Între Devin și Visegrad
După ce-am purces de la castel, îmbrăcate, încărcate, împănate și ușor topite de căldură (era cald Roxano, nu-i așa că era cald atunci?), am luat-o pe un drum recomandat de un prieten, cică e pe malul Dunării, și cum noi voiam să fim cât mai aproape de fluviul nostru drag, părea să facă mult sens alegerea respectivă. Nu zic, nu regret nicio secundă că n-am mers pe un drum principal, însă noi Dunăre… n-am văzut. Stai să vezi de ce.
Am căutat drumul respectiv pe Google Maps ca să vi-l arăt și vouă, numai că l-am căutat de mi-au ieșit ochii: nu mai țineam minte în ruptul capului pe unde mersesem. Este practic un fel de alee deschisă circulației, tăind un soi de parc și împărțind un pământ în două țări: de-o parte Slovacia, de cealaltă Ungaria. Ei, de fapt firul apei desenează granița, dar de ce să ne încurcăm în detalii? M-a salvat din căutările nedumerite o poză pe care o făcusem la oprirea pe un baraj:
Parcul este ceva un pic în genul celui din Viena: un parc pe malul Dunării, pentru biciclit, alergat, ș.a.m.d. Adică, ce și-au spus slovacii – avem un râu, de ce să nu-l folosim? Chiar, noi de ce nu folosim în felul acesta Dâmbovița? Ah, stai că am uitat că la noi nu se poate. Bine. La ei se – și au făcut imediat după barajul de care vă povesteam o zonă pentru învățat și practicat rafting, ca și alte sporturi acvatice. Pentru că se poate. La ei, nu la noi.
Şi totuși de ce n-am văzut Dunărea? Pentru că era ascunsă de o faleză: noi vedeam pădurice în dreapta, alee în față și delușorul ridicat al falezei în stânga. Dacă doream să vedem apa trebuia oprit, descălecat, dezpielițat de costum (cald!!), urcat pe faleză – nu se putea intra cu motorul pentru că era zonă de alergat, patinat, plimbat – apoi pozat, plecat. De cîte ori am făcut manevra asta nu știu, cert e că eram ca în povestea cu Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de- iepure-şchiop: nici pe lângă Dunăre, dar nici departe de ea.
Ce-a urmat e simplu (simplu după ce am refăcut ruta, că doar nu degeaba mă numește Roxana Magellan-ul călătoriilor noastre moto. Mă rog, faptul că nu mi-a zis de fapt așa niciodată nu știrbește cu nimica aura mea de explorator.):
Am traversat un pod spre Gabčikovo (SK), după care am traversat înapoi pe malul drept al Dunării, spre Gyor (HU). Înainte de Visegrad am oprit în Esztergom unde am aflat cu surprindere că sălășluiește cea mai mare catedrală din Ungaria și că Szent István Bazilika din Budapesta este a doua ca mărime. Asta pentru că Esztergom a fost capitala Ungariei până un domn rege cu un număr în coadă, Bela, s-a hotărât să se mute cu curte cu tot la Buda (eu îl aprob, a făcut un lucru bun, altfel Budapesta n-ar fi fost ce este azi.)
Tot acolo am aflat cu amuzament de data asta că, dacă ne lași singure, eu și Roxana tot aceleași poze le facem (glumeam pe tema că avem fix aceleași cadre în aparate: „lasă tu, sunt de back-up!”. Iaca, poză făcută de mine, și apoi, poză făcută de ea. Interesant nu e că e aproape identică, ci că noi am mers separat (una stătea și păzea bagajele), ne-am oprit fiecare de una singură în exact același loc de lângă zidul bisericii și am încadrat la fel. Da, știu, nu suntem profesioniste, zice și aici, deși eu făcui și curs.
Deci? Potriveala perfectă!
Mai departe o să vă ducă Roxana prin Visegrad – un orășel pe cât de mic, pe atât de minunat (are și castel și cetate și renaștere și spa! Ce poți sa-i mai ceri în plus?)
Acest proiect a fost susţinut şi inspirat de:
Tripsta.ro, Ungaria.info.ro, Austria.info/ro, The Danube Niederösterreich, Linztousismus.at, Municipalitatea Vienei, Compress România, Ingolstadt Tourismus, Germany.travel, Danube Competence Center, Serbia.travel
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
