Măritată cu un beduin

„Măritată cu un beduin” de Marguerite van Geldermalsen

Am prima dată posibilitatea de a interacţiona cu beduinii în Egipt. Ni s-a promis că mergem să luăm cina într-un cort tradiţional şi bănuiesc deja că e doar un aranjament turistic care nu îmi va oferi şi şansa de a vedea cum trăiesc cu adevărat aceşti oameni ai deşertului. Intrăm cu autocarul în deşertul Sinai, iar şeicul, şeful beduinilor, soseşte nu se ştie de unde, în maşina sa de teren de un alb imaculat. E îmbrăcat în haine albe, scrobite şi îl însoţeşte o femeie cu părul lung, cârlionţat, revărsându-se liber. Mă jenez să întreb, dar presupun că e una dintre femeile care au renunţat la viaţa lor europeană şi civilizată şi s-au căsătorit cu beduini. „Oricine e binevenit la noi şi poate călători alături de noi”, mi se spune, la o discuţie în jurul focului.

Despre acelaşi fenomen aud şi în Iordania, la Petra, locul ce a aparţinut pentru mult timp beduinilor şi unde aceştia încă se mai ocupă de comerţ, transportul cu măgăruşi, cămile, cai şi aşa mai departe. Foarte mulţi copii de beduini ştiu engleza, tocmai pentru că sunt foarte multe soţii din Europa.

În Wadi Rum am din nou ocazia să interacţionez mai îndeaproape cu beduinii şi, petrecând 3 zile într-o tabără de câteva corturi pentru turişti, reuşesc să stau mai mult de vorbă cu ghidul şi bucătarul nostru ce aparţine unei mari familie de beduini. Nici el nu mai locuieşte în deşert, dar mama lui este încă acolo şi mergem într-o zi să o vizităm, la ea în cort. E o vizită liniştită, cu ceai şi fără cuvinte în limbi de circulaţie internaţională. Abia aici simt că pot lua, în sfârşit, pulsul vieţii din deşert.

Deşertul are un magnetism al lui, iar viaţa beduinilor trebuie să fi fost fascinantă prin simplitatea şi duritatea ei, la un moment dat. Dar tot nu pot spune că sunt foarte încântată cu ceea ce reuşesc să aflu din toate aceste experienţe.

maritata-cu-un-beduinAsta până când îmi cumpăr cartea „Măritată cu un beduin”, de Marguerite van Geldermalsen, neozeelandeza care s-a căsătorit cu un beduin din Petra şi a trăit alături de el în grotă, au avut şi au crescut copii, abia spre final mutându-se într-una din casele de la Umm Sayhoun.

Te vei plictisi pe la jumătatea cărţii, îmi spun mai multe voci. Într-adevăr, cartea nu e o capodoperă literară, e scrisă simplu şi, cred eu, onest, e scrisă cu discreţie şi delicateţe, fără să intre în detaliile amoroase care ar putea să o facă mai comercială. Dar e emoţionantă şi surprinzătoare de la un capăt la altul, fiind un jurnal extraordinar al unei comunităţi, un document valoros pentru oricine încearcă să afle răspunsul la întrebarea: oare cum trăiau beduinii în grotele de la Petra? Aflu mai multe despre viaţa lor, despre cum găteau, cum se spălau, cum îşi organizau evenimentele importante din viaţă, ce alternative aveau sau nu atunci când era vorba de sănătate şi aşa mai departe.

Dincolo de toate aceste detalii, mă impresionează puterea de adaptare a unei femei moderne la modul de viaţă complet diferit al beduinilor, aşa cum mă impresionează deschiderea unui beduin către nou. În fond este vorba de o iubire care dovedeşte că, în cazuri rare, barierele culturale pot fi mai flexibile decât ne închipuim. Am auzit de prea multe eşecuri ca să nu subliniez raritatea acestui exemplu. Relaţia dintre cei doi este, atât cât se relatează în carte, minunată, iar legătura beduinilor între ei, felul în care se susţin şi se ajută din puţinul pe care îl au, face de ruşine orice comunitate civilizată.

Ca de obicei, nu vreau să îţi dau mai multe detalii. Dacă vei alege să o citeşti, dacă ai aceeaşi curiozitate pe care am avut-o eu, dacă ai un suflet suficient de sensibil încât să te emoţionezi dincolo de cuvintele scrise şi nescrise, probabil că nu vei fi dezamăgit. Va trebui totuşi să ignori câteva greşeli de traducere şi editare sau poate e mai bine să cumperi varianta în engleză.

Iar dacă ai citit-o deja, aştept să îmi spui părerea ta. Poate că ai cunoscut-o pe Marguerite, poate ai avut şansa de a o întâlni la taraba fiului ei, de la Petra (din ce scrie în carte şi din ceea ce am mai citit nu mai locuieşte permanent în Iordania). Oricum, dacă e aşa, dacă i-ai întâlnit familia, mi-ar plăcea să îmi laşi o vorbă şi să îmi spui ce fel de oameni sunt.


Dacă ești pasionat de lectură și vrei să primești recomandări de la Roxana, o dată pe lună, înscrie-te în:

Clubul Pasionaților de Cărți din LumeaMare.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent studiază artele plastice și fotografia, iar când rămâne timp mai scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.