrez chiar din spate, am vazut ca asa se si invata de fapt. Cu vantul in piept, simtind in maini vibratiile produse de schimbarile de vant precum si siguranta din manevrele pilotului – un om extraordinar care dovedeste ca pasiunea nu are varsta (daca nu ma insel are in jur de 60 de ani, respect!) – am simtit ca imi depasesc statutul de om. Am intins mainile in lateral si m-am bucurat de zbor si de scurta eliberare de sub forta gravitatiei. Si eu care credeam ca mersul pe doua picioare e un semn de superioritate! Am avut o singura nemultumire: a durat atat de putin!

Pentru ca am fost destul de multi la coada si pentru ca ziua e mai scurta in acest anotimp, nu am apucat sa incerc si avionul ultrausor Pioneer 300 sau gyrocopterul (singurul din Romania). Dar dupa experienta cu motodeltaplanul nici nu stiu daca as fi putut zambi mai larg decat o faceam deja…

O galerie completa de imagini gasiti, ca de obicei, la Alex pe blog.

Daca va tenteaza sa traiti si voi aceasta experienta si doriti mai multe detalii vorbiti cu Sebi (flysebi@yahoo.com) sau aruncati un ochi pe blogul lui. Alte date de contact sunt si in filmul de mai sus.

Impresii scrise de: Roxana

Perioada: noiembrie 2009

Ti-a placut acest articol? Nu uita sa votezi, e simplu, vezi mai jos 🙂 Iti multumim!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.